Life

Când este dat să se-ntâlnească

Mi-am întâlnit (fizic) jumătatea pe peronul pustiu al unei gări, pe o ploaie rece a unui Aprilie capricios. Avusesem pentru prima dată curajul să îmi tai părul mult mai scurt decât de obicei, să îmi colorez buzele cu un ruj…nepotrivit și să port o geantă tare… neobișnuită. Umbrela în carouri îmi dădea sentimentul de protecție de care aveam nevoie. Pantofii mei mov, recunosc, nu au fost cea mai inspirată alegere, dar eram crudă în ale modei și-aveam impresia că dacă pui TOT ce ai mai bun pe tine, arăți senzațional. Făcusem două dușuri în dimineața cu pricina și mă dădusem cu un parfum împrumutat de la mătușa Feli, Dolce&Gabbana.
L-am recunoscut după zâmbet și după albastrul ochilor, iar mai târziu, mi-am dat seama că aveam să-l recunosc întotdeauna după îmbrățișare. Era curat, cald și mirosea foarte frumos. Mi-a vorbit din prima clipă ca și cum aș fi fost marea lui iubire și mi-a mângâiat mâna timp de șase ore. Mi-a fost rușine să îi spun că mă ustura pielea. Avea cea mai frumoasă voce masculină pe care o auzisem vreodată. Nu era pătrunzătoare, ci…veselă, clară, ca un pansament.
L-am dus la biserică. Știu. Încă se râde pe tema asta, dar așa am simțit. Cred că tot așa aș face și dacă ar fi să dau timpul înapoi. Mi-am dorit să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru omul pe care mi-l scosese în cale. De acolo, am mers să mâncăm. Am comandat degeaba pentru că nu am reușit să înghit nimic. Nici eu, dar nici el. Aveam un soi de tremur lăuntric care nu mă lăsa să fac ce de obicei aș fi făcut cu ușurință. Citește în continuare…

Life

Ce este 150? Păi…un maxi-taxi. Îl aștept cinci zile din săptămână, iar uneori simt că mi se măresc dioptriile de la atâta privit în zare. Nu vă mai zic de câte ori verific ceasul și câți de „Doamne ajută!” îmi spun în gând. Deja m-am obișnuit cu persoanele care călătoresc alături de mine și cam despre fiecare mi-am făcut câte un scenariu. Sunt vreo șase colegi care coboară la o hală de pe centură. Patru dintre ei sunt mai „domni și doamne”, iar alte două femei sunt mai…marginalizate. Știu eu asta. Am tras această concluzie după felul în care lasă privirea în pământ când se-ntâlnesc, după modul în care se salută, după ierarhia în care se așază pe scaune, după cum vorbesc la telefon, dar și după ordinea în care coboară din mașină și se îndreaptă spre locul de muncă. Citește în continuare…

Life

Stăteam îngândurată în mașină și așteptam să se facă 10:45 și să intru. Priveam în gol pe geam cum viscolul se juca pe stradă, când deodată, am observat cum o doamnă mai în vârstă ajuta un bărbat să coboare de la volanul mașinii și să se așeze în căruciorul cu rotile. După ce s-a așezat, au pornit prin zăpada moale către clădirea unde aveam și eu să intru. Am observat că au uitat portbagajul deschis și-am decis să-i prind din urmă pentru a le spune. Citește în continuare…

Life

Aveți și voi zile când impresia generală e că nimic nu e ok? Oamenii vi se par urâți, cerul parcă stă să cadă și să te strivească, apoi îți imaginezi cum ar fi să se întâmple asta și deja simți cum te sufoci? Aveți zile în care vă vine să vă supărați pe toată lumea și cu prima ocazie în care respectivul sau respectiva face un lucru nesemnificativ, voi jubilați că ați găsit momentul oportun pentru a ataca?( Sunt rea. Foarte rea…) Vreți și voi să stați singuri, să vă liniștiți și să puteți respira din nou cum trebuie? Citește în continuare…

Life

Metroul reprezinta pentru mineee…..este cevaaaa…ooohhhhhh!!! Il uraaaasc!!! Cred ca nu voi uita niciodata cum sa ajung de la Piata Muncii pana la Lujerului. In fiecare dimineata(aproape), intru sub lumea subterana cu ochii scaldati de somn si cu aceeasi grija pe care o am mereu: unde mi-am pus cartela? Citește în continuare…

Ganduri, Life

Sfarsitul lumii este in fiecare clipa cand un copil ridica mana asupra parintelui sau, cand „mamele” isi abandoneaza pruncii, cand batranii ajung batjocura celor mai tineri si fara minte, cand barbatii isi lovesc femeile, cand o viata curma o alta viata. Traim cu sfarsitul lumii zilnic… Citește în continuare…

Life

Buna seara, dragii mei cititori( imi place sa zic asta desi habar nu am daca citeste cineva ce scriu, cu exceptia referatului pe care ma bucur ca il „rasfoiti” in numar asa de mare). Va propun un exercitiu de imaginatie: inchipuitu-va ca sunteti un melc pe care il alearga( daca se poate spune asa) o broasca testoasa 😀 Credeti ca ati reusi sa scapati de ea? Daca da, spuneti-mi si mie cum pentru ca eu sunt broasca testoasa :)) Se presupune ca aceasta ar fi o gluma, si totusi, de ce nu rade nimeni cand o spun? Acesta e genul acela de glume pe care il fac unii oameni, asteptand cu nerabdare, salivand parca la gandul ca cineva, oricine, va rade la auzul acesteia. Ei nu stiu de fapt ca si pentru a spune o gluma cum trebuie, este nevoie de talent, de acea sclipire de om cu simtul umorului, de acea atingere divina care te incununeaza cu o sarcina mare si deosebita pe pamant: ” Sa faci oamenii sa zambeasca, sa rada, ba chiar sa moara de ras :)) sarcastica, scuze 😀 De multe ori ne prefacem ca ne prindem de poanta spusa cu atata neinteles si neinspiratie, incat dupa ce scapam de privirea”oratorului”, muschii fetei raman inclestati sub forma de zambet si cu greu revenim la „pozitia initiala”. Nici macar nu se pot numi bancuri seci pentru ca si acelea au un anume haz,dar astea sunt pur si simplu incercari de bagare in seama, de intrare in grup, de un fel de recunoastere ca facand parte dintr-o anumită categorie…sunt idiotenii si-atat. Poate ca sunt rautaciosa, dar m-am cam saturat sa rad degeaba, ca o picatura de ploaie nimerita intr-un pahar cu bere( ce tare e destinatia:D ). Hai…noapte buna si aveti grija ce spuneti! Mai bine radeti la un banc bun, decat sa va multumiti cu niste ranjete false! 😉