Ganduri

Nu am învățat, dar îmi propun să…

Am folosit de multe ori expresia „am învățat să” și mi-am dat seama că de fapt, am utilizat-o greșit. Dacă după ce am spus că am învățat să nu mai am așteptări exagerate de la cei din jur și am avut, înseamnă că n-am învățat nimic, că am ajuns cumva, de unde am plecat. Am mai zis și că am învățat să ascult, dar am comis-o din nou și-am turuit fără oprire peste alții, cu o gura slobodă și dornică de pălăvrăgeală. Și DA, cam tot ce-am afirmat c-am învățat, am contrazis la un moment dat… Până și bunătatea mi-am contrazis-o, nu cu fapta, ci cu gândul, însă tot se contorizează. Să dau vina pe vulnerabilitatea omului în preajma greșelii nu-mi prea surâde pentru că nu mi se pare echitabil și-atunci, cred că voi înlocui „am învățat să” cu „nu am învățat să” și voi continua cu  „îmi propun să”. Mă voi dumiri pe parcurs dacă e o idee mai bună.
Prin urmare: Citește în continuare…

Ganduri

La pas prin mine…

La pas, prin gândurile mele, te-ai rătăcit. Mult prea întortocheate și greu de înțeles pentru tine ți s-au părut, încât ai uitat să menții cărarea și-ai ales drumuri lăturalnice. Nu știai că acestea sunt cele mai periculoase și că te pot înșela oricând, însă de multe ori te fac să simți că trăiești cu adevărat. Ciudat, nu?
Prima oprire ai făcut-o la umbra unui nuc bătrân. Era acel nuc din care am mâncat cele mai faine nuci, toată copilăria mea (coaja extrem de subțire, iar miezul dulce și ușor de ales…).  Era nucul din grădina bunicilor, la capăt de vie și început de lucernă, aproape de pârâul din râpă. Acolo ai stat un ceas și-apoi ai urcat pe cărare, până la fântână, trăgând cu ochiul la mărul din popușoi, cu rol de hat între cele două gospodării vecine. Citește în continuare…

Ganduri

Cum era? Cine ciugulește, nu slăbește.

Sunt Alina Șerban și am descoperit metoda simplă și rapidă de a scăpa de kilogramele în plus. Pe naiba! Poate metoda de a te îngrășa rapid, dar pe asta cred că o știe toată lumea.

Din nou m-au apucat pandaliile. Mă strâng cămășile, iar sacourile îmi vin doar dacă iau o bluză fără mâneci pe sub ele. De rochii nici nu mai poate fi vorba. Mă privesc nedumerite de pe umeraș, iar eu mă cam uit la ele cu ciudă și le evit cât pot de mult. Toată viața m-au stresat și până la urmă-s doar niște cârpe.

Știu, știu. Nu săriți! Despre mișcare este vorba și ăsta chiar nu-i niciun secret, dar așa sunt de puturoasă la capitolul acesta! Păulica mea (bicicleta) nici nu mai vorbește cu mine. I-a fost mai bine când am lăsat-o în vacanță la Bohotin și s-au plimbat cu ea toți cei care au dorit. Chiar zilele trecute îmi spunea EL că îmi va cumpăra o pompă de bicicletă, doar pentru mine. De ce? M-am făcut că nu înțeleg. Și-apoi, câte echipamente sportive să-mi mai cumpăr? De fiecare dată când mă apuc, mă echipez de zici că particip la Olimpiadă. Se și vede că sunt începătoare, atunci când pășesc în sala de sport. Adidași noi, prosopel nemuncit, colanți impecabili, sticluță nouă de apă, ce să mai vorbim… Doamne, și așa sunt de tristă și de urâcioasă când fac asta! Ca o bombă cu ceas, mai exact. Explodez din orice și parcă aștept o dezlegare la ceva bun din partea oricui. Cred că în perioada aceasta tac cel mai mult, dar în mine se fac doctorate întregi în psihologie, medicină, contabilitate și altele. Nu știu cum, dar degetele mele se plimbă numai pe site-uri culinare și-mi alimentează astfel frustrarea. Atunci mă apucă făcutul de plăcinte cu sosuri de vanilie, sufleuri de conopidă, tarte cu ton și spanac, cârnați de casă și multe, dar multe altele.
Aia cu hainele cu o măsură mai mică nu a funcționat în cazul meu. S-au adunat prea multe și am început să le fac cadou. Prin urmare, nu. Momentan, e foarte greu să mă scoți dintr-o pereche de blugi și din tricourile mele negre. Citește în continuare…

Poezie

Veta (Femei și femei)

Cucoana Veta din Bicaz,
Micuță ca un pechinez
Mă mai chema la aragaz
O butelie să-i montez.
Credeam că-i firavă, fricoasă,
Că de nimic n-are habar
Și că stă singură în casă
Ca o găină pe cuibar.
N-avea copii, nici soț n-avea,
Doar porumbei, vreo doi motani…
Și m-a plătit cu o cafea,
Căci rămăsese fără bani.
Fusese mare vânzătoare
La magazinul de la lac,
Dar o durere mare-n șale
I-a pus în ‘93 capac.
S-a pensionat pe caz de boală,
A suferit vreo patru ani,
Apoi s-a apucat de școală,
Căci își făcuse mulți dușmani.
Cum cine? Relu, Costi, Sică
Spuneau că nu o duce capul
Să demonstreze c-o pisică
Ar traversa înot tot lacul.
Vetuța s-a bătut în piept,
A strâns din dinți, și-a mușcat buza.
Studentă e acum la Drept,
Și-i la buget, la Iași, la Cuza.
Învață mult, din zi în noapte
Să-și reclădească viitorul
Și cine știe? Poate, poate
O va păli subit amorul.
Drăguță e, bătrână… nu-i
Și are chiar până și zestre,
Vreo zece perne, vreo doi pui
Și geamuri pentru cinci ferestre.
Acum, eu stau și reflectez
Dacă în loc de butelie,
Un pup pe buze să-i montez
Și-apoi, doar Dumnezeu mai știe…

Life

Ecler + Borș = Love (Povești cu EL și Ea)

Știi când conștientizezi (zâmbind) că îl iubești mult, mult? Când EL îți lasă în frigider, ultimul mini ecler, iar tu nu poți să-l mănânci pentru că știi că și lui îi place la fel de tare.  Oricât de puternică ar fi tentația, îl așezi la răcoare și abia aștepți să se întoarcă de la birou, să-l găsească întreg și să te învite să-l mâncați împreună. Toată tărășenia aceasta te face să-ți dorești să îl surprinzi și mai și, așa că, pui repede de un borș (nu supă) cu găluște, chiar dacă nu ai leuștean proaspăt și-ți pare rău că ai refuzat-o pe mama când a vrut să ți-l plaseze în trăistuța cu bunătăți din cămară. Citește în continuare…

Diverse

Agatha Plopp (Femei și femei…)

Trecea agale, ca o zână
Cu tocuri cui și geanta-n mână.
Avea sacou cu flori de mac
Și un parfum de liliac.
Pășea încet, gândea rapid,
Pe față n-avea niciun rid.
Știa poeme și povești
Și te făcea să o iubești.

Nu îți vorbea cu gura plină
Atunci când ea era la cină.
Nu se scobea între măsele,
Nici coșuri nu-și scotea din piele…
Nu ținea coatele pe masă,
Nu te-ntreba ce ai în plasă.
Ea se machia foarte puțin
Și nu sorbea din cupă, vin.

Stătea cuminte-n microbuz
Citind mereu din Johann Uz…
Cu pixul își lua notițe,
Cum face-o fată fără fițe.
La capăt, când ea ajungea,
Toți se uitau cum cobora
Și se rugau ca să le spună,
„S-aveți drum bun!” și „O zi bună!”

Așa era Agatha Plopp,
Cea mai frumoasă de la bloc.

Acum, când trece uneori,
Printre atâția trecători,
O recunoști, dar nu-i la fel…
Cu unghii pân’ la cer, cu gel,
Îți face semn să-i dai un like
Pe facebook, iar apoi, pe Skype,
Ea te invită să-ți arate,
Al ei inel cu diamante…

Și uite-așa, cam într-un an
Și-a luat și vilă, și Mustang.
Pe la Ibiza de cinci ori,
Cu valul s-a trezit în zori.
Și-a pus extensii, gene false,
A investit în șapte case
Cam tot ce-a strâns de ici, de colo,
Pe munca ei…Lucrează SOLO!

Diverse, Life

Bunica și prințul chel

Eram copilă și dormeam
Pe la bunica, vinerea,
Căci nu conta dacă eram
Puțin cuminte și cam rea.
Primeam rânzica de la pui
Și pieptul fript în sobă,
Iar mai apoi, luam din cui
Un capoțel la modă.
În patul cu trei arcuri lipsă,
Mă ghemuiam ușor,
Cu fața ei, în palme strânsă,
Speram c-o să adorm.
Bunica îmi zicea povești,
Mi se juca prin plete…
Îmi aducea jumări din beci,
Brânzică, două cepe…
Puneam de masă iar, în pat
Cam tot ce-aveam de dulce,
Căci, de! Copil înfometat
Nu poate să se culce.
Iar când stomacul se oprea
Din lupta cu mâncarea,
Bunica mă îmbrățișa
Și-mi pregătea culcarea.
Cu vorbe calde, ea-mi șoptea
Că undeva, departe,
Pe-un colț de rai sau pe o stea,
E-un prinț pierdut în noapte…
Că are părul pân’ la umeri
Și cizme de soldat,
Iar galbeni? Cât nu poți să numeri,
Dar trebuie salvat.
O cotoroanță cu nas mare
Îl ține prizonier
Și îl hrănește cu sarmale
Ca să rămână chel.
Nici apă nu îi dă. Deloc.
Doar țuică de cireșe,
Iar uneori, un ceai de soc
Sau unul de măceșe.
Așa spunea bunica mea…
Până-i cedam în brațe,
Căci somnul mă ademenea
Ca boabele pe rațe.
Ce s-a-ntâmplat cu prințul chel?
Povestea… nu mi-a terminat-o…
Bunica… a plecat la el
Spunând că a chemat-o…