Ganduri

Cu tălpile goale prin băltoacele de altădată

– Tu cunoști ploaia?

-Cum să nu?

-Pe cea rece de toamnă sau pe cea caldă de vară?

Pe amândouă. Îmi sunt prietene încă de când eram copilă. Am crescut cu sunetul ploii ce mi-a bătut la fereastră ani la rândul și i-am testat temperatura cu tălpile goale. Aveam până și o băltoacă preferată. Nu m-a speriat niciodată căci am îmbrățișat-o strâns când m-a prins fără umbrelă. Altădată, când am simțit-o ușor irascibilă, m-am adăpostit sub streașină și-am lăsat-o să-și facă mendrele. Se mai răsfață și ea din când în când. E-o șmecheră.

-Și n-ai fost supărată pe ea niciodată?

-Ba da. Când și ea a plâns, sărmana… Când a umplut vadurile și s-a revărsat peste tot și toate. Pe-atunci nu știam că așa face dacă e supărată și dezamăgită. Nu puteam să înțeleg multe. Eram micuță și naivă…

-Nu înțeleg. De cine să fie dezamagită?

-Chiar nu pricepi? Să știi că nu-i atât de greu.

-Nu, nu-mi trece nimic prin minte…

-Păi…De noi… De mine, de tine, de oameni.

-Dar eu nu i-am făcut nimic.

-Cu toții i-am făcut câte ceva. Am îmbolnăvit-o fără să ne dorim asta. Trebuia să ne dăm seama de la primele lacrimi, dar am fost orbi, muți și surzi.

-Și cum putem să o vindecăm? Să nu-mi spui că nu există remediu. Aș fi tare necăjită, zău!

-Nu știu…Împrietenește-o cu cineva. Eu am împrietenit-o cu florile mele de pe balcon și cât timp s-au jucat, le-am supravegheat din bucătărie. Să știi că e ca un copil: timidă la început, însă dezinvoltă pe parcurs. Mi-e tare dragă, mai ales că a fost martoră la propria-mi întâlnire cu iubirea.

-Zăbovește  în vizită, de obicei?

-Nu. Stă cât e nevoie. Să știi că e educată. Știe când e cazul să se retragă. Cum ți-am mai spus, suntem prietene.

Share on Facebook71Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0