Ganduri

Nu am învățat, dar îmi propun să…

Am folosit de multe ori expresia „am învățat să” și mi-am dat seama că de fapt, am utilizat-o greșit. Dacă după ce am spus că am învățat să nu mai am așteptări exagerate de la cei din jur și am avut, înseamnă că n-am învățat nimic, că am ajuns cumva, de unde am plecat. Am mai zis și că am învățat să ascult, dar am comis-o din nou și-am turuit fără oprire peste alții, cu o gura slobodă și dornică de pălăvrăgeală. Și DA, cam tot ce-am afirmat c-am învățat, am contrazis la un moment dat… Până și bunătatea mi-am contrazis-o, nu cu fapta, ci cu gândul, însă tot se contorizează. Să dau vina pe vulnerabilitatea omului în preajma greșelii nu-mi prea surâde pentru că nu mi se pare echitabil și-atunci, cred că voi înlocui „am învățat să” cu „nu am învățat să” și voi continua cu  „îmi propun să”. Mă voi dumiri pe parcurs dacă e o idee mai bună.
Prin urmare: Citește în continuare…

Ganduri

La pas prin mine…

La pas, prin gândurile mele, te-ai rătăcit. Mult prea întortocheate și greu de înțeles pentru tine ți s-au părut, încât ai uitat să menții cărarea și-ai ales drumuri lăturalnice. Nu știai că acestea sunt cele mai periculoase și că te pot înșela oricând, însă de multe ori te fac să simți că trăiești cu adevărat. Ciudat, nu?
Prima oprire ai făcut-o la umbra unui nuc bătrân. Era acel nuc din care am mâncat cele mai faine nuci, toată copilăria mea (coaja extrem de subțire, iar miezul dulce și ușor de ales…).  Era nucul din grădina bunicilor, la capăt de vie și început de lucernă, aproape de pârâul din râpă. Acolo ai stat un ceas și-apoi ai urcat pe cărare, până la fântână, trăgând cu ochiul la mărul din popușoi, cu rol de hat între cele două gospodării vecine. Citește în continuare…

Ganduri

Cum era? Cine ciugulește, nu slăbește.

Sunt Alina Șerban și am descoperit metoda simplă și rapidă de a scăpa de kilogramele în plus. Pe naiba! Poate metoda de a te îngrășa rapid, dar pe asta cred că o știe toată lumea.

Din nou m-au apucat pandaliile. Mă strâng cămășile, iar sacourile îmi vin doar dacă iau o bluză fără mâneci pe sub ele. De rochii nici nu mai poate fi vorba. Mă privesc nedumerite de pe umeraș, iar eu mă cam uit la ele cu ciudă și le evit cât pot de mult. Toată viața m-au stresat și până la urmă-s doar niște cârpe.

Știu, știu. Nu săriți! Despre mișcare este vorba și ăsta chiar nu-i niciun secret, dar așa sunt de puturoasă la capitolul acesta! Păulica mea (bicicleta) nici nu mai vorbește cu mine. I-a fost mai bine când am lăsat-o în vacanță la Bohotin și s-au plimbat cu ea toți cei care au dorit. Chiar zilele trecute îmi spunea EL că îmi va cumpăra o pompă de bicicletă, doar pentru mine. De ce? M-am făcut că nu înțeleg. Și-apoi, câte echipamente sportive să-mi mai cumpăr? De fiecare dată când mă apuc, mă echipez de zici că particip la Olimpiadă. Se și vede că sunt începătoare, atunci când pășesc în sala de sport. Adidași noi, prosopel nemuncit, colanți impecabili, sticluță nouă de apă, ce să mai vorbim… Doamne, și așa sunt de tristă și de urâcioasă când fac asta! Ca o bombă cu ceas, mai exact. Explodez din orice și parcă aștept o dezlegare la ceva bun din partea oricui. Cred că în perioada aceasta tac cel mai mult, dar în mine se fac doctorate întregi în psihologie, medicină, contabilitate și altele. Nu știu cum, dar degetele mele se plimbă numai pe site-uri culinare și-mi alimentează astfel frustrarea. Atunci mă apucă făcutul de plăcinte cu sosuri de vanilie, sufleuri de conopidă, tarte cu ton și spanac, cârnați de casă și multe, dar multe altele.
Aia cu hainele cu o măsură mai mică nu a funcționat în cazul meu. S-au adunat prea multe și am început să le fac cadou. Prin urmare, nu. Momentan, e foarte greu să mă scoți dintr-o pereche de blugi și din tricourile mele negre. Citește în continuare…

Ganduri

Diminețile cu EL (Povești cu EL și EA, fragment)

 

Se trezește întotdeauna primul, iar după ce își alungă somnul cu un duș, face și cafeaua. O savurează în timp ce-și verifică mail-urile și își stabilește programul pentru ziua respectivă. Pe vârfurile picioarelor,  pătrunde în cameră și o sărută pe mâini, pe față sau pe oricare locușor găsit descoperit. Îi aranjează părul, îi acoperă picioarele reci și îi pune telefonul la încărcat. Ea îi savurează parfumul, zâmbește larg și îi cuprinde mijlocul asemenea unei copile. E-atât de bine în brațele lui! Nu știe dacă să-l lase să plece la birou sau dacă e mai potrivit să îl păstreze măcar o oră aproape. Îl cunoaște de când era mică. A visat la toate astea, dar  niciodată nu a crezut că poate fi iubită în acest mod și că, la rândul ei, va simți același lucru.
Decide să-l elibereze din îmbrățișarea-i strânsă pentru că știe că-și pierde locul de parcare dacă ajunge după ora opt…  El o sărută din nou și iese grăbit, având grijă să îi conecteze laptopul la televizor, în caz că EA va dori să-și continue serialul. Cum se poate gândi la atâtea detalii? Uneori, îi anticipează chiar și vorbele. Cine i l-a trimis oare? De pe ce planetă o fi coborât? N-are un răspuns, însă are o inimă arzândă în piept și-un fior viu… Și mai știe că rugăciunile bunicii au fost ascultate. De asta se gândește la dânsa cu mult drag de fiecare dată și-o pomenește seară de seară, înainte de culcare…
După câteva zeci de minute în care doar a respirat și a privit tavanul alb, numărând din nou cele unsprezece biluțe de pe spot, EA s-a ridicat și a mers către baie. Pentru că EL știa că va lua o bomboană din borcanul de pe măsuța din living, i-a lăsat un bilețel sprijinit de acesta:

“Să ai o zi minunată, iubita mea! Ne vedem diseară. Roșu, demisec. Nu-i așa?  Te iubesc!”

Ganduri

Eu, muntele și cerul

 

Am stat mult timp acolo. Doar eu, muntele și cerul. Ne-am ascultat tăcerea, ne-am împărtășit supărările, ne-am îmbrățișat și ne-am făcut niște promisiuni. Ale mele au fost cele mai multe, căci și păcatele erau pe măsură.

Le-am promis că voi respira mai des și voi tăcea mai mult.
Voi duce zilnic gunoiul și voi lega punga mai bine.
Mă voi valida și-mi voi oferi secunde, minute și ore de aur.
Voi smulge buruienile din fața casei și voi planta flori. Cârciumărese, gladiole și liliac.
Îmi voi coase buburuze pe tricouri și maci pe fuste.
Voi lucra la visuri cu mai multă răbdare. Le voi decupa mai atent și le voi lipi cu grijă.
Voi fi mai selectivă cu cei din jur și nu mă voi mai lăsa doborâtă de la primul topor aruncat. Ei nu știu cum tai eu lemne.
Voi număra bulinele de pe plapumă, le voi înmulți cu o mie și le voi transforma în gânduri bune.
Voi scrie măcar o propoziție în fiecare zi. Simplă sau dezvoltată, după cum îi va dicta sufletul. Citește în continuare…

Diverse, Ganduri

De la capăt, cu alineat

Da… M-am tot codit încă de la Crăciun dacă să scriu sau nu. De fiecare dată când aveam pornire, nu aveam suficientă îndrăzneală și uite-așa, mi-am dat seama că asta mi-a lipsit uneori când nu ar fi trebuit.
Despre anul ce-a trecut nu am multe să vă spun pentru că am făcut-o la momentul oportun. Știți deja că cea mai mare împlinire a mea a fost publicarea celor trei materiale pentru copii. Mai mult decât atât, am confirmarea că sunt iubite de cei mici și nu numai. Am avansat și vizavi de teatru. Astfel, o dată pe lună vom juca Nopți albe în Cospadac, un spectacol bazat pe improvizație, apreciat la rândul lui de persoane avizate, dar și de toți cei prezenți la prima reprezentație. Voi reveni cu detalii de îndată ce le voi primi. De făcut, am făcut multe. Nu mai e cazul să trâmbițez. Reușite și dezamăgiri am trăit deopotrivă. Am râs și-am plâns, m-am bucurat și-am suferit, am iubit și-am rănit. Toate au trecut, dar vin altele și mă rog să le fac față cu mai mult curaj și cu mai mult calm. În orice caz, vulcanul din mine nu mai erupe la fel de des.
Aspectul cel mai dureros este cel legat de oameni. Pe unii dintre ei i-am pierdut…fizic ori sufletește. E drept că am câștigat alții, însă m-am convins că nu e bine să-i compari. Nimeni nu înlocuiește pe nimeni…
Ca o concluzie, pot spune că a fost un an în care am experimentat și de cele mai multe ori, am câștigat. Momentele în care am pierdut nu le mai țin minte. Așa am ales eu. Citește în continuare…

Ganduri

Scrisoare către…cancer

 

cancer…O secundă m-am gândit dacă să-ți scriu numele cu literă mare, dar nu cred că meriți asta. De fapt, sunt sigură. Te cunosc. Te-am văzut în vizită pe la atâția oameni dragi. Le-ai lăsat casele goale și sufletele pline de durere. N-ai făcut curat, ci ai deranjat toate lucrurile de la locul lor. Nici măcar nu știi că un musafir educat întreabă dacă poate să te viziteze. Prin urmare, ești și needucat.

Cu ce drept le-ai tulburat echilibrul? Cu ce drept i-ai pus în fața unei hârtii care-i condamna? Cu ce drept ai făcut ca lupta pentru viață să fie una extrem de dureroasă, dar și foarte costisitoare? De ce ai făcut ca existența unui final să fie mult mai dorită? Te-ai gândit vreodată la Mihăiță? L-ai lăsat fără mamă de la 4 ani… Îl crește bunica. Tata s-a recăsătorit și are alt copil acum… El încă o mai așteaptă să se întoarcă. Chiar și copiilor de la grădiniță le spune că mama lui va veni în curând cu multe cadouri și le va da și lor… De nenea Vasile mai știi ceva? Îți zic eu. S-a prăpădit după ce l-ai schilodit. Ajunsese să se roage pentru sfârșit.  Elena încă luptă. Departe de casă, printre străini. De ce? Pentru că șansa ei de a scăpa de tine se află tocmai în Franța. Știi că și-a vândut apartamentul pentru asta? Dar ce-ți pasă ție, când iei fără milă un copil de șase ani. Pe Tudor. Cum care Tudor? Băiețelul acela cu părul blond și cu ochii verzi. Avea o pasiune pentru mașini. Recunoștea orice model. Prima dată l-ai obosit, apoi l-ai amețit. Te-ai legat de capul lui și l-ai lăsat și fără părul frumos în care obișnuia mămica lui să se joace. Citește în continuare…