Povești

Mătușa din Italia

Eram mică, prin clasele primare (poate chiar și mai micuță). Nu știam eu prea multe despre lumea care mă înconjura și nici răspuns la întrebarea „De ce unii au mai mult?”, nu aveam. Cert este că-mi doream mereu  câte ceva, iar ceva-ul acela era de regulă imposibil, din diferite motive.
Așa se face că la vârsta despre care vă povesteam, dorința mea arzătoare era să am și eu o mătușă în Italia. De ce o mătușă și de ce din Italia? Pentru că așa avea Monica, vecina noastră și tot așa avea și Adrian, băiatul șefului tatălui meu. Că o aveau nu era faptul care mă determina pe mine să-mi mai doresc una, pe lângă toate cele cu care mi-a bucurat Doamne-Doamne copilăria și care n-au venit niciodată cu mâna goală la mine. Pachetele, dom’le! Alea mă răscoleau și mă făceau să visez la ce-aș fi putut și eu primi cândva, de la o mătușă din Italia. Dulciurile cu care ieșeau acești copii în drum, reprezentau supremația nemaivăzută și nemaigustată din tot Universul bomboanelor și-al ciocolatelor, clămițele pentru părul Monicăi erau atât de colorate și-aveau forme care mai de care mai atrăgătoare, bicicletele, gecile și jucăriile lui Adrian mă făceau să mă întreb dacă, vreodată în viața mea, avea să vină și la mine, măcar un Moș Crăciun atât de bogat și de excentric…
Și-am sperat în toți acei ani la o mătușă din Italia. Mă mai amăgea tata cu una din Australia, dar cum i le cunoșteam pe toate și știam că sunt bătrâne și cam zgârcite, îmi cam luam gândul. Citește în continuare…

Ganduri

Am pus…

Am pus o țâră de răbdare și-am respirat adânc, închizând ochii și gândindu-mă la cel mai înalt vârf pe care l-am locuit, fie doar și pentru o clipă.
Am pus o mână de voință și una de curaj. După cinci minute, am dublat cantitatea.
Am pus trei fire de curiozitate. Recunosc că mi-au scăpat din borcanul pe care îl țineam departe de ochii curioșilor și nu am mai avut încotro.
Am pus șapte linguri cu zâmbet și șase cu râs. Toate de calitate.
Am pus o lopată cu sensibilitate și o cupă cu dulceață…sufletească.
Am pus o legătură de emoții nealterate. Le-am ales cu mare grijă din cufărul personal.
Am pus un pahar cu umanitate, căci nu se putea fără.
Am pus o găleată plină țel cu veritabilă cumpătare și încă una cu virtute.
Am pus cinci pungi cu discreție și-am tăcut.
Am pus nouă litri de iertare și pentru că mi s-au părut puțini, am mai adăugat unul.
Am pus o oală cu înțelepciune pe care am fiert-o cu cinci căni cu onestitate.
Am pus un butoi de bunătate. Mare și albastru, precum cel în care pune tata varză la murat.
Am pus patru pestelci cu pură credință și m-am închinat în gând.
Am pus o remorcă de sinceritate și stimă. Ambele proaspete-proaspete.
Am pus zece sticle cu toleranță,  două prafuri de compasiune  și nu am mai avut loc de… iubire. Chiar și așa, am amestecat totul, am lăsat la odihnă, am modelat și am băgat în cuptor. Prăjitura mea nu a ieșit…Era necrescută și fără niciun gust. Am plâns lăsând să iasă la iveală ciuda, frustrarea și vanitatea. Abia după ce-am recitit rețeta, am înțeles că am greșit cantitățile, ba mai mult, am sărit anumite ingrediente esențiale.

Așa e și în viață: dacă nu pui cât trebuie, nu merge!
Iar dacă omiți iubirea, rămâi flămând.
Citește în continuare…

Ganduri

Tu ce-ți dorești pe lângă mașină și casă?

Dacă ești bun și faci bine, cu siguranță nu vei fi uitat. Când te vei aștepta mai puțin și când te vei împăca cu gândul că viața ta cam asta e, vei avea parte de surprize frumoase pe care le vei încadra la categoria întâmplărilor cheie. În astfel de momente, e necesar să nu te pierzi, dar nici să nu te entuziasmezi prea tare. Trebuie să te organizezi și să faci o sărbătoare lăuntrică din totul acela suprem care ți se întâmplă. Nu te ascunde! Ține-te la vedere!
Ca să vă luminez (sau nu), vă mărturisesc că nu am câștigat la Loto, ci am câștigat un mesaj pe care nu mai speram să-l primesc. Acesta a venit în urma unei teme de la cursul de actorie, prin care trebuia să scriem despre o proiecție de viitor, ceva care se află pe lista dorințelor noastre. Din întâmplarea aceasta am priceput în sfârșit că, dacă muncești, crezi și iarăși muncești, într-un final va veni și răsplata. Eu am renunțat să o mai cântăresc în bani. De ceva timp, o transform în sentimentul imediat pe care mi-l transmite. De nu e pozitiv, înseamnă că ceva nu e bine și-atunci o mai bibilesc puțin.
Depășiți stadiul acela în care vă propuneți doar case și mașini! Pe lângă acestea, mai doriți-vă și altceva! E imposibil să nu mai fie nimic acolo, în suflet. Căutați bine și scoateți la lumină, apoi încercați să găsiți soluții. Am intrat pe geam de-atâtea ori în ultima vreme și asta pentru că nu mi s-a deschis ușa. Așa rușinoasă și fricoasă, am intrat. Am zăcut la propriu când nu mi-a reușit ceva, însă m-am adunat, ajutată fiind de oamenii care fac bine, m-am scuturat de rele și-am mai încercat încă o dată. Toate acestea au dat roade azi, concretizând un aspect căruia m-am dedicat de ceva timp încoace, cu totul. Deși mai este de lucru la el (la aspect), iar drumul s-a complicat o țâră, știu că există niște oameni care au ales să-mi ofere un vot. Din acest vot, îmi doresc să obțin mai multe, dar voi avea răbdare, așa cum nu am avut până acum. Și-o să și tac, așa cum nu am tăcut până azi. :-)))) Și-o să fac bine, căci din asta nu-mi doresc să mă opresc.
Închei astfel:

Dă-i sufletului viață
Și gândului speranță!
Dă-i inimii iubire
Și trupului simțire!
Oferă bunătate
Și zboară mai departe! Citește în continuare…

De pe web

3 emisiuni TV care merită un loc fruntaș

Televiziunea Română încă mai respiră

În timpul acesta, trăit și simțit după cum ne duce mintea noastră sau a altora, eu am 3 emisiuni TV pe care le urmăresc așa cum nu fac în cazul altora. Ce vreau să zic este că nu mă preocupă nimic altceva în momentul difuzării lor. Nu stau pe telefon și nici nu trebăluiesc prin casă cu televizorul pornit. Le împărtășesc cu voi și în același timp, vi le recomand din tot sufletul.

  1. Aventura urbană– este o emisiune grozavă ce se difuzează pe TVR 1. Scopul ei este de a scoate la lumină locuri fascinante, povești și personaje minunate pe care nu le întâlnim în majoritatea programelor propuse de celelalte televiziuni și pe care, istoria nu ne lasă să le uităm. În fiecare emisiune există un invitat care își expune amintirile legate de locul în care, un jurnalist iscusit a decis să-și petreacă 24 de ore. Așa se face că Florin Zamfirescu ne-a adus aminte de Călimănești, Șerban Ionescu de Petroșani, Ion Caramitru de Sulina, Maria Dinulescu de Făgăraș, dar și mulți alții. Cât durează emisiunea, nu mă mișc din pat, nu dau atenție telefonului (și-așa îmi mănâncă prea mult timp), nu fac nimic altceva. Stau cu ochii ațintiți și cu urechile ciulite, mai ales că și vocea celor care prezintă mă atrage. Textul este foarte bine scris și citit. Se respectă semnele de punctuație, iar emoția transmisă este una reală. Chiar mă gândeam de multe ori, cine are vocea groaznică de pe fundalul diferitelor programe de așa-zis divertisment, care „interpretează” un text atât de prost? Vreo rudă de-a lui Victoraș care spune că trebuie să închidă interviul și nu să-l încheie? Aaaahhhh……
  2. Citește în continuare…

Ganduri

Când se stinge lumina/ When the blazing sun is gone

 

Când se stinge lumina, rămân doar eu. Eu cu gândurile mele… și cu Dumnezeul meu cu părul lung și alb, cu ochii albaștri și cu mantia lui imaculată. Atunci respir cumva altfel și de multe ori realizez lucruri pe care ar fi trebuit să le înțeleg mai ușor sau mai repede. Îmi aud bătăile inimii și-mi dau seama că a mai trecut o zi în care am trăit, am existat. Cele câteva stele pe care le observ pe cer, din patul meu , par să-mi fie aliate în lupta pentru cucerirea somnului suprem. Doar par, căci domnul cu pricina se lasă tare greu cucerit și le mituiește de fiecare dată cu acadele colorate și cu gust de Cola. Am încercat să-l atrag cu ceaiuri aromate, liniștitoare, cu lumânări parfumate, cu băi calde în care am pus picături răzlețe din uleiuri esențiale de eucalipt, cuișoare sau lavandă, însă e încăpățânat și nu vrea să se lase. Poate că nu am destul șarm și nu mă place. Până la urmă, nici eu nu-l plăceam când îl aveam în program și nu mă puteam ridica de sub păturică înainte de ora stabilită. Să vrea oare răzbunare? Eu vreau împăcare. Pașnic îmi e felul și strânsă îmi e îmbrățișarea. Hai s-o dăm la pace că mi-au îmbătrânit pleoapele și-a început să se și vadă! Iartă-mă dacă ți-am fost vreodată infidelă și te-am trădat cu seriale până spre dimineață ori cu vreo carte seducătoare!
Nu mai zăbovi prin păduri sărăcite de vânt și prin case abandonate! Vino la mine! Te aștept cu potroacă. Abia am terminat-o și-i fierbinte, dar până te descalți de vise, se răcește. De fapt, poți intra și pe fereastră.  Te-oi pomeni în acatistul pentru vii și-ți voi ura doar de bine. Mi-oi pune chiar și neamurile să facă asta. Fii bun și adoarme-mă sub plapuma grea de-atâtea gânduri! Vii? Cum când? When the blazing sun is gone
Eu îmi așez capul pe pernă și mai vorbim mâine, da? Să-ți pui singur potroacă și să mănânci câtă vrei…

Citește în continuare…