Life

Când este dat să se-ntâlnească

Mi-am întâlnit (fizic) jumătatea pe peronul pustiu al unei gări, pe o ploaie rece a unui Aprilie capricios. Avusesem pentru prima dată curajul să îmi tai părul mult mai scurt decât de obicei, să îmi colorez buzele cu un ruj…nepotrivit și să port o geantă tare… neobișnuită. Umbrela în carouri îmi dădea sentimentul de protecție de care aveam nevoie. Pantofii mei mov, recunosc, nu au fost cea mai inspirată alegere, dar eram crudă în ale modei și-aveam impresia că dacă pui TOT ce ai mai bun pe tine, arăți senzațional. Făcusem două dușuri în dimineața cu pricina și mă dădusem cu un parfum împrumutat de la mătușa Feli, Dolce&Gabbana.
L-am recunoscut după zâmbet și după albastrul ochilor, iar mai târziu, mi-am dat seama că aveam să-l recunosc întotdeauna după îmbrățișare. Era curat, cald și mirosea foarte frumos. Mi-a vorbit din prima clipă ca și cum aș fi fost marea lui iubire și mi-a mângâiat mâna timp de șase ore. Mi-a fost rușine să îi spun că mă ustura pielea. Avea cea mai frumoasă voce masculină pe care o auzisem vreodată. Nu era pătrunzătoare, ci…veselă, clară, ca un pansament.
L-am dus la biserică. Știu. Încă se râde pe tema asta, dar așa am simțit. Cred că tot așa aș face și dacă ar fi să dau timpul înapoi. Mi-am dorit să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru omul pe care mi-l scosese în cale. De acolo, am mers să mâncăm. Am comandat degeaba pentru că nu am reușit să înghit nimic. Nici eu, dar nici el. Aveam un soi de tremur lăuntric care nu mă lăsa să fac ce de obicei aș fi făcut cu ușurință. Citește în continuare…

Life

Ce este 150? Păi…un maxi-taxi. Îl aștept cinci zile din săptămână, iar uneori simt că mi se măresc dioptriile de la atâta privit în zare. Nu vă mai zic de câte ori verific ceasul și câți de „Doamne ajută!” îmi spun în gând. Deja m-am obișnuit cu persoanele care călătoresc alături de mine și cam despre fiecare mi-am făcut câte un scenariu. Sunt vreo șase colegi care coboară la o hală de pe centură. Patru dintre ei sunt mai „domni și doamne”, iar alte două femei sunt mai…marginalizate. Știu eu asta. Am tras această concluzie după felul în care lasă privirea în pământ când se-ntâlnesc, după modul în care se salută, după ierarhia în care se așază pe scaune, după cum vorbesc la telefon, dar și după ordinea în care coboară din mașină și se îndreaptă spre locul de muncă. Citește în continuare…

Life

Stăteam îngândurată în mașină și așteptam să se facă 10:45 și să intru. Priveam în gol pe geam cum viscolul se juca pe stradă, când deodată, am observat cum o doamnă mai în vârstă ajuta un bărbat să coboare de la volanul mașinii și să se așeze în căruciorul cu rotile. După ce s-a așezat, au pornit prin zăpada moale către clădirea unde aveam și eu să intru. Am observat că au uitat portbagajul deschis și-am decis să-i prind din urmă pentru a le spune. Citește în continuare…

Life

Aveți și voi zile când impresia generală e că nimic nu e ok? Oamenii vi se par urâți, cerul parcă stă să cadă și să te strivească, apoi îți imaginezi cum ar fi să se întâmple asta și deja simți cum te sufoci? Aveți zile în care vă vine să vă supărați pe toată lumea și cu prima ocazie în care respectivul sau respectiva face un lucru nesemnificativ, voi jubilați că ați găsit momentul oportun pentru a ataca?( Sunt rea. Foarte rea…) Vreți și voi să stați singuri, să vă liniștiți și să puteți respira din nou cum trebuie? Citește în continuare…

Life

Metroul reprezinta pentru mineee…..este cevaaaa…ooohhhhhh!!! Il uraaaasc!!! Cred ca nu voi uita niciodata cum sa ajung de la Piata Muncii pana la Lujerului. In fiecare dimineata(aproape), intru sub lumea subterana cu ochii scaldati de somn si cu aceeasi grija pe care o am mereu: unde mi-am pus cartela? Citește în continuare…

Life

Mi-e dor…și scriu ca să-mi mai treacă

Mi-e dor de primăvara din satul meu, de cărărușa umedă ce se ivea pe lângă gardul lui nenea Lică, de mirosul pământului abia plouat, de priveliștea de pe vârful dealului(Chetriș), de salcâmii înfloriți pe uliță, de boneta mătușii Tița întinsă pe sârmă, la uscat, de cântecele lui Nicușor, de cartofii copți în focul din drum de Mirela și de Liviu, de zdrăngăneala la acordeon a lui Gheorghiță și-a lui Culai, de căpșunile din grădina lui nenea Marian, de expedițiile noastre prin râpa de la Chilaboc sau pe la casele așa-zis bântuite, de urzicile culese de prin păduricea de la Mache, de viorile confecționate din strujeni, de turtele cu brânză sărată, de răcoarea casei când ne adunam seara cu toții, înainte de culcare, de goana prin grădină după chipăruș sau știriță neînflorită pentru animale, de trandafirii aceia de dulceață de la fântâna bunicii, de agudul care despărțea bucata bunicului de pământ de bucata lui ba’  Jănică, de măturatul ogrăzii/drumului, în zilele premergătoare sărbătorilor, de somnul acela odihnitor după o zi de joacă, dar și de treabă, de pâinea mamei făcută într-o oală-minune, de murăturile pitrocite de zeci de ori, de suduielile bădiei Ion Stângaciu, de boboceii de rață și de gâscă, de ghiozdanele ticsite cu gorgoase, de liliacul furat sau de clopoțeii portocalii „împrumutați” din crengile care treceau peste gardul mătușii Rusanda a moșului Buburuz,  de slănina sărată, învelită în coală de ziar, de wc-ul bunicii unde l-am descoperit prima dată pe Michael Jackson, pe un poster așezat strategic pe ușă :-))))))), de unghiile din frunzulițe lipite cu scuipat, de pieptănătura mamei făcută pe la patru dimineața, înainte să plece cu oamenii la câmp, de borșul cu bob, de spălatul butoaielor după ce s-a terminat vinul,  de jocurile noastre frumoase, de persoanele lângă care am copilărit și alături de care am adunat atâtea amintiri vii. Citește în continuare…

Ganduri, Life

Sfarsitul lumii este in fiecare clipa cand un copil ridica mana asupra parintelui sau, cand „mamele” isi abandoneaza pruncii, cand batranii ajung batjocura celor mai tineri si fara minte, cand barbatii isi lovesc femeile, cand o viata curma o alta viata. Traim cu sfarsitul lumii zilnic… Citește în continuare…