Ganduri

Fără titlu…

O prietenă dragă îmi spunea acum o săptămână că abia așteaptă să citească pe blog-ul meu și lucruri mai vesele. Astăzi îmi propusesem să o fac să zâmbească, dar circumstanțele deja știute de o Românie întreagă nu mă lasă să fac acest lucru. De fapt, conștiința și sufletul refuză categoric.
Nu pot emite ipoteze, nu pot da vina, nu pot judeca și din păcate, nu pot dona. Tiroida mea m-a alungat și ultima dată când am vrut să ajut o tânără pe care nu o văzusem niciodată. Ea a murit…La fel s-a întâmplat și aseară. Au murit mulți oameni…în împrejurări îngrozitoare.
Ca să-mi mai iau gândul, am frământat o pâine… A crescut atât de frumos, dar în momentul în care am început să „înfulec” o bucată fierbinte, mi s-a pus un nod în gât. Ei nu vor mai gusta niciodată o bucată de pâine…Ei nu au apucat să simtă aerul rece de astăzi…Ei nu-și vor mai strânge niciodată părinții în brațe…și nici părinții nu-și vor mai strânge copiii la piept…
Nu știu dacă există cuvinte pentru a face o asemenea durere să dispară. Mă refer aici la familiile celor implicați, la prietenii lor, la cei care au supraviețuit, însă nu vor uita niciodată iadul din care au scăpat.
Nu poți condamna niște tineri că aleg să iasă în club. Și ce dacă eu nu ies? Credeți că știu ce îmi rezervă clipa următoare? Sau are cineva răspunsul la întrebarea aceasta? Nimeni nu știe. Nici ei nu au știut…

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0