Life

Povești din tren

Aveau aceeași vârstă și amândouă împărțeau același compartiment de tren. Una era brunetă, cu ochii căprui, iar cealaltă fusese în urmă cu șase luni, o roșcată superbă. Doar ochii mai păstrau culoarea cerului senin… S-au privit pe furiș în prima oră în care trenul le-a dus de la București la Buzău, apoi, Irina, cea cu părul negru și prins într-o coadă ce se oprea la mijlocul spatelui, a întrebat-o pe partenera sa de drum dacă se simte bine. Îi părea extrem de palidă, de obosită, ca și cum s-ar fi putut prăbuși în orice clipă. Aura, căci așa s-a prezentat, i-a răspuns că este mult mai bine față de cum a fost cu jumătate de an în urmă, când în timp ce se dădea cu antiperspirant la subraț, a descoperit un nodul cât un bob de mazăre, în partea de sus a sânului stâng. Din acel moment, curcubeul pe care-l avea pictat în dormitor a început să-și amestece cumva culorile și să fie din ce în ce mai greu de privit. Știa că are doar o opțiune: să facă totul pentru a fi bine. Citește în continuare…

Life

Tata #60

Tata nu are facebook și nici nu-i trebuie. Lui nu-i place ideea aceasta de a împărtăși chestii cu toată lumea. De fiecare dată când scriu ceva despre el și află de la unii sau de la alții, îmi spune să n-o mai fac, dar faptul că îmi zice zâmbind, mă face să cred că undeva, prin sertarele personale, se simte gâdilat.
Tata e un om blând. Nu-ți invadează spațiul și nu te bate la cap. Aș putea spune că e puțin timid chiar.
Tata are mereu, cel puțin un spin în palme. Cu acul înmuiat în țuică, se lasă operat.
Tata nu se bucură deloc de un telefon performant cum se bucură de o plută, un fir textil sau orice altceva pentru pescuit. Este atât de pasionat, încât uneori e tare greu de înțeles cum poate să petreacă zile întregi pe malul apei, să nu prindă nimic și tot să nu renunțe. Singura lui legătură cu internetul o reprezintă filmulețele despre pescuit de pe youtube. Stă cuminte în fața ecranului și visează la captura perfectă.
Tata citește. Îi plac romanele istorice, dar și poezia. Nu abandonează o carte dacă nu l-a cucerit de la început. Singura pe care nu a putut să o termine a fost Jurnalul lui Culiță.  După primele 40 de pagini s-a oprit, iar timp de o săptămână, după cum spune mama, a zăcut pe interior. Mi-a promis că o va termina cândva…
Tata are tălpile brăzdate de bătături. Nu a pus preț niciodată pe haine sau pe încălțăminte. A purtat ce a avut. Chiar mă gândeam seara trecută că nu-mi amintesc să fi avut mai mult de o singură pereche  de pantofi, cât timp noi am fost la școală, iar asta înseamnă o perioadă lungă tare.
Tata știe ce e greul în viață. Diferența e că nu s-a plâns și a tras în continuare la aceeași căruță. E drept că din când în când, a mai schimbat calul. Acum nu mai are nici căruță și nici cal. O are pe Francesca, o Dacie veche, de care e tare mândru și datorită căreia nu mai trebuie să depindă de nimeni atunci când îl apucă dorul de ducă pe malul Prutului.
Tata plânge pe nevăzute când golim ograda.
Tata face cam de toate la casa lui și nu-și ia angajamente față de alte persoane dacă știe că nu le poate îndeplini așa cum și-ar dori.
Tata nu mai are părinți, frați sau surori. Ne are doar pe noi și nu vreau să mă pun în pielea lui, când în loc de urări de bine, trimite gânduri către cer.
Tata mănâncă ce-i dai. Nu face mofturi. Când eram mici și ne așezam la masă, credeam că el mânca întotdeauna capul și gâtul puiului pentru că era bărbatul casei. De fapt, doar asta mai rămânea după împărțeală.
Tata nu a făcut scandal acasă niciodată. Am fost feriți de înjurături și de alte treburi pe care le mai vedeam prin vecini.
Tata repara mașini. Gratis. Dacă ar fi să calculeze câți bani ar fi avut dacă ar fi perceput o taxă minimă pentru fiecare mașină reparată, cred că ne-am cruci. Îmi amintesc că odată, a lucrat la mașina unui polițist din vamă și a venit acasă cu o sticlă de whiskey și câteva pachete de biscuiți din aia rotunzi, cu ciocolată pe deasupra și lipiți cu bezea. Îmi scapă numele acum. Băutura a ajuns la doctorița mamei, iar dulciurile acelea mi s-au părut atunci că erau cele mai bune din lume.
Tata iubește enorm animalele. Motanul Romică l-a supus în fel și chip. Păcat că de leneș ce-a fost, l-a călcat o mașină când traversa strada. Acum îl are pe Bățel, o altă putoare cu ochii încrucișați, însă la fel de hoț și de alintat.
Tata o iubește mult pe mama. Nu l-am auzit spunându-i niciodată, dar știu că e așa.
Tata e rău de boală. Durerile lui sunt la nivel astronomic, dar n-ar merge la medic pentru nimic în lume.
Tata a suferit mult când era copil și și-a promis că nu va face nicicând ce a văzut acasă. Și nu a făcut.
Tata sforăie îngrozitor și dă vina pe-a lui parteneră de peste 30 de ani.
Tata nu a visat pentru el. A visat pentru noi.
Tata are un viciu. Fumează mult. Tare rău îmi pare că nu a reușit să se lase!
Tata prețuiește prietenia adevărată. Nu vă pot spune cum suferă după nanu…
Tata aprinde lumânări în seara de Înviere, la mormintele unde știe că nu va veni nimeni și chiar dacă nu merge la biserică, se închină zilnic.
Tata îmi masează picioarele și acum, la 31 de ani.
Tata m-a lăsat ieri să fac ce vreau cu o foarfecă de grădină. I-am chelit un liliac și pentru că aveam planuri mari, a venit și Andreea să mă ajute. A cosmetizat toți crinii, de la rădăcină. Am hotărât împreună cu mama să mai lăsăm floarea de Mărită-mă, mamă  încă un an.  :-))))
Tata mi-a dat ultima palmă când aveam 20 de ani. Pe bună dreptate. M-a găsit călare pe mezină, hotărâtă să-i curm zilele, după ce fusesem în aceeași postură cu ceva minute în urmă. Ne-a servit-o amândurora.
Tata împlinește astăzi 60 de ani, iar pe mine mă apucă disperarea deoarece mi se pare că drumul este de-acum mult mai greu… La mulți ani, tăticule!

Life

Ecler + Borș = Love (Povești cu EL și Ea)

Știi când conștientizezi (zâmbind) că îl iubești mult, mult? Când EL îți lasă în frigider, ultimul mini ecler, iar tu nu poți să-l mănânci pentru că știi că și lui îi place la fel de tare.  Oricât de puternică ar fi tentația, îl așezi la răcoare și abia aștepți să se întoarcă de la birou, să-l găsească întreg și să te învite să-l mâncați împreună. Toată tărășenia aceasta te face să-ți dorești să îl surprinzi și mai și, așa că, pui repede de un borș (nu supă) cu găluște, chiar dacă nu ai leuștean proaspăt și-ți pare rău că ai refuzat-o pe mama când a vrut să ți-l plaseze în trăistuța cu bunătăți din cămară. Citește în continuare…

Diverse, Life

Bunica și prințul chel

Eram copilă și dormeam
Pe la bunica, vinerea,
Căci nu conta dacă eram
Puțin cuminte și cam rea.
Primeam rânzica de la pui
Și pieptul fript în sobă,
Iar mai apoi, luam din cui
Un capoțel la modă.
În patul cu trei arcuri lipsă,
Mă ghemuiam ușor,
Cu fața ei, în palme strânsă,
Speram c-o să adorm.
Bunica îmi zicea povești,
Mi se juca prin plete…
Îmi aducea jumări din beci,
Brânzică, două cepe…
Puneam de masă iar, în pat
Cam tot ce-aveam de dulce,
Căci, de! Copil înfometat
Nu poate să se culce.
Iar când stomacul se oprea
Din lupta cu mâncarea,
Bunica mă îmbrățișa
Și-mi pregătea culcarea.
Cu vorbe calde, ea-mi șoptea
Că undeva, departe,
Pe-un colț de rai sau pe o stea,
E-un prinț pierdut în noapte…
Că are părul pân’ la umeri
Și cizme de soldat,
Iar galbeni? Cât nu poți să numeri,
Dar trebuie salvat.
O cotoroanță cu nas mare
Îl ține prizonier
Și îl hrănește cu sarmale
Ca să rămână chel.
Nici apă nu îi dă. Deloc.
Doar țuică de cireșe,
Iar uneori, un ceai de soc
Sau unul de măceșe.
Așa spunea bunica mea…
Până-i cedam în brațe,
Căci somnul mă ademenea
Ca boabele pe rațe.
Ce s-a-ntâmplat cu prințul chel?
Povestea… nu mi-a terminat-o…
Bunica… a plecat la el
Spunând că a chemat-o…

 

Life

Femeie

Femeie, ești obosită. Ai dreptul ăsta, nu te jena! Este de-ajuns cât ai făcut până acum și nu te judecă nimeni dacă îți iei un răgaz și te așezi pe prispă, cu capul sprijinit în palme. Poți ofta adânc sau poți plânge cu sughițuri. N-o să te obrăzească nici copiii, nici soțul, nici… măcar eu. Ai sufletul construit asemenea unui burete. Absorbi cu ușurință apa, dar din păcate, și murdăria. Încerci să n-o bagi prea mult în seamă, însă ea stă pitită și te face să suferi când te aștepți mai puțin. Citește în continuare…

Life

Moșii de iarnă o aveau pe bunica…

Trecea bunica prin troiene în fiecare an, la Moșii de iarnă, să aducă nepoților, zeamă caldă de găină, plăcintă cu nucă, dar și cu brânză sărată de oi, porumb dulce, fiert și câte un bănuț, după cum îi mergea vânzarea la ouă. Toate erau puse în farfurii frumos pictate și alese cu grijă de dânsa, de la piață.  Noi o așteptam cu nerăbdare încă de când se crăpa de ziuă, precum cei trei iezișori din poveste, întrebându-ne dacă nu cumva avea să lipsească în anul acela. Ea nu lipsea…Venea cu trăistuța plină, ajutată de-un ciomag care-o ferea de eventuale căzături ori de vreun câine rămas nelegat. Era tare vitează! În preajma ei nu te temeai nici măcar de strigoii despre care auzisem pe-atunci că ar fi cele mai de temut dihănii. Încă de  cum ajungea, punea olicioara cu borș pe plită și începea împărțeala. Eu, cu ochii la bucățile de carne, parcă abia așteptam să gafeze și să nu-mi pună cea mai bună bucățică. Dacă greșea, se scotea cu rânzica pe care, știa sărmana că doar mie mi-o poate da. În caz contrar, putea citi pe fața mea dezamăgirea, iar figurile de copchil răsfățat ieșeau la înaintare. Mă bosumflam și refuzam să mai comunic…o perioadă. De sufletul Mariei, al lui Culiță și-al străbunicilor pe care nu i-am cunoscut, primeam pomana. Apoi începeam să mâncăm cu poftă, dar ghimonul de fată, în propria-mi persoană, tot cu privirea prin farfuriile celorlalți era. Nu care cumva să nu fie egale porțiile sau să fi primit altul vreo firimitură-n plus. Recunosc că și acum mai fac asta, din obișnuință. Citește în continuare…

Diverse, Life

Tanti Ileană (monolog)

Tanti Ileană, aprinde lumina că mă sufoc! Îmi bate inima asta zburdalnică de simt că-mi iese din piept și-o ia pe dealuri, iar la gât mi s-a încolăcit o dihanie și nu mă lasă să respir. Aprinde măcar o candelă că și-așa cred că mă duc din astă lume! Tanti Ileană, te faci că nu m-auzi? Eu te-am auzit pe matale când gemeai prin somn și strigai că te mănâncă lupii de vie. Te-am trezit și te-am liniștit, tanti Ileană. Ți-am frecat și picioarele cu oțet îndoit cu apă când te-ardea focul pe dinăuntru. Frunze de varză ți-am pus pe obraji când te luptai cu măselele și acum, mă lași să mă chinui? De câte ori nu ți-am adus apă iarna și ți-am săpat drum prin nămeții de doi metri? Lemne ți-am tăiat, tanti Ileană, cu mâinile astea două. Am împărțit cu matale și ultima felie de brânză pusă în saramură. Chiar și ultimele jumări ți le-am adus când mi-ai zis că ai să mori cu gândul la ele. Tanti Ileană, scoală și ajută-mă! Mă taie frigul și mă coase fierbințeala. Îmi clănțăne dinții, îmi crapă ochii și nu mă mai ascultă corpul. Parcă nu-i al meu…
Ce-o fi cu mine, tanti Ileană? Cândva mi-ai spus că sunt cea mai zdravănă femeiușcă pe care ai întâlnit-o, iar matale ai trăit cât pietrele. Unde mi-i puterea acum? La ce mi-a ajutat că am făcut atâta bine dacă nu are cine să-mi aprindă o lumină? Omul meu m-a părăsit și-a mers la cer când Răducu avea doar 4 anișori. M-a lăsat într-o zi de toamnă, când plecase la pădure după lemne. S-a răsturnat cu căruța și asta i-a fost. De-atunci, singură am stat, tanti Ileană, căci alt bărbat nu mi-a mai trebuit. Mi-am crescut copilul cu drag și cu frică. Citește în continuare…