Diverse, Ganduri

Cum faci rost de inspirație?

Ni se întâmplă tuturor să traversăm perioade în care ne simțim neinspirați, fără pic de creativitate sau urmă de zvâc. Se spune că de astfel de momente, cel mai bine te vindeci în natură. Zis și făcut. M-am trezit neinspirată și azi, evident, și-am hotărât să ies afară. Am scos mai întâi un picior pe balcon, care s-a prefăcut aproape instantaneu în piele de găină. Lasă! Nu-i nimic. După rutina zilnică de la baie, m-am îmbrăcat lejer și-n fugă am luat haina cu buline din cuier. Cu ea mă simt de 14 ani. Am observat că încă nu i-am dat mărțișorul jos, așa că mi-am cerut iertare de la domnul coșar și l-am pus în cutiuța-căsuță pentru încă un an. Bun. Am ieșit din casă. De menționat faptul că nu mai folosesc liftul de ceva vreme sub pretextul că fac mișcare. Ieșită din bloc, am făcut cunoștință cu frigul de aprilie care mi-a făcut pletele cuib de ciori în două secunde. Asta da inspirație! Am salutat paznicii, iar dânșii mi-au răspuns, ca de obicei, folosind apelativul domniță. Sunt oameni simpli, de vârsta a treia aproape toți, dar extrem de săritori, amabili și zâmbitori. Vara le iau înghețată sau suc și se bucură atât de tare…

Să revenim. Am făcut dreapta, cu gândul că voi da o tură de cartier. Vântul mă împingea din spate, iar eu îmi simțeam corpul într-o stare de opoziție. Ce fac acum? Privesc cerul? E plumburiu. Copacii? Nedefiniți. Spațiul  verde? Aranjat, dar parcă prea ca la poză. Auzi ce? Ia să mă uit eu mai bine prin curțile vecinilor. Vreau să vă spun că este un cartier cu circuit închis, unde ne salutăm cu toții, chiar dacă nu ne cunoaștem, unde îți poți lăsa bunurile afară și le găsești în același loc chiar și a doua zi. De exemplu, dacă se întâmplă să îmi cadă un clește de rufe în curtea vecinului de la parter, îl găsesc pus pe caloriferul de la intrare. Da. Se poate. La limbajul copiilor pe terenul de fotbal mai e de lucru, dar asta e altă poveste pe care o să v-o spun altădată.

Am cotrobăit cu privirea cam toate aleile, am admirat perdeluțele și mușcatele de la ferestre, frigiderul plin cu tot felul de băuturi al unui vecin care și-a amenajat un colț de vară pe terasă, căsuțele din lemn așezate strategic și cu steguleț alb ancorat, plantele decorative, cărărușile din pietricele, balcoanele care au renunțat la decorațiunile de Crăciun și ușor, ușor se umplu cu diferite jardiniere, care mai de care mai colorate, mobilierul de grădină variat și…surpriză, o minirulotă desprinsă parcă din filmele americane. Nemții știu ei ceva ce mie încă nu-mi iese. Clar!

Toate astea m-au binedispus și m-au făcut să nu mă mai simt ca o acritură. Mi-au dat chiar și poftă de mâncare( nu că n-aș avea, doar că mă pălește grav la ore târzii când numai bine nu e să-ți prepari hot-dogi sau omlete cu de toate). M-am întors în casă, am strâns ce-mi lasă al meu șoț prin bucătărie, mi-am făcut un cappuccino cam mare, am luat laptopul în brațe și-am scris asta. E un început bun. Revine…ceva. V-am pupat că am de călcat.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *