Ganduri

Nimic nu va mai fi la fel vreodată…

Nimic nu va mai fi la fel vreodată…
Când nu vei mai avea mamă și tată.
Nici soarele nu-ți va mai încălzi făptura,
Nici toate ploile de toamnă nu-ți vor umple urma
Ce-o duce doar acolo, unde ei
Stau la povești cu prinți și zmei…
Nimic nu va mai fi la fel vreodată…
Nici răsăritul, nici apusul…Niciodată.
Copacii vor păstra durerea ta în frunze,
Iar lacrimile nu se vor usca pe buze…
Obrajii tăi bogați se vor topi ca untul
Când tot ce ai iubit mai mult e una cu pământul…
Sub preșul de la ușa ta, de-acasă,
Lăsa tăicuța când pleca la coasă,
O cheie mică, fermecată
Și un bilet: „Te pupă tata, fată!”
N-o să-ți mai scrie niciodată…
Nimic nu va mai fi la fel vreodată…
Măicuța n-o să-ți mai facă plăcintă
Și n-o s-o mai găsești mereu în tindă
Cu ochii roșii, suspinând
Că-i pleacă puii în curând.
Știi iasomia de la poartă?
Nu cred că va mai înflori vreodată…
De dor se vor usca până și crinii,
Și brazii din ogradă, și salcâmii,
Și mărul Ionatan în care te urcai odată,
Nimic nu va mai fi la fel vreodată…
Când nu vei mai avea mamă și tată.

Ganduri

Ploaia îmi dă chef de treabă

Habar n-am de ce îmi place atât de mult ploaia… Poate pentru că prefer să-mi fie frig, decât să-mi fie cald. Sau poate că așa e scris acolo, în cartea vieții mele.
În zilele în care plouă, sunt tare harnică. Nu mă uită Dumnezeu în pijamale, vegetând printre perne și cearșafuri, cu ochii în televizor. Mă apucă de obicei, curățenia generală. Da, v-am zis doar. Așadar, golesc dulapurile și rearanjez lucrurile, spăl gresia și faianța din baie de la un colț la altul (treabă Mărdărească), iau furculițele și lingurile la bibilit după ce le las în apă cu oțet, dezinfectez mânerele de la sertare, apoi trec la medicamente și verific valabilitatea (la fel și la cosmetice). Obișnuiesc să redau oalelor, cu ajutorul Triumf-ului, strălucirea aia din magazin și să le pun pe fiecare, în funcție de mărime, pe raftul potrivit. Fac totul pe muzică, să știți. Am o piesă care mă binedispune în perioada aceasta și pe care o ascult pe repeat, mai ales că nu mă pot abține să nu improvizez  coregrafii pe ea, extrem de bune în mintea mea. 🙂 E vorba despre Ce te-aș mai , de la Randi. Acum o ascult din nou pentru că am inserat legătura în text și nu reușesc să mă concentrez la ce scriu. Nu sunt multitasking, după cum  EL îmi declară destul de des, dar ce pot face? Citește în continuare…

Ganduri

Mi-e țara…

Mi-e țara călcată-n picioare,
Spurcată de jeguri penale.
Mi-e ciudă și plâng, și mă doare
Că nu știu s-o apăr mai tare…

Bunicu-a luptat pentru pace,
Pe jos s-a întors din război,
Acum e în Cer și își face
O cruce… Și-o-mparte cu noi…

De OAMENI, mi-e țara golită…
Ei pleacă departe de casă,
Sătui de o viață cârpită,
În urmă, familii își lasă.

Sunt lacrimi vărsate cât Nilul.
Copiii rămân să aștepte
Să vină de Paște tăticul,
Din poza în care zâmbește.

Mi-e țara bătută și arsă
De mâini ce nu știu ce e munca
Ori greul de-a pune pe masă,
Cartoful, fasolea și pâinea…

Azi plânge și cerul cu noi,
Nu spală durerea din suflet…
În țară, rămâne gunoi
Și-n inimi, rămâne doar vuiet…

Ganduri

Nu am învățat, dar îmi propun să…

Am folosit de multe ori expresia „am învățat să” și mi-am dat seama că de fapt, am utilizat-o greșit. Dacă după ce am spus că am învățat să nu mai am așteptări exagerate de la cei din jur și am avut, înseamnă că n-am învățat nimic, că am ajuns cumva, de unde am plecat. Am mai zis și că am învățat să ascult, dar am comis-o din nou și-am turuit fără oprire peste alții, cu o gura slobodă și dornică de pălăvrăgeală. Și DA, cam tot ce-am afirmat c-am învățat, am contrazis la un moment dat… Până și bunătatea mi-am contrazis-o, nu cu fapta, ci cu gândul, însă tot se contorizează. Să dau vina pe vulnerabilitatea omului în preajma greșelii nu-mi prea surâde pentru că nu mi se pare echitabil și-atunci, cred că voi înlocui „am învățat să” cu „nu am învățat să” și voi continua cu  „îmi propun să”. Mă voi dumiri pe parcurs dacă e o idee mai bună.
Prin urmare: Citește în continuare…

Ganduri

La pas prin mine…

La pas, prin gândurile mele, te-ai rătăcit. Mult prea întortocheate și greu de înțeles pentru tine ți s-au părut, încât ai uitat să menții cărarea și-ai ales drumuri lăturalnice. Nu știai că acestea sunt cele mai periculoase și că te pot înșela oricând, însă de multe ori te fac să simți că trăiești cu adevărat. Ciudat, nu?
Prima oprire ai făcut-o la umbra unui nuc bătrân. Era acel nuc din care am mâncat cele mai faine nuci, toată copilăria mea (coaja extrem de subțire, iar miezul dulce și ușor de ales…).  Era nucul din grădina bunicilor, la capăt de vie și început de lucernă, aproape de pârâul din râpă. Acolo ai stat un ceas și-apoi ai urcat pe cărare, până la fântână, trăgând cu ochiul la mărul din popușoi, cu rol de hat între cele două gospodării vecine. Citește în continuare…

Ganduri

Cum era? Cine ciugulește, nu slăbește.

Sunt Alina Șerban și am descoperit metoda simplă și rapidă de a scăpa de kilogramele în plus. Pe naiba! Poate metoda de a te îngrășa rapid, dar pe asta cred că o știe toată lumea.

Din nou m-au apucat pandaliile. Mă strâng cămășile, iar sacourile îmi vin doar dacă iau o bluză fără mâneci pe sub ele. De rochii nici nu mai poate fi vorba. Mă privesc nedumerite de pe umeraș, iar eu mă cam uit la ele cu ciudă și le evit cât pot de mult. Toată viața m-au stresat și până la urmă-s doar niște cârpe.

Știu, știu. Nu săriți! Despre mișcare este vorba și ăsta chiar nu-i niciun secret, dar așa sunt de puturoasă la capitolul acesta! Păulica mea (bicicleta) nici nu mai vorbește cu mine. I-a fost mai bine când am lăsat-o în vacanță la Bohotin și s-au plimbat cu ea toți cei care au dorit. Chiar zilele trecute îmi spunea EL că îmi va cumpăra o pompă de bicicletă, doar pentru mine. De ce? M-am făcut că nu înțeleg. Și-apoi, câte echipamente sportive să-mi mai cumpăr? De fiecare dată când mă apuc, mă echipez de zici că particip la Olimpiadă. Se și vede că sunt începătoare, atunci când pășesc în sala de sport. Adidași noi, prosopel nemuncit, colanți impecabili, sticluță nouă de apă, ce să mai vorbim… Doamne, și așa sunt de tristă și de urâcioasă când fac asta! Ca o bombă cu ceas, mai exact. Explodez din orice și parcă aștept o dezlegare la ceva bun din partea oricui. Cred că în perioada aceasta tac cel mai mult, dar în mine se fac doctorate întregi în psihologie, medicină, contabilitate și altele. Nu știu cum, dar degetele mele se plimbă numai pe site-uri culinare și-mi alimentează astfel frustrarea. Atunci mă apucă făcutul de plăcinte cu sosuri de vanilie, sufleuri de conopidă, tarte cu ton și spanac, cârnați de casă și multe, dar multe altele.
Aia cu hainele cu o măsură mai mică nu a funcționat în cazul meu. S-au adunat prea multe și am început să le fac cadou. Prin urmare, nu. Momentan, e foarte greu să mă scoți dintr-o pereche de blugi și din tricourile mele negre. Citește în continuare…

Ganduri

Diminețile cu EL (Povești cu EL și EA, fragment)

 

Se trezește întotdeauna primul, iar după ce își alungă somnul cu un duș, face și cafeaua. O savurează în timp ce-și verifică mail-urile și își stabilește programul pentru ziua respectivă. Pe vârfurile picioarelor,  pătrunde în cameră și o sărută pe mâini, pe față sau pe oricare locușor găsit descoperit. Îi aranjează părul, îi acoperă picioarele reci și îi pune telefonul la încărcat. Ea îi savurează parfumul, zâmbește larg și îi cuprinde mijlocul asemenea unei copile. E-atât de bine în brațele lui! Nu știe dacă să-l lase să plece la birou sau dacă e mai potrivit să îl păstreze măcar o oră aproape. Îl cunoaște de când era mică. A visat la toate astea, dar  niciodată nu a crezut că poate fi iubită în acest mod și că, la rândul ei, va simți același lucru.
Decide să-l elibereze din îmbrățișarea-i strânsă pentru că știe că-și pierde locul de parcare dacă ajunge după ora opt…  El o sărută din nou și iese grăbit, având grijă să îi conecteze laptopul la televizor, în caz că EA va dori să-și continue serialul. Cum se poate gândi la atâtea detalii? Uneori, îi anticipează chiar și vorbele. Cine i l-a trimis oare? De pe ce planetă o fi coborât? N-are un răspuns, însă are o inimă arzândă în piept și-un fior viu… Și mai știe că rugăciunile bunicii au fost ascultate. De asta se gândește la dânsa cu mult drag de fiecare dată și-o pomenește seară de seară, înainte de culcare…
După câteva zeci de minute în care doar a respirat și a privit tavanul alb, numărând din nou cele unsprezece biluțe de pe spot, EA s-a ridicat și a mers către baie. Pentru că EL știa că va lua o bomboană din borcanul de pe măsuța din living, i-a lăsat un bilețel sprijinit de acesta:

“Să ai o zi minunată, iubita mea! Ne vedem diseară. Roșu, demisec. Nu-i așa?  Te iubesc!”