Te-njură mulți, te fac săracă,
Rău te blesteamă zi de zi,
Dar mie, zău că îmi ești dragă
Și te cinstesc oriunde-aș fi.
Nu-i vina ta! E vina lor,
A celor care te mânjesc
Și de-asta, mulți plătesc cu dor,
Pe plai străin, ei se jertfesc.
Ești umilită și spurcată
De guri ce latră cu venin,
Dar tu îi ierți și speri să tacă
Măcar de ziua ta… puțin.
Tot ești luată în căruță,
Vândută pe treizeci de lei,
Să nu renunți la noi, măicuță!
Greșim, căci suntem pruncii tăi…
Așa că azi, de ziua ta,
Eu îți doresc să n-ai urechi,
Să nu auzi batjocura
Poporului acesta vechi…
Poezie
Veta (Femei și femei)
Cucoana Veta din Bicaz,
Micuță ca un pechinez
Mă mai chema la aragaz
O butelie să-i montez.
Credeam că-i firavă, fricoasă,
Că de nimic n-are habar
Și că stă singură în casă
Ca o găină pe cuibar.
N-avea copii, nici soț n-avea,
Doar porumbei, vreo doi motani…
Și m-a plătit cu o cafea,
Căci rămăsese fără bani.
Fusese mare vânzătoare
La magazinul de la lac,
Dar o durere mare-n șale
I-a pus în ‘93 capac.
S-a pensionat pe caz de boală,
A suferit vreo patru ani,
Apoi s-a apucat de școală,
Căci își făcuse mulți dușmani.
Cum cine? Relu, Costi, Sică
Spuneau că nu o duce capul
Să demonstreze c-o pisică
Ar traversa înot tot lacul.
Vetuța s-a bătut în piept,
A strâns din dinți, și-a mușcat buza.
Studentă e acum la Drept,
Și-i la buget, la Iași, la Cuza.
Învață mult, din zi în noapte
Să-și reclădească viitorul
Și cine știe? Poate, poate
O va păli subit amorul.
Drăguță e, bătrână… nu-i
Și are chiar până și zestre,
Vreo zece perne, vreo doi pui
Și geamuri pentru cinci ferestre.
Acum, eu stau și reflectez
Dacă în loc de butelie,
Un pup pe buze să-i montez
Și-apoi, doar Dumnezeu mai știe…
Tu…(versuri altfel)
Tu iei forma tuturor gândurilor mele bune.
Ești călătorul cel mai drag din lume.
Îmi ești prezent în toate
și-mi speli adâncurile de păcate.
Nu mă cerți, doar mă ierți.
Nu mă acuzi, doar cu ploi de vară tu mă uzi.
Nu mă bântui ca-n povești… Tu doar mă locuiești
Cu privirea, cu trupul,
așa cum își primește mortul pământul.
Nu-mi iei haina, nu-mi tai părul,
doar îmi hrănești cu miere dorul.
Nu mă-nvinețești cu pumnul…
Tu mă săruți întotdeauna primul…
Pe frunte, pe buzele uscate,
pe ochi, pe gât, până se face noapte.
Culoare îmi pui pe chip
Tu, om mare, doar cu degetul mic
îmi schimbi norii de pe cer
și-mi pui grijile-n cuier.
Visuri îmi clădești cu palmele,
În pereți îmi zidești doar urmele.
Tu mă dai în leagăn până sus,
Până-acolo unde durerile nu-s.
Nu vorbești prea mult, nici prea puțin,
Ci-mi umpli din când în când, paharul cu vin…
Smarando (din colecția Femei și femei)
Smarando, ți s-a diluat privirea
De plâns, de dor, de zbucium greu,
Căci el ți-a înșelat iubirea
Cu Doina de la „Ceapeu”.
L-ai prins chiar tu, în fapt de seară
Cum îi ducea salam și suc
Și l-ai iertat, Smarando, iară
Când ți-a jurat că-i doar un truc.
Ai auzit apoi, de la vecina
Că l-a văzut la florărie…
Smarando, spune tu, a cui e vina
Că ai tăcut și-ai plâns în vie?
Puteai să îl gonești de-acasă,
Să îi strângi într-o pungă toți nădragii,
Dar ai ales să-l pui la masă
Și să-i înmoi chiar și posmagii.
Smarando, nu te teme de singurătate!
Ești așa tânără și jucăușă!
Fă-i vânt cât încă se mai poate,
Să meargă la cea care parcă-ar fi mătușă.
Nu-i mai deschide poarta, fată dragă!
Ia bate niște cuie lângă ea,
Când o sări, durere el să tragă,
Iar tălpile să-i sângereze-anapoda.
Să plece singur, șchiopătând amar,
La Doina să îi pună fașă.
Așa cum ai făcut tu, an de an,
Să-i calce ea acum cămașă!
Aneto
Aneto, ți-ai pus șorțul
Cu roze și cu maci,
Dar cum se face oare
Că mă privești și taci?
Nu vezi că sunt flămând
Și că mă sting ușor
Când tu te uiți zâmbind
La Vladimir, cu dor?
Hai să fugim în lume!
Palat eu o să-ți fac.
Aneto, hai cu mine,
Nu mă lăsa să zac!
Te las să-mi fii stăpână
Și-o să te-ascult în toate!
Îți fac cheptar din lână
Și vestă cu mușcate.
Aneto, am strâns leafa
Pe șase luni jumate
Și ne ajută mama
Ca să fugim la noapte.
Te-aștept lângă fântână,
Unde-mi spuneai cândva,
Sub acel clar de lună
Că eu sunt viața ta.
Ce mi-ai făcut tu mie?
Din om, doar umbră sunt…
Aneto, hai cu mine,
Nu mă lăsa să plâng!
Bunele
Bunele, te-am visat aseară
Cu vorba-ți lungă și-aurită.
Tu mă-nvățai, bunele, iară
Să fiu în viață fericită.
Aveai cojocul pus în cui,
De-afară parcă tu veneai.
Aș vrea, bunele, dar n-am cui…
Să-i gâdil nasul cu un pai.
Pe masa ta, de lângă pat,
Bunica îți pusese ceai.
Îmi pare rău că am visat
Și că de fapt, tu nu erai…
Mi-e dor să mă alinți cu drag,
Să desenăm flori pe pereți,
Să m-așteptați din nou în prag,
Tu și bunica, zâmbăreți…
Bunele, ți-am făcut ilic
Și mi-aș dori să pot s-ajung
Să ți-l aduc, căci tare-i frig,
Dar drumul până-n Rai e lung…
Coboară cerul
Coboară cerul peste noi
Și trage luna mai aproape
Să-mi spună ea cu mii de șoapte
Ce-nseamnă dragostea în doi.
În păr să faci la stele casă,
Pe umeri să-mi ajungi timid
Ca ploaia pe teren arid
Să-mi uzi rochița de mireasă.