Ganduri

Gânduri de 29

E ziua mea. Am împlinit 29 de ani, adică…aproape 30. Îi simt grei pe umeri, îmi cântă „Trece vremea!” (VH2) la ureche și-mi reamintesc că mai tânără de atât nu voi fi niciodată. Până la această oră (22: 35) am evitat să mă gândesc la acest număr. Cei trecuți de vârsta mea vor spune cu siguranță că nu am motiv de îngrijorare, dar eu sunt resemnată… oarecum. Citește în continuare…

Ganduri

Stă în natura noastră, a femeilor, să gătim. Unele o fac la nivel superior, altele nu chiar.
Eu…gătesc din plăcere, dar și pentru că sunt o mâncăcioasă. Emisiunile culinare îmi provoacă foame instant. Pentru a fi cât de cât organizată, voi începe, evident, cu începutul.
Primele mele încercări s-au petrecut pe la vreo 10 anișori. Îmi amintesc cum eram fascinată de „hăbucirea” (ciopârțitul) puilor/ găinilor. Atât mama, cât și bunica îmi explicau de fiecare dată cum se îndepărtează mai întâi pulpele (țopurile) și aripile, ca mai apoi să se despice pieptul de restul corpului. Citește în continuare…

Ganduri

O prietenă dragă îmi spunea acum o săptămână că abia așteaptă să citească pe blog-ul meu și lucruri mai vesele. Astăzi îmi propusesem să o fac să zâmbească, dar circumstanțele deja știute de o Românie întreagă nu mă lasă să fac acest lucru. De fapt, conștiința și sufletul refuză categoric. Citește în continuare…

Ganduri

La început am crezut că e din cauză că eram obsedată de serialul Hannibal, apoi m-am gândit că e datorită faptului că mai citeam ocazional „ciudățenii”, dar acum nu știu ce să mai cred. Nu v-ati prins despre ce vorbesc, nu? Păi…sunt SOMNAMBULĂ. Mă adună Răz de pe la uși sau de prin colțurile casei. Uneori mă trezesc în drumul spre pat și realizez o părticică din ce mi se întâmplă, dar de cele mai multe ori, habar nu am despre ce îmi povestește a doua zi. Citește în continuare…

Ganduri

Mă aflu într-o criză. Da. Criza de aproape 30(desi 29 ar fi mai corect). Cum se manifestă? Păi, să vă povestesc.
1. Am fixații pe anumite obiecte și anumite obiceiuri ale LUI.
2. Simt că trebuie să fac ceva important, dar nu știu exact ce.
3. Uit lucruri. Zilnic. Citește în continuare…

Ganduri

Zilele trecute l-am auzit pe Răzvan spunând părinților lui că se simte tare bine când se gândește că a scăpat de stresul școlii și brusc, am constatat că eu sunt încă foarte înrădăcinată în aspectul acesta. De 21 de ani sunt stresată că începe școala! La început a fost din vina primelor emoții de școlar, apoi din cauză că reușeam să conștientizez că nu e chiar floare la ureche, mai târziu pentru că am urât faptul că a trebuit să stau departe de casă 4 ani pentru a putea deveni ce sunt astăzi, iar de 10 ani mă aflu în fața catedrei cu aceleași stări. Păi cum așa? Păi…e foarte simplu. Citește în continuare…

Ganduri

Povestea celor trei iezi

Povestea aceasta începe în anul 1985, în prima săptămână de toamnă, cu nașterea iedului cel mare: dolofan, cu ochii albaștri și zglobii, cu pielea albă ca spuma laptelui, cu un zâmbet șugubăț și cu un plâns dintre acelea care trezesc până și morții din morminte. El era (și încă mai este) răsfățatul tuturor neamurilor, lumina ochilor bunicilor și gogoșica mătușilor (roiau în jurul lui ca și cum ar fi fost ditamai sultanul), spre invidia și supărarea mea. Și dacă tot am adus vorba despre mine, dați-mi voie să mă prezint! Citește în continuare…