Ganduri

O iei la deal și-ajungi acasă

Locul preferat în care mă conectez cu natura? Pentru mine este foarte simplu să vă ofer un răspuns, deoarece nicăieri nu-i mai bine ca acasă, iar acasă nu e apartamentul în care locuiesc, ci casa părintească. Așa departe, la aproximativ 400 de km de București, într-un sat ce pare că se subțiază de la o lună la alta, cu oameni din ce în ce mai puțini, dar cu o vibrație specială, reușesc de fiecare dată să mă încarc, să mă liniștesc, să mă destresez de tot și de toate. Bohotin se numește locul care reprezintă pentru mine acasă.  Știu că timpurile nu mai sunt la fel și că era în care trăim ne grăbește spre alte direcții, însă eu aș renunța oricând la orice destinație exotică pentru a merge la ai mei. De fapt, nu de puține ori am și renunțat. Încă de când te apropii, cariera bătrână  pare că-și ridică o pleoapă și te salută. Pe muchia Șurpei, o căruță cu câțiva gospodari se întoarce spre casă.  Bahna încă mai găzduiește câțiva copii care au lăsat gadget-urile deoparte pentru câteva ore și au ales o partidă de fotbal, cu tălpile desculțe pe iarba deasă. În partea dreaptă, din cimitirul satului, bunicii trecuți în neființă ne veghează drumul. Citește în continuare…

Life

Din lecțiile importante ale vieții

         Puțini sunt cei care știu că în urmă cu șase luni am ales să fac o schimbare radicală în legătură cu lucrurile pe care le simțeam, dar cărora nu le-am acordat prea mare atenție din lipsă de timp, de teamă, chiar și de neîncredere în propriile forțe. Având frământările acestea, am decis că e cazul să trec la fapte. M-am apucat de cărticica despre care deja știți, cu ușurință a urmat și a doua, iar acum nu-mi vine să cred că urmează altele. Am dat o atenție deosebită și blogului pe care am încercat să-l cresc puțin și am reușit. Când îmi spunea Răz că poți avea beneficii din asta, nu-l credeam nicio secundă. M-am înșelat și ce bine-mi pare! Mi-am mai răscolit o țâră prin suflet și-am dezgolit încă o dorință: aceea de a simți fiorii unei scene, de a-mi demonstra că pot să mă prezint în fața unor oameni cum ei nu se așteaptă, așa amatoare, fricoasă și speriată de găini, de muște, de câini și de curcani. Am optat pentru Teen Media Academy. De ce? Pentru că am avut acel feeling când le-am descoperit site-ul. Citește în continuare…

Ganduri

De puține ori știu ce voi scrie când mă așez în fața calculatorului. De obicei simt doar imboldul de a mi-l pune în poală și-apoi las totul să vină normal, firesc. Nu-mi fac scenarii. Sunt sătulă de ele în viața de zi cu zi. Cred că aici sunt cu adevărat cea mai relaxată și mai naturală. Ca prin farmec, teama dispare și mă simt în siguranță. Recunosc că sentimentul acesta îmi place foarte mult. Poate pentru că știu că tot ce-mi tastează degetele îmi aparține…Da, este numai și numai al meu, face parte din mine, din interior, suflet și minte.
Citește în continuare…

Ganduri

Tinicheaua asta nu-mi mai trebuie!

Mi-a picat coroana. S-a rostogolit în hău, dar încă o mai pot zări. Credeam că-s regină. De fapt, eram o slujitoare a propriului orgoliu. Palatul meu încăpea între patru pereți de culoarea migdalei și cu toate astea, îmi părea enorm. Acolo puneam la cale toate bătăliile și tot acolo îmi oblojeam rănile sau îmi sărbătoream victoriile. Târziu am înțeles că luptele le-am avut tot în același loc… Cearșaful verde îmi era câmpul, ușa-scut, tavanul era cerul, fotoliul- loc de reîntregire și de împăcare, fereastra-punte, iar icoana îmi era paznic. M-au protejat punându-mă întotdeauna în spate… Cum ar fi fost oare dacă aș fi avut curaj să stau în față? Citește în continuare…

Life

Azi ce fac pentru mine?

Azi ce fac pentru mine?
De șase luni aleg să mă valorizez, să spun NU și asta să nu mă mai afecteze. Nu am scris până acum despre subiectul acesta pentru că încă mai există o urmă de teamă vizavi de judecata celorlalți. Tot de șase luni bifez pe o listă, lucruri pe care mi le-am dorit întotdeauna să le fac și pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-am făcut.
Scriu. Așa cum mă duce sufletul. Scot emoții la suprafață și-mi eliberez mințișoara vicleană. Poate nu o fac precum alții care au mii de aprecieri, dar o fac în primul rând, pentru mine. Nu e doar o modalitate de a-mi ocupa timpul, ci este o metodă prin care mă simt utilă, nu utilizată. Și nu, nu m-am îmbogățit din asta, însă nu mă pot plânge că ar fi păcat. Citește în continuare…

De pe web

Gata cu teama de stomatolog!

Stomatologul a reprezentat pentru mine un mare Bau-Bau , așa că, am amânat marea întâlnire până pe la vreo 25 de ani, când o carie a răbufnit și mi-a cauzat niște dureri de neimaginat. Cum mă aflam într-un oraș unde nu cunoșteam mare lucru, m-am documentat pe internet și am ales o clinică mai cunoscută, în speranța că totul va fi altfel față de cum mi se povestise până la momentul respectiv (te doare de mori, sunetul frezei te transpune într-un film horror, mirosul de pilitură te face să vomiți și sufletul din tine, dacă îți scoate vreun dinte, vei simți ca și cum ți-ar trage o mână sau un picior din încheietură, acul cu care îți face anestezia e de fapt cât un topor, etc.). Citește în continuare…

Ganduri

Iartă-mă de poți!

N-am mai vorbit de mult cu Tine. Te-am ignorat, te-am lăsat să mă aștepți, am încercat chiar să te fentez uneori, deși știam că nimeni nu Te poate înșela vreodată. Am considerat că m-ai uitat la rândul Tău și m-am purtat copilărește, întorcând mereu capul în direcția opusă. Nu ți-am mai vorbit. Am preferat să fiu mută și să-mi pun greutatea minții pe pernă fără să-ți adresez nici măcar un cuvânt. Știam că greșesc, însă nu mă puteam controla. Eram atât de supărată! Dacă m-ar fi întrebat cineva de ce, nu aș fi știut ce răspuns să-i dau. O țineam una și bună în starea asta de neacceptare. Citește în continuare…