Ganduri

Bucuriile de altădată

N-am mai mâncat agude de ani de zile și nici tijă din aceea dulce, pe care o lăsam fără un rând de pieliță (îmi scapă numele), nici borș cu buruieni sau turte nedospite, nici frunze murate de țelină, nici mere înghețate ori napi cruzi, nici salată de ceapă cu bulion, nici boabe de soia coapte pe plită, nici pui fript în sobă și nici cucurigi făcuți în ceaun, cu untură de la porcul sacrificat de Crăciun.
Am cam uitat că bucuriile mele de altădată nu stăteau țanțoșe prin restaurante, ci pe drumul care ducea la moș Buburuz, pe râpa de la Mache, în grădinile bunicilor care erau despărțite de un pârâiaș, în teiul de la șosea, pe ulița de la biserică, în poienița de pe deal, pe gardul vecinilor, dar și în bucătaria de vară a bunicii Didina, unde intrau găinile și pisicile, deopotrivă, sau în beciul durdușit cu murături, carne și cârnați la oală, vin cu floare albă deasupra și brânză pusă la sare, cu greutăți din lemn printre felii. Bucuriile mele zăboveau și la cotlonul bunicii Ileana, unde porumbul în lapte, cules de bunicul, se schimba la culoare pe jarul făcut cu strujeni sau „hăragi” (araci) din vie. Aveam o plăcere deosebită să mă nimeresc la masă. De fapt, cam toate vizitele mele erau planificate în funcție de ora la care se mânca seara. Mai exact, înainte să treacă autobuzul de Cozmești sau cireada, găseam un pretext și apăream fix când se răsturna mămăliga sau când era gata scrobul cu jumări, iar dacă îmi ajungea pe la urechi că se sacrifică vreun puișor, lăsam și joaca, și cartea și mă afișam numaidecât, înainte de apusul soarelui. Bunica zâmbea șmecherește și mai aducea o farfurie, iar eu mă așezam pe banca dinspre badea Jănică, nu înainte de a preciza că am mâncat și acasă, dar să nu care cumva să-mi fie poftă și să mi se facă rău mai târziu. Am repetat schema aceasta o mare parte din copilăria mea și chiar de câteva ori din postura de adult cu serviciu . Aș mai face-o și acum, dar nu mă mai potrivesc cu cireada…
Doamne, ce bine și ce frumos mai era!
M-a luat viața în primire și pe undeva, cred că m-am schimbat, dar știu sigur că niciodată nu voi uita și nu-mi voi ascunde în vreun fel, locul de unde am pornit, oricât de multe lava-cake-uri aș mânca, supe cremă de ciuperci, costițe marinate în bere neagră sau diferite chinezării care-mi mai plac.
Și dacă vă întrebați ce m-a apucat…
Da, sunt iar la dietă și poftesc la orice mâncare făcută pe-o plită, la țară, de mama sau de bunica de la deal (pentru că cea de la vale face de mult timp borș de găină în cer)…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *