Diverse

Agatha Plopp (Femei și femei…)

Trecea agale, ca o zână
Cu tocuri cui și geanta-n mână.
Avea sacou cu flori de mac
Și un parfum de liliac.
Pășea încet, gândea rapid,
Pe față n-avea niciun rid.
Știa poeme și povești
Și te făcea să o iubești.

Nu îți vorbea cu gura plină
Atunci când ea era la cină.
Nu se scobea între măsele,
Nici coșuri nu-și scotea din piele…
Nu ținea coatele pe masă,
Nu te-ntreba ce ai în plasă.
Ea se machia foarte puțin
Și nu sorbea din cupă, vin.

Stătea cuminte-n microbuz
Citind mereu din Johann Uz…
Cu pixul își lua notițe,
Cum face-o fată fără fițe.
La capăt, când ea ajungea,
Toți se uitau cum cobora
Și se rugau ca să le spună,
„S-aveți drum bun!” și „O zi bună!”

Așa era Agatha Plopp,
Cea mai frumoasă de la bloc.

Acum, când trece uneori,
Printre atâția trecători,
O recunoști, dar nu-i la fel…
Cu unghii pân’ la cer, cu gel,
Îți face semn să-i dai un like
Pe facebook, iar apoi, pe Skype,
Ea te invită să-ți arate,
Al ei inel cu diamante…

Și uite-așa, cam într-un an
Și-a luat și vilă, și Mustang.
Pe la Ibiza de cinci ori,
Cu valul s-a trezit în zori.
Și-a pus extensii, gene false,
A investit în șapte case
Cam tot ce-a strâns de ici, de colo,
Pe munca ei…Lucrează SOLO!

Diverse, Life

Bunica și prințul chel

Eram copilă și dormeam
Pe la bunica, vinerea,
Căci nu conta dacă eram
Puțin cuminte și cam rea.
Primeam rânzica de la pui
Și pieptul fript în sobă,
Iar mai apoi, luam din cui
Un capoțel la modă.
În patul cu trei arcuri lipsă,
Mă ghemuiam ușor,
Cu fața ei, în palme strânsă,
Speram c-o să adorm.
Bunica îmi zicea povești,
Mi se juca prin plete…
Îmi aducea jumări din beci,
Brânzică, două cepe…
Puneam de masă iar, în pat
Cam tot ce-aveam de dulce,
Căci, de! Copil înfometat
Nu poate să se culce.
Iar când stomacul se oprea
Din lupta cu mâncarea,
Bunica mă îmbrățișa
Și-mi pregătea culcarea.
Cu vorbe calde, ea-mi șoptea
Că undeva, departe,
Pe-un colț de rai sau pe o stea,
E-un prinț pierdut în noapte…
Că are părul pân’ la umeri
Și cizme de soldat,
Iar galbeni? Cât nu poți să numeri,
Dar trebuie salvat.
O cotoroanță cu nas mare
Îl ține prizonier
Și îl hrănește cu sarmale
Ca să rămână chel.
Nici apă nu îi dă. Deloc.
Doar țuică de cireșe,
Iar uneori, un ceai de soc
Sau unul de măceșe.
Așa spunea bunica mea…
Până-i cedam în brațe,
Căci somnul mă ademenea
Ca boabele pe rațe.
Ce s-a-ntâmplat cu prințul chel?
Povestea… nu mi-a terminat-o…
Bunica… a plecat la el
Spunând că a chemat-o…

 

Diverse

Cu pantofii la…povești

Azi mi-am pus pantofii cu toc și-am stat așa vreo patru ore. Am periat covorul încălțată astfel, am pregătit și-un puișor pentru cuptor, am întins chiar și rufele pe uscător, dar cel mai tare este că am terminat de scris…ceva. Despre subiectul acesta, în altă postare, curând.
Am fost întrebată de multe ori ce fac cu atâția pantofi și nu prea am avut un răspuns. Parcă mi-a fost rușine pentru că majoritatea oamenilor mă văd purtând încălțări cu talpă joasă. Pur și simplu, îmi plac. Atât. Nu știu să ofer mai multe explicații deși, dacă sap adânc în copilărie, realizez că au existat destule momente în care îmi doream sandale ca ale Nicoletei, pantofi ca ai Bogdanei, cizme ca ale Iuliei și din lipsă de bani, evident, nu le-am avut. Au fost și câteva Crăciunuri când Moșul a încurcat sacul și… Tot ce se cumpăra la noi acasă, era înmulțit cu trei. Prin urmare, cred că am suferit ceva… Du-te, gândule! Nu-mi strica dispoziția!
Cum procedez când las garda jos:  îi iau, îi bibilesc, îi dau cu spray special, îi așez pe raft în funcție de culoare și-apoi, din când în când, îi curăț și stau cu ei la povești. Ca o senilă, știu. Îmi asum asta. Și ca să vedeți cât de tare m-au supus, pe cei pe care-i țin în cutie, din lipsă de spațiu, îi mai schimb la o anumită perioadă cu cei de pe raft. Să nu se supere. Le cumpăr până și odorizante de cameră pentru că, ce să vedeți?

Previous Image
Next Image

info heading

info content


Le-am făcut căsuță. În debara! Uite-așa cobor eu două etaje după murături, numai să fie ei fericiți și nederanjați.
Când aveam serbări, îi scoteam la plimbare. Acum, văd lumina zilei doar dacă avem vreo nuntă, dacă îmi trebuie în spectacole sau la vreun eveniment mai pretențios. E tare ciudat! Nu știu cum se face, dar mereu ajung să aleg aceleași trei perechi de pantofi… Două perechi negre și una crem. Probabil că picioarele mele hotărăsc asta, căci au început și ele să mă bombardeze cu semne de bătrânețe.
Să nu vă gândiți că am plătit o avere pe ei. Am pantofi sau cizme pe care am dat 30 de lei. Iată-le! Sunt 37, eu port 38, dar la prețul acesta, pot să mă și strângă puțin că nu mă supăr. :-)))))I-am pus acolo, la păstrare. Cine știe? Nu vânez reducerile, dar dacă-mi pică, nu mă dau la o parte. Nu-i aleg cu cap, nu. Îi aleg după… cum îmi fac piciorul, nu după cum se simte „dumnealui”. E adevărat că am și primit cadouri de acest gen deoarece au mai aflat și alții despre țigla mea lipsă. Mulțumesc! Știu și cum se numește asta în termeni psihologici, însă aleg să nu-mi bat capul. Mi-ar fi plăcut să-i pot împrumuta surorii mele, dar cum ea trăiește pe picior mare, n-a fost să fie.Da… Uite-așa le-am mai zis azi o poveste cu miros de Lenor și gust de usturoi. Tare asocierea, nu?:-))) Luni, duc o pereche băbească în oraș și-o urc pe scenă. Să-mi fie blândă, zic.

 

Citește în continuare…

Diverse, Poezie

Smarando (din colecția Femei și femei)

Smarando, ți s-a diluat privirea
De plâns, de dor, de zbucium greu,
Căci el ți-a înșelat iubirea
Cu Doina de la „Ceapeu”.

L-ai prins chiar tu, în fapt de seară
Cum îi ducea salam și suc
Și l-ai iertat, Smarando, iară
Când ți-a jurat că-i doar un truc.

Ai auzit apoi, de la vecina
Că l-a văzut la florărie…
Smarando, spune tu, a cui e vina
Că ai tăcut și-ai plâns în vie?

Puteai să îl gonești de-acasă,
Să îi strângi într-o pungă toți nădragii,
Dar ai ales să-l pui la masă
Și să-i înmoi chiar și posmagii.

Smarando, nu te teme de singurătate!
Ești așa tânără și jucăușă!
Fă-i vânt cât încă se mai poate,
Să meargă la cea care parcă-ar fi mătușă.

Nu-i mai deschide poarta, fată dragă!
Ia bate niște cuie lângă ea,
Când o sări, durere el să tragă,
Iar tălpile să-i sângereze-anapoda.

Să plece singur, șchiopătând amar,
La Doina să îi pună fașă.
Așa cum ai făcut tu, an de an,
Să-i calce ea acum cămașă!

Diverse, Life

Tanti Ileană (monolog)

Tanti Ileană, aprinde lumina că mă sufoc! Îmi bate inima asta zburdalnică de simt că-mi iese din piept și-o ia pe dealuri, iar la gât mi s-a încolăcit o dihanie și nu mă lasă să respir. Aprinde măcar o candelă că și-așa cred că mă duc din astă lume! Tanti Ileană, te faci că nu m-auzi? Eu te-am auzit pe matale când gemeai prin somn și strigai că te mănâncă lupii de vie. Te-am trezit și te-am liniștit, tanti Ileană. Ți-am frecat și picioarele cu oțet îndoit cu apă când te-ardea focul pe dinăuntru. Frunze de varză ți-am pus pe obraji când te luptai cu măselele și acum, mă lași să mă chinui? De câte ori nu ți-am adus apă iarna și ți-am săpat drum prin nămeții de doi metri? Lemne ți-am tăiat, tanti Ileană, cu mâinile astea două. Am împărțit cu matale și ultima felie de brânză pusă în saramură. Chiar și ultimele jumări ți le-am adus când mi-ai zis că ai să mori cu gândul la ele. Tanti Ileană, scoală și ajută-mă! Mă taie frigul și mă coase fierbințeala. Îmi clănțăne dinții, îmi crapă ochii și nu mă mai ascultă corpul. Parcă nu-i al meu…
Ce-o fi cu mine, tanti Ileană? Cândva mi-ai spus că sunt cea mai zdravănă femeiușcă pe care ai întâlnit-o, iar matale ai trăit cât pietrele. Unde mi-i puterea acum? La ce mi-a ajutat că am făcut atâta bine dacă nu are cine să-mi aprindă o lumină? Omul meu m-a părăsit și-a mers la cer când Răducu avea doar 4 anișori. M-a lăsat într-o zi de toamnă, când plecase la pădure după lemne. S-a răsturnat cu căruța și asta i-a fost. De-atunci, singură am stat, tanti Ileană, căci alt bărbat nu mi-a mai trebuit. Mi-am crescut copilul cu drag și cu frică. Citește în continuare…

Diverse, Ganduri

De la capăt, cu alineat

Da… M-am tot codit încă de la Crăciun dacă să scriu sau nu. De fiecare dată când aveam pornire, nu aveam suficientă îndrăzneală și uite-așa, mi-am dat seama că asta mi-a lipsit uneori când nu ar fi trebuit.
Despre anul ce-a trecut nu am multe să vă spun pentru că am făcut-o la momentul oportun. Știți deja că cea mai mare împlinire a mea a fost publicarea celor trei materiale pentru copii. Mai mult decât atât, am confirmarea că sunt iubite de cei mici și nu numai. Am avansat și vizavi de teatru. Astfel, o dată pe lună vom juca Nopți albe în Cospadac, un spectacol bazat pe improvizație, apreciat la rândul lui de persoane avizate, dar și de toți cei prezenți la prima reprezentație. Voi reveni cu detalii de îndată ce le voi primi. De făcut, am făcut multe. Nu mai e cazul să trâmbițez. Reușite și dezamăgiri am trăit deopotrivă. Am râs și-am plâns, m-am bucurat și-am suferit, am iubit și-am rănit. Toate au trecut, dar vin altele și mă rog să le fac față cu mai mult curaj și cu mai mult calm. În orice caz, vulcanul din mine nu mai erupe la fel de des.
Aspectul cel mai dureros este cel legat de oameni. Pe unii dintre ei i-am pierdut…fizic ori sufletește. E drept că am câștigat alții, însă m-am convins că nu e bine să-i compari. Nimeni nu înlocuiește pe nimeni…
Ca o concluzie, pot spune că a fost un an în care am experimentat și de cele mai multe ori, am câștigat. Momentele în care am pierdut nu le mai țin minte. Așa am ales eu. Citește în continuare…

Diverse, Life

La Buna din deal s-au trezit Poveștile bunicuței Alina

Nu costă bani, dar mă face fericită

Am și eu o bucurie, pe lângă alte bucurii cu care mă alintă viața. Primesc mesaje de la oameni mari sau mici, în care îmi spun că mi-au cumpărat cărticelele și-mi mulțumesc pentru starea pe care le-a transmis-o o anumită povestioară.
Eu nu sunt scriitoare, dragii mei. Sunt( cel mult)autoare. Fac această precizare pentru a lămuri pe toată lumea. De fapt, sunt un om căruia îi mai tresare mintea uneori, când se chinuie să adoarmă și nu reușește. Știți voi…Când toată lumea visează, eu sunt trează. Exact ca în noaptea aceasta. M-au năpădit grijile legate de spectacolul de sâmbătă și-mi aleargă replicile prin cap, mai ceva ca un roi de albine.

Vă spuneam că-mi scriu oamenii. Știți? Unii dintre ei nu-mi mai spun Alina, ci bunicuța Alina ori Alinușca. Pentru mine, e terapie pură acest lucru. De fiecare dată, mă încarcă pozitiv și-mi simt interiorul puțin gâdilat. Bine, puțin mai mult. E tare plăcut să știi că ești apreciat! Nici nu vă imaginați cum mă emoționez atunci când primesc poze făcute de persoane cunoscute sau nu,  cu ale mele cărticele, la diferite târguri, prin librării, depozite etc. Mi s-a întâmplat să-mi trimită și poze în care copiii îmi strâng cărticica în brațe. Cele mai frumoase declarații pe acest subiect au fost cele în care mi se mărturisea că în fiecare seară, puiul adoarme după ce i se citește Văcuța Florica. Da, aceasta este una dintre cele mai îndrăgite povestioare. Bineînțeles că au apărut și chestii comice. De exemplu, bunicuțelor li s-a cerut să facă gogoși cu magiun de prune, lapte cu tăiței de casă ori să le spună nepoților, povești nemaiauzite de nimeni. Nu cred că s-au supărat. Până la urmă, asta fac bunicile, pe lângă multe tone de alte lucruri. Citește în continuare…