Ganduri

Eu, muntele și cerul

 

Am stat mult timp acolo. Doar eu, muntele și cerul. Ne-am ascultat tăcerea, ne-am împărtășit supărările, ne-am îmbrățișat și ne-am făcut niște promisiuni. Ale mele au fost cele mai multe, căci și păcatele erau pe măsură.

Le-am promis că voi respira mai des și voi tăcea mai mult.
Voi duce zilnic gunoiul și voi lega punga mai bine.
Mă voi valida și-mi voi oferi secunde, minute și ore de aur.
Voi smulge buruienile din fața casei și voi planta flori. Cârciumărese, gladiole și liliac.
Îmi voi coase buburuze pe tricouri și maci pe fuste.
Voi lucra la visuri cu mai multă răbdare. Le voi decupa mai atent și le voi lipi cu grijă.
Voi fi mai selectivă cu cei din jur și nu mă voi mai lăsa doborâtă de la primul topor aruncat. Ei nu știu cum tai eu lemne.
Voi număra bulinele de pe plapumă, le voi înmulți cu o mie și le voi transforma în gânduri bune.
Voi scrie măcar o propoziție în fiecare zi. Simplă sau dezvoltată, după cum îi va dicta sufletul.
Voi uda trifoiul.
Îmi voi croșeta aripi noi.
Voi mânca o Pavlova. Îmi doresc de mult.
Voi reciti jurnalul de fiecare dată când voi crede că sunt nefericită. El îmi va demonstra contrariul.
Îmi voi înteți mersul. Poate chiar voi alerga. La deal.
Voi alege să plec de fiecare dată când voi simți și voi rămâne de inima-mi va spune.
Voi arunca din dulapuri tot ce nu-mi mai folosește: ace, cuțite ruginite, eșarfe prea lungi, perne tocite etc.
Voi trage draperiile și voi lăsa lumina să-mi danseze în casă pe muzica lui Eugen Doga.
Mă voi împrieteni cu Grigore Vieru, Anton Pann, Magda Isanos. Pe Labiș îl voi căuta din nou.
Voi purta pantofii pe care-i șterg de praf ca pe niște bibelouri. Le voi face cunoștință cu podeaua.
Îmi voi repara vioara și-o voi aduce acasă.
Voi cânta fără frică chiar dacă mi se va cere să nu o fac.
Îmi voi lăsa din nou degetele să-și facă de cap pe clapele pianului.
Mă voi da în leagăn până suuuuuuus.
Nu-mi voi mai refuza dezacordul.
Și lacrimile mi le voi lăsa să curgă libere. De fericire, de tristețe…
Mă voi întreba mereu…De ce, nanu? Dar nu voi judeca, ci voi rememora un dans dintr-o zi de Sfânt Ion…
Voi povesti în continuare despre mama, tata, bunica și toți cei speciali.
Voi adormi pe același braț care nu amorțește niciodată.
Nu te voi mai ruga să mă asculți. Și timpul tău e valoros și ai dreptul să ți-l consumi după cum dorești. Mi-ai fost alături de atâtea ori, cititorule…
Muntele și cerul mi-au promis  că mă vor aștepta mereu să stăm de vorbă sau doar să…tăcem, pe-o bancă imaginară…

Share on Facebook95Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *