Ganduri

De drag

M-ai întrebat ce fac și ți-am zâmbit. Nu știam cum să te mint mai bine și să-ți spun că totul e perfect. Tu, isteț din fire, ai priceput că m-au acoperit pături de nori. Ți-ai propus să mi le ridici. Una câte una, rând pe rând, pe toate. Mi-ai acoperit trupul cu o îmbrățișare galbenă. Așa erai îmbrăcat…în mintea mea. M-ai spălat de toate relele și m-ai încălzit cu tine. Tare bine m-am simțit! Așa protejată și ferită de prăpăstii nu mai fusesem de mult timp. Timpul…Ce-i pentru mine timpul? E un ocean infinit, albastru. Furtunile îl zguduie și-l fac să treacă mai repede, uneori mai greu.

Mi-ai ascultat inima și eu am ascultat-o pe a ta. Băteau la fel. Am zâmbit. Din nou. Ce bine că exiști în oceanul meu și ce bine că-mi ești barcă! Știi tu oare că te-am visat de mică? Că te-am plasat în toate momentele fericite, iar în cele gri, tu m-ai însoțit spre ieșire? Știi că făceam dulceață din zâmbetul tău și te consumam în fiecare dimineață la micul dejun? Așa, ca să-mi meargă bine toată ziua…

Și-acum, îmi ești indispensabil  și-mi netezești toate cărările. Dar tu știi deja asta. Isteț, cum am mai spus…

.

Share on Facebook24Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *