Ganduri

Am pus…

Am pus o țâră de răbdare și-am respirat adânc, închizând ochii și gândindu-mă la cel mai înalt vârf pe care l-am locuit, fie doar și pentru o clipă.
Am pus o mână de voință și una de curaj. După cinci minute, am dublat cantitatea.
Am pus trei fire de curiozitate. Recunosc că mi-au scăpat din borcanul pe care îl țineam departe de ochii curioșilor și nu am mai avut încotro.
Am pus șapte linguri cu zâmbet și șase cu râs. Toate de calitate.
Am pus o lopată cu sensibilitate și o cupă cu dulceață…sufletească.
Am pus o legătură de emoții nealterate. Le-am ales cu mare grijă din cufărul personal.
Am pus un pahar cu umanitate, căci nu se putea fără.
Am pus o găleată plină țel cu veritabilă cumpătare și încă una cu virtute.
Am pus cinci pungi cu discreție și-am tăcut.
Am pus nouă litri de iertare și pentru că mi s-au părut puțini, am mai adăugat unul.
Am pus o oală cu înțelepciune pe care am fiert-o cu cinci căni cu onestitate.
Am pus un butoi de bunătate. Mare și albastru, precum cel în care pune tata varză la murat.
Am pus patru pestelci cu pură credință și m-am închinat în gând.
Am pus o remorcă de sinceritate și stimă. Ambele proaspete-proaspete.
Am pus zece sticle cu toleranță,  două prafuri de compasiune  și nu am mai avut loc de… iubire. Chiar și așa, am amestecat totul, am lăsat la odihnă, am modelat și am băgat în cuptor. Prăjitura mea nu a ieșit…Era necrescută și fără niciun gust. Am plâns lăsând să iasă la iveală ciuda, frustrarea și vanitatea. Abia după ce-am recitit rețeta, am înțeles că am greșit cantitățile, ba mai mult, am sărit anumite ingrediente esențiale.

Așa e și în viață: dacă nu pui cât trebuie, nu merge!
Iar dacă omiți iubirea, rămâi flămând.

Share on Facebook24Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *