Ganduri

Ploaia îmi dă chef de treabă

Habar n-am de ce îmi place atât de mult ploaia… Poate pentru că prefer să-mi fie frig, decât să-mi fie cald. Sau poate că așa e scris acolo, în cartea vieții mele.
În zilele în care plouă, sunt tare harnică. Nu mă uită Dumnezeu în pijamale, vegetând printre perne și cearșafuri, cu ochii în televizor. Mă apucă de obicei, curățenia generală. Da, v-am zis doar. Așadar, golesc dulapurile și rearanjez lucrurile, spăl gresia și faianța din baie de la un colț la altul (treabă Mărdărească), iau furculițele și lingurile la bibilit după ce le las în apă cu oțet, dezinfectez mânerele de la sertare, apoi trec la medicamente și verific valabilitatea (la fel și la cosmetice). Obișnuiesc să redau oalelor, cu ajutorul Triumf-ului, strălucirea aia din magazin și să le pun pe fiecare, în funcție de mărime, pe raftul potrivit. Fac totul pe muzică, să știți. Am o piesă care mă binedispune în perioada aceasta și pe care o ascult pe repeat, mai ales că nu mă pot abține să nu improvizez  coregrafii pe ea, extrem de bune în mintea mea. 🙂 E vorba despre Ce te-aș mai , de la Randi. Acum o ascult din nou pentru că am inserat legătura în text și nu reușesc să mă concentrez la ce scriu. Nu sunt multitasking, după cum  EL îmi declară destul de des, dar ce pot face? Citește în continuare…

Ganduri

Mi-e țara…

Mi-e țara călcată-n picioare,
Spurcată de jeguri penale.
Mi-e ciudă și plâng, și mă doare
Că nu știu s-o apăr mai tare…

Bunicu-a luptat pentru pace,
Pe jos s-a întors din război,
Acum e în Cer și își face
O cruce… Și-o-mparte cu noi…

De OAMENI, mi-e țara golită…
Ei pleacă departe de casă,
Sătui de o viață cârpită,
În urmă, familii își lasă.

Sunt lacrimi vărsate cât Nilul.
Copiii rămân să aștepte
Să vină de Paște tăticul,
Din poza în care zâmbește.

Mi-e țara bătută și arsă
De mâini ce nu știu ce e munca
Ori greul de-a pune pe masă,
Cartoful, fasolea și pâinea…

Azi plânge și cerul cu noi,
Nu spală durerea din suflet…
În țară, rămâne gunoi
Și-n inimi, rămâne doar vuiet…

Life

Povești din tren

Aveau aceeași vârstă și amândouă împărțeau același compartiment de tren. Una era brunetă, cu ochii căprui, iar cealaltă fusese în urmă cu șase luni, o roșcată superbă. Doar ochii mai păstrau culoarea cerului senin… S-au privit pe furiș în prima oră în care trenul le-a dus de la București la Buzău, apoi, Irina, cea cu părul negru și prins într-o coadă ce se oprea la mijlocul spatelui, a întrebat-o pe partenera sa de drum dacă se simte bine. Îi părea extrem de palidă, de obosită, ca și cum s-ar fi putut prăbuși în orice clipă. Aura, căci așa s-a prezentat, i-a răspuns că este mult mai bine față de cum a fost cu jumătate de an în urmă, când în timp ce se dădea cu antiperspirant la subraț, a descoperit un nodul cât un bob de mazăre, în partea de sus a sânului stâng. Din acel moment, curcubeul pe care-l avea pictat în dormitor a început să-și amestece cumva culorile și să fie din ce în ce mai greu de privit. Știa că are doar o opțiune: să facă totul pentru a fi bine. Citește în continuare…

Life

Tata #60

Tata nu are facebook și nici nu-i trebuie. Lui nu-i place ideea aceasta de a împărtăși chestii cu toată lumea. De fiecare dată când scriu ceva despre el și află de la unii sau de la alții, îmi spune să n-o mai fac, dar faptul că îmi zice zâmbind, mă face să cred că undeva, prin sertarele personale, se simte gâdilat.
Tata e un om blând. Nu-ți invadează spațiul și nu te bate la cap. Aș putea spune că e puțin timid chiar.
Tata are mereu, cel puțin un spin în palme. Cu acul înmuiat în țuică, se lasă operat.
Tata nu se bucură deloc de un telefon performant cum se bucură de o plută, un fir textil sau orice altceva pentru pescuit. Este atât de pasionat, încât uneori e tare greu de înțeles cum poate să petreacă zile întregi pe malul apei, să nu prindă nimic și tot să nu renunțe. Singura lui legătură cu internetul o reprezintă filmulețele despre pescuit de pe youtube. Stă cuminte în fața ecranului și visează la captura perfectă.
Tata citește. Îi plac romanele istorice, dar și poezia. Nu abandonează o carte dacă nu l-a cucerit de la început. Singura pe care nu a putut să o termine a fost Jurnalul lui Culiță.  După primele 40 de pagini s-a oprit, iar timp de o săptămână, după cum spune mama, a zăcut pe interior. Mi-a promis că o va termina cândva…
Tata are tălpile brăzdate de bătături. Nu a pus preț niciodată pe haine sau pe încălțăminte. A purtat ce a avut. Chiar mă gândeam seara trecută că nu-mi amintesc să fi avut mai mult de o singură pereche  de pantofi, cât timp noi am fost la școală, iar asta înseamnă o perioadă lungă tare.
Tata știe ce e greul în viață. Diferența e că nu s-a plâns și a tras în continuare la aceeași căruță. E drept că din când în când, a mai schimbat calul. Acum nu mai are nici căruță și nici cal. O are pe Francesca, o Dacie veche, de care e tare mândru și datorită căreia nu mai trebuie să depindă de nimeni atunci când îl apucă dorul de ducă pe malul Prutului.
Tata plânge pe nevăzute când golim ograda.
Tata face cam de toate la casa lui și nu-și ia angajamente față de alte persoane dacă știe că nu le poate îndeplini așa cum și-ar dori.
Tata nu mai are părinți, frați sau surori. Ne are doar pe noi și nu vreau să mă pun în pielea lui, când în loc de urări de bine, trimite gânduri către cer.
Tata mănâncă ce-i dai. Nu face mofturi. Când eram mici și ne așezam la masă, credeam că el mânca întotdeauna capul și gâtul puiului pentru că era bărbatul casei. De fapt, doar asta mai rămânea după împărțeală.
Tata nu a făcut scandal acasă niciodată. Am fost feriți de înjurături și de alte treburi pe care le mai vedeam prin vecini.
Tata repara mașini. Gratis. Dacă ar fi să calculeze câți bani ar fi avut dacă ar fi perceput o taxă minimă pentru fiecare mașină reparată, cred că ne-am cruci. Îmi amintesc că odată, a lucrat la mașina unui polițist din vamă și a venit acasă cu o sticlă de whiskey și câteva pachete de biscuiți din aia rotunzi, cu ciocolată pe deasupra și lipiți cu bezea. Îmi scapă numele acum. Băutura a ajuns la doctorița mamei, iar dulciurile acelea mi s-au părut atunci că erau cele mai bune din lume.
Tata iubește enorm animalele. Motanul Romică l-a supus în fel și chip. Păcat că de leneș ce-a fost, l-a călcat o mașină când traversa strada. Acum îl are pe Bățel, o altă putoare cu ochii încrucișați, însă la fel de hoț și de alintat.
Tata o iubește mult pe mama. Nu l-am auzit spunându-i niciodată, dar știu că e așa.
Tata e rău de boală. Durerile lui sunt la nivel astronomic, dar n-ar merge la medic pentru nimic în lume.
Tata a suferit mult când era copil și și-a promis că nu va face nicicând ce a văzut acasă. Și nu a făcut.
Tata sforăie îngrozitor și dă vina pe-a lui parteneră de peste 30 de ani.
Tata nu a visat pentru el. A visat pentru noi.
Tata are un viciu. Fumează mult. Tare rău îmi pare că nu a reușit să se lase!
Tata prețuiește prietenia adevărată. Nu vă pot spune cum suferă după nanu…
Tata aprinde lumânări în seara de Înviere, la mormintele unde știe că nu va veni nimeni și chiar dacă nu merge la biserică, se închină zilnic.
Tata îmi masează picioarele și acum, la 31 de ani.
Tata m-a lăsat ieri să fac ce vreau cu o foarfecă de grădină. I-am chelit un liliac și pentru că aveam planuri mari, a venit și Andreea să mă ajute. A cosmetizat toți crinii, de la rădăcină. Am hotărât împreună cu mama să mai lăsăm floarea de Mărită-mă, mamă  încă un an.  :-))))
Tata mi-a dat ultima palmă când aveam 20 de ani. Pe bună dreptate. M-a găsit călare pe mezină, hotărâtă să-i curm zilele, după ce fusesem în aceeași postură cu ceva minute în urmă. Ne-a servit-o amândurora.
Tata împlinește astăzi 60 de ani, iar pe mine mă apucă disperarea deoarece mi se pare că drumul este de-acum mult mai greu… La mulți ani, tăticule!