Ganduri

Cum era? Cine ciugulește, nu slăbește.

Sunt Alina Șerban și am descoperit metoda simplă și rapidă de a scăpa de kilogramele în plus. Pe naiba! Poate metoda de a te îngrășa rapid, dar pe asta cred că o știe toată lumea.

Din nou m-au apucat pandaliile. Mă strâng cămășile, iar sacourile îmi vin doar dacă iau o bluză fără mâneci pe sub ele. De rochii nici nu mai poate fi vorba. Mă privesc nedumerite de pe umeraș, iar eu mă cam uit la ele cu ciudă și le evit cât pot de mult. Toată viața m-au stresat și până la urmă-s doar niște cârpe.

Știu, știu. Nu săriți! Despre mișcare este vorba și ăsta chiar nu-i niciun secret, dar așa sunt de puturoasă la capitolul acesta! Păulica mea (bicicleta) nici nu mai vorbește cu mine. I-a fost mai bine când am lăsat-o în vacanță la Bohotin și s-au plimbat cu ea toți cei care au dorit. Chiar zilele trecute îmi spunea EL că îmi va cumpăra o pompă de bicicletă, doar pentru mine. De ce? M-am făcut că nu înțeleg. Și-apoi, câte echipamente sportive să-mi mai cumpăr? De fiecare dată când mă apuc, mă echipez de zici că particip la Olimpiadă. Se și vede că sunt începătoare, atunci când pășesc în sala de sport. Adidași noi, prosopel nemuncit, colanți impecabili, sticluță nouă de apă, ce să mai vorbim… Doamne, și așa sunt de tristă și de urâcioasă când fac asta! Ca o bombă cu ceas, mai exact. Explodez din orice și parcă aștept o dezlegare la ceva bun din partea oricui. Cred că în perioada aceasta tac cel mai mult, dar în mine se fac doctorate întregi în psihologie, medicină, contabilitate și altele. Nu știu cum, dar degetele mele se plimbă numai pe site-uri culinare și-mi alimentează astfel frustrarea. Atunci mă apucă făcutul de plăcinte cu sosuri de vanilie, sufleuri de conopidă, tarte cu ton și spanac, cârnați de casă și multe, dar multe altele.
Aia cu hainele cu o măsură mai mică nu a funcționat în cazul meu. S-au adunat prea multe și am început să le fac cadou. Prin urmare, nu. Momentan, e foarte greu să mă scoți dintr-o pereche de blugi și din tricourile mele negre. Citește în continuare…

Poezie

Veta (Femei și femei)

Cucoana Veta din Bicaz,
Micuță ca un pechinez
Mă mai chema la aragaz
O butelie să-i montez.
Credeam că-i firavă, fricoasă,
Că de nimic n-are habar
Și că stă singură în casă
Ca o găină pe cuibar.
N-avea copii, nici soț n-avea,
Doar porumbei, vreo doi motani…
Și m-a plătit cu o cafea,
Căci rămăsese fără bani.
Fusese mare vânzătoare
La magazinul de la lac,
Dar o durere mare-n șale
I-a pus în ‘93 capac.
S-a pensionat pe caz de boală,
A suferit vreo patru ani,
Apoi s-a apucat de școală,
Căci își făcuse mulți dușmani.
Cum cine? Relu, Costi, Sică
Spuneau că nu o duce capul
Să demonstreze c-o pisică
Ar traversa înot tot lacul.
Vetuța s-a bătut în piept,
A strâns din dinți, și-a mușcat buza.
Studentă e acum la Drept,
Și-i la buget, la Iași, la Cuza.
Învață mult, din zi în noapte
Să-și reclădească viitorul
Și cine știe? Poate, poate
O va păli subit amorul.
Drăguță e, bătrână… nu-i
Și are chiar până și zestre,
Vreo zece perne, vreo doi pui
Și geamuri pentru cinci ferestre.
Acum, eu stau și reflectez
Dacă în loc de butelie,
Un pup pe buze să-i montez
Și-apoi, doar Dumnezeu mai știe…

Life

Ecler + Borș = Love (Povești cu EL și Ea)

Știi când conștientizezi (zâmbind) că îl iubești mult, mult? Când EL îți lasă în frigider, ultimul mini ecler, iar tu nu poți să-l mănânci pentru că știi că și lui îi place la fel de tare.  Oricât de puternică ar fi tentația, îl așezi la răcoare și abia aștepți să se întoarcă de la birou, să-l găsească întreg și să te învite să-l mâncați împreună. Toată tărășenia aceasta te face să-ți dorești să îl surprinzi și mai și, așa că, pui repede de un borș (nu supă) cu găluște, chiar dacă nu ai leuștean proaspăt și-ți pare rău că ai refuzat-o pe mama când a vrut să ți-l plaseze în trăistuța cu bunătăți din cămară. Citește în continuare…

Diverse

Agatha Plopp (Femei și femei…)

Trecea agale, ca o zână
Cu tocuri cui și geanta-n mână.
Avea sacou cu flori de mac
Și un parfum de liliac.
Pășea încet, gândea rapid,
Pe față n-avea niciun rid.
Știa poeme și povești
Și te făcea să o iubești.

Nu îți vorbea cu gura plină
Atunci când ea era la cină.
Nu se scobea între măsele,
Nici coșuri nu-și scotea din piele…
Nu ținea coatele pe masă,
Nu te-ntreba ce ai în plasă.
Ea se machia foarte puțin
Și nu sorbea din cupă, vin.

Stătea cuminte-n microbuz
Citind mereu din Johann Uz…
Cu pixul își lua notițe,
Cum face-o fată fără fițe.
La capăt, când ea ajungea,
Toți se uitau cum cobora
Și se rugau ca să le spună,
„S-aveți drum bun!” și „O zi bună!”

Așa era Agatha Plopp,
Cea mai frumoasă de la bloc.

Acum, când trece uneori,
Printre atâția trecători,
O recunoști, dar nu-i la fel…
Cu unghii pân’ la cer, cu gel,
Îți face semn să-i dai un like
Pe facebook, iar apoi, pe Skype,
Ea te invită să-ți arate,
Al ei inel cu diamante…

Și uite-așa, cam într-un an
Și-a luat și vilă, și Mustang.
Pe la Ibiza de cinci ori,
Cu valul s-a trezit în zori.
Și-a pus extensii, gene false,
A investit în șapte case
Cam tot ce-a strâns de ici, de colo,
Pe munca ei…Lucrează SOLO!

Diverse, Life

Bunica și prințul chel

Eram copilă și dormeam
Pe la bunica, vinerea,
Căci nu conta dacă eram
Puțin cuminte și cam rea.
Primeam rânzica de la pui
Și pieptul fript în sobă,
Iar mai apoi, luam din cui
Un capoțel la modă.
În patul cu trei arcuri lipsă,
Mă ghemuiam ușor,
Cu fața ei, în palme strânsă,
Speram c-o să adorm.
Bunica îmi zicea povești,
Mi se juca prin plete…
Îmi aducea jumări din beci,
Brânzică, două cepe…
Puneam de masă iar, în pat
Cam tot ce-aveam de dulce,
Căci, de! Copil înfometat
Nu poate să se culce.
Iar când stomacul se oprea
Din lupta cu mâncarea,
Bunica mă îmbrățișa
Și-mi pregătea culcarea.
Cu vorbe calde, ea-mi șoptea
Că undeva, departe,
Pe-un colț de rai sau pe o stea,
E-un prinț pierdut în noapte…
Că are părul pân’ la umeri
Și cizme de soldat,
Iar galbeni? Cât nu poți să numeri,
Dar trebuie salvat.
O cotoroanță cu nas mare
Îl ține prizonier
Și îl hrănește cu sarmale
Ca să rămână chel.
Nici apă nu îi dă. Deloc.
Doar țuică de cireșe,
Iar uneori, un ceai de soc
Sau unul de măceșe.
Așa spunea bunica mea…
Până-i cedam în brațe,
Căci somnul mă ademenea
Ca boabele pe rațe.
Ce s-a-ntâmplat cu prințul chel?
Povestea… nu mi-a terminat-o…
Bunica… a plecat la el
Spunând că a chemat-o…

 

Diverse

Cu pantofii la…povești

Azi mi-am pus pantofii cu toc și-am stat așa vreo patru ore. Am periat covorul încălțată astfel, am pregătit și-un puișor pentru cuptor, am întins chiar și rufele pe uscător, dar cel mai tare este că am terminat de scris…ceva. Despre subiectul acesta, în altă postare, curând.
Am fost întrebată de multe ori ce fac cu atâția pantofi și nu prea am avut un răspuns. Parcă mi-a fost rușine pentru că majoritatea oamenilor mă văd purtând încălțări cu talpă joasă. Pur și simplu, îmi plac. Atât. Nu știu să ofer mai multe explicații deși, dacă sap adânc în copilărie, realizez că au existat destule momente în care îmi doream sandale ca ale Nicoletei, pantofi ca ai Bogdanei, cizme ca ale Iuliei și din lipsă de bani, evident, nu le-am avut. Au fost și câteva Crăciunuri când Moșul a încurcat sacul și… Tot ce se cumpăra la noi acasă, era înmulțit cu trei. Prin urmare, cred că am suferit ceva… Du-te, gândule! Nu-mi strica dispoziția!
Cum procedez când las garda jos:  îi iau, îi bibilesc, îi dau cu spray special, îi așez pe raft în funcție de culoare și-apoi, din când în când, îi curăț și stau cu ei la povești. Ca o senilă, știu. Îmi asum asta. Și ca să vedeți cât de tare m-au supus, pe cei pe care-i țin în cutie, din lipsă de spațiu, îi mai schimb la o anumită perioadă cu cei de pe raft. Să nu se supere. Le cumpăr până și odorizante de cameră pentru că, ce să vedeți?

Previous Image
Next Image

info heading

info content


Le-am făcut căsuță. În debara! Uite-așa cobor eu două etaje după murături, numai să fie ei fericiți și nederanjați.
Când aveam serbări, îi scoteam la plimbare. Acum, văd lumina zilei doar dacă avem vreo nuntă, dacă îmi trebuie în spectacole sau la vreun eveniment mai pretențios. E tare ciudat! Nu știu cum se face, dar mereu ajung să aleg aceleași trei perechi de pantofi… Două perechi negre și una crem. Probabil că picioarele mele hotărăsc asta, căci au început și ele să mă bombardeze cu semne de bătrânețe.
Să nu vă gândiți că am plătit o avere pe ei. Am pantofi sau cizme pe care am dat 30 de lei. Iată-le! Sunt 37, eu port 38, dar la prețul acesta, pot să mă și strângă puțin că nu mă supăr. :-)))))I-am pus acolo, la păstrare. Cine știe? Nu vânez reducerile, dar dacă-mi pică, nu mă dau la o parte. Nu-i aleg cu cap, nu. Îi aleg după… cum îmi fac piciorul, nu după cum se simte „dumnealui”. E adevărat că am și primit cadouri de acest gen deoarece au mai aflat și alții despre țigla mea lipsă. Mulțumesc! Știu și cum se numește asta în termeni psihologici, însă aleg să nu-mi bat capul. Mi-ar fi plăcut să-i pot împrumuta surorii mele, dar cum ea trăiește pe picior mare, n-a fost să fie.Da… Uite-așa le-am mai zis azi o poveste cu miros de Lenor și gust de usturoi. Tare asocierea, nu?:-))) Luni, duc o pereche băbească în oraș și-o urc pe scenă. Să-mi fie blândă, zic.

 

Citește în continuare…

Life

Femeie

Femeie, ești obosită. Ai dreptul ăsta, nu te jena! Este de-ajuns cât ai făcut până acum și nu te judecă nimeni dacă îți iei un răgaz și te așezi pe prispă, cu capul sprijinit în palme. Poți ofta adânc sau poți plânge cu sughițuri. N-o să te obrăzească nici copiii, nici soțul, nici… măcar eu. Ai sufletul construit asemenea unui burete. Absorbi cu ușurință apa, dar din păcate, și murdăria. Încerci să n-o bagi prea mult în seamă, însă ea stă pitită și te face să suferi când te aștepți mai puțin. Citește în continuare…