Life

La final și în același timp, la început…

Când ai nevoie de final pentru carte, dar îl tot amâni pentru că știi că e dureros și nu ai starea necesară încărcăturii unui asemenea moment. Cu toate astea, îți faci curaj și pornești discuția. Lacrimile de la capătul firului ajung și la tine, iar atunci când afli cum tata și-a recunoscut fratele dezgropat după flaneaua verde și după pletele rămase neputrezite, nu-ți mai trebuie supă cremă de ciuperci de la Ikea, nici ceasul acela scump, nici vacanță la Monaco, nici bucătărie de mii de euro, nici altă pereche de pantofi cu toc, nici măcar un fir de ață… Vrei doar să plângi până scoți tot ca să poți continua.
Azi am încheiat Jurnalul lui Culiță și nu știu de ce, nu mă pot opri din plâns… Sunt împăcată că am reușit să termin, dar nu pot nega că mi-aș fi dorit să fi fost altfel…Și-aș mai vrea din tot sufletul să-mi strâng tatăl în brațe acum. Păstrez îmbrățișarea încă puțin însă…Cică lacrimile eliberează.

Citește în continuare…

Life

Botul de rață, extensiile până la genunchi și alte artificii

Nu știu exact cum ar trebui să încep… Sunt sătulă de ce observ și am nivelul de toleranță scăzut. Ca să fiu mai precisă, este la limită. Nu mai pot! Văd și citesc multe și nu-mi explic de ce aleg fetele să se urâțească încă de la vârsta la care multe dintre noi încă ne jucam cu păpușile. Mie îmi este rușine când, de fapt, ar trebui să le fie lor. Oare nu-și dau seama că imaginea pe care aleg să o distribuie urlă a disponibilitate pentru aproape orice? Că aia nu e frumusețe? Nici măcar nu e amuzant. Este alarmant!
Botul de rață. Păi au văzut ce fel de femei îl practică? Dacă ele apar la TV, asta nu înseamnă că sunt un model pentru cei care privesc. Sau poate că Loredana  reprezintă modelul lor în viață. Nu știu…
Machiajul strident și grosolan ce acoperă o piele de copil care va fi bombardată din acest motiv cu tot felul de iritații. Sunt convinsă că demachierea ori nu se face deloc, ori dacă se face, nu se face cum trebuie. Am văzut fete cărora, dacă le puneai un polonic pe față, se lipea instant și nu pentru că aveau cine știe ce puteri paranormale, ci pentru că fondul de ten era ca la…fără număr. Sprâncene smulse și înlocuite cu tatuaj. Negre ca dracul gol. Citește în continuare…

Ganduri, Life

Tu aștepți începutul de an școlar?

Tu aștepți începutul de an școlar?

Voi fi sinceră și voi recunoaște că din postura de elev, nu am așteptat niciodată cu nerăbdare începutul de an școlar. Cum mă puteam bucura că zilele în care cutreieram drumurile aveau să se termine? Că îmi rămâneau doar sâmbetele de petrecut la bunici, că se retrăgeau către oraș nepoții veniți în vacanță și de care mă mai amorezam ușor, că nu mai pierdeam serile pe gard cu gașca de prieteni, că urma o perioadă luuuungă de trezit dimineața și de respectat un anumit program? Nici măcar mormanul  colorat de rechizite nu mă anima, iar dacă păstram ghiozdanul de anul trecut, tristețea era și mai mare. Cât am purtat uniformă a fost bine, dar când i-au luat locul rochiile și pantofii cu toc, eram clar în depresie. De ce? Pentru că ai mei nu aveau bani de din astea și nici nu cred că și-ar fi dorit să mă vadă îmbrăcată astfel la școală. Dar eu aș fi vrut, căci așa sunt copiii. Dacă văd la alții, își doresc și ei. Pentru că nu se putea, alegeam să visez, uneori cu ochii deschiși, că am fustă de blugi, cămașă în pătrățele, rucsac din piele, penar cu Sailor Moon, pantofi cu toc, inele, lanțuri și brățări cu nemiluita. Pe-atunci nu mă costa nimic să-mi imaginez toate astea. Eram o sfrijită iute, cu o groază de planuri în cap. Citește în continuare…

Life

Din lecțiile importante ale vieții

         Puțini sunt cei care știu că în urmă cu șase luni am ales să fac o schimbare radicală în legătură cu lucrurile pe care le simțeam, dar cărora nu le-am acordat prea mare atenție din lipsă de timp, de teamă, chiar și de neîncredere în propriile forțe. Având frământările acestea, am decis că e cazul să trec la fapte. M-am apucat de cărticica despre care deja știți, cu ușurință a urmat și a doua, iar acum nu-mi vine să cred că urmează altele. Am dat o atenție deosebită și blogului pe care am încercat să-l cresc puțin și am reușit. Când îmi spunea Răz că poți avea beneficii din asta, nu-l credeam nicio secundă. M-am înșelat și ce bine-mi pare! Mi-am mai răscolit o țâră prin suflet și-am dezgolit încă o dorință: aceea de a simți fiorii unei scene, de a-mi demonstra că pot să mă prezint în fața unor oameni cum ei nu se așteaptă, așa amatoare, fricoasă și speriată de găini, de muște, de câini și de curcani. Am optat pentru Teen Media Academy. De ce? Pentru că am avut acel feeling când le-am descoperit site-ul. Citește în continuare…

Life

Azi ce fac pentru mine?

Azi ce fac pentru mine?
De șase luni aleg să mă valorizez, să spun NU și asta să nu mă mai afecteze. Nu am scris până acum despre subiectul acesta pentru că încă mai există o urmă de teamă vizavi de judecata celorlalți. Tot de șase luni bifez pe o listă, lucruri pe care mi le-am dorit întotdeauna să le fac și pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-am făcut.
Scriu. Așa cum mă duce sufletul. Scot emoții la suprafață și-mi eliberez mințișoara vicleană. Poate nu o fac precum alții care au mii de aprecieri, dar o fac în primul rând, pentru mine. Nu e doar o modalitate de a-mi ocupa timpul, ci este o metodă prin care mă simt utilă, nu utilizată. Și nu, nu m-am îmbogățit din asta, însă nu mă pot plânge că ar fi păcat. Citește în continuare…

Life

Se umple Raiul de bunici…

Ca o lumânare, încet- încet, se sting bunicii noștri… Cu privirea senină și cu mâinile împreunate în rugăciune, își iau rămas bun fără cuvinte. Doar o răsuflare îi mai desparte de un final și-un început. Nu mai plâng de mult. S-a terminat cu lacrimile și cu orice alt fel de suferință. De-acum, se lasă liniștea aici și-ncep viorile să cânte în cer…
Citește în continuare…

Life

15 mâncăruri preferate, făcute de mama

Nu știu cum e la alții, dar la noi, ce ne gătește mama este foarte important. Bineînțeles că e foarte bine că ne strângem cu toții la masă, că ne vedem după 5-6 săptămâni, că povestim câte-n lună și-n stele, însă mâncarea ne adună cumva într-un mod plăcut și ne așază laolaltã, în casă ori pe terasă, zâmbitori și extrem de pofticioși.  Ciudat? Eu zic că nu.

Gândindu-mă la asta, m-am hotărât să fac un Top 15, cu mâncăruri pe care prefer să mi le gătească mama, numai mama. Sunt convinsă că poftele se vor trezi la fiecare dintre cei care vor citi asta, iar odată cu ele, amintiri multe vă vor cotropi sufletul.
Citește în continuare…