Jurnalul lui Culiță

Ema continuă să citească.

10 decembrie, 1971- Bohotin, Răducăneni

Vineri- continui să nu mă simt bine. Caut să uit complet de ce am, dar nu pot. Mă gândesc tot mai mult că va trebui să mă despart de viață. Remușcări nu am, dar am totuși regrete…

Continui tratamentul, însă nu prea se văd consecințele. Nu mă simt așa rău să stau la pat, dar mă doare ganglionul ăla de la gât.

Dimineață ascult din nou melodia preferată, apoi mai citesc câte ceva, încerc să compun versuri  (albe, bineînțeles) și iarăși dorm.

Diseară nu mă mai duc la film, căci dacă nu a fost aseară, nici seara aceasta nu va fi. Mă simt parcă și mai rău și mă gândesc când să mă duc la control. Precis că mă vor opri la cuțit și dacă ar fi numai chestia de la gât n-ar fi nimic, dar cine știe?

Sunt trist și n-am mai primit nicio scrisoare. Mă simt obosit deși n-am ridicat niciun pai de jos.

A trecut și ziua aceasta, iar funia se strânge din ce în ce mai mult în jurul rugului vieții. Păcat…

Citește în continuare…

Jurnalul lui Culiță

9 decembrie 1971

Se făcuse aproape noapte, iar Ema abia aștepta să se poată cuibări între perne pentru a continua să citească din jurnal. O mișcaseră mult gândurile lui Culiță, încât își petrecuse mai toată ziua sub amprenta lor.

Înainte de lectură își făcu o cană cu ceai de merișoare. Așa proceda cam în fiecare seară, mai ales că somnul îi cam dădea bătăi de cap în ultima vreme.

Luă carnetul în mână, îi studie din nou coperta și abia acum observă ceva scris, aproape șters. Zâmbi când desluși ca și titlu, “Jurnal intim” apoi, cu mișcări firave, dădu paginile până ajunse la ziua următoare.

9 decembrie 1971 – Bohotin, Răducăneni

Joi – programul e același, cu mici modificări. Continui tratamentul, iau și niște buruieni fierte de mama, dar cred că degeaba. Îmi e tot mai frică de consecințele ganglionului acesta.  Moartea mă pândește și parcă o simt în apropierea mea. Aș vrea să mor, dar îmi pare rău că am trăit așa  puțin și mai mult prin spitale. Tot ce e în jurul meu mă enervează.

Dimineață am ascultat melodia preferată, dar parcă-mi face rău când aud muzică ușoară. N-am mai primit nicio scrisoare. Nimic… Și afară e nasol, dar diseară, fie ce-o fi, tot mă duc la film. Iau cizmele lui Bătrânul.

Fumez iarăși mult – așa parcă mai uit de necaz.

Seara merg la film, însă nu rulează căci nu sunt spectatori. Al dracului sat! Parcă e pustiu și nu mai iese nimeni din casă. M-am plictisit de stat degeaba, dar nici nu prea am ce face. Aștept să treacă sărbătorile și dacă mi-e bine, plec la muncă. Asta dacă nu mă internez din nou…

Oare de ce nu-mi scrie Coca? Nu știu…

Același program zilnic- recitesc “Căpitanul Fracasse” și dorm.

Citește în continuare…

Jurnalul lui Culiță

Jurnalul lui Culiță

Era o zi cum nu mai fusese de ceva timp. Un februarie capricios care începea să dea semne primăvăratice, bătea la fereastră timid. În curtea casei, de sub zăpada fără vlagă, apăreau stingheri primii ghiocei. Se contura un tablou mult așteptat.

Ema își căuta rochia din dantelă albă, primită cadou de la mătușa Feli și dădu astfel peste un carnețel  vechi, prins cu sfoară albastră. Căzuse dintr-o geantă așezată pe ultimul raft al dulapului.

Curioasă, deschise la prima pagină și descoperi un model realizat cu stiloul pe pătrățelele foii. Pe marginea desenului abia se zărea scris, cu o cerneală mai închisă , Mardare Nicolae, în paranteză, Culiță. Spre locul în care se îmbină filele, cu litere mari, scria: “Ferește-te de a te uita în el! Pericol de explozie”. Citește în continuare…