Ganduri

La ceas de seară, mi-am amintit de matale…

Bunica mea vindea ouă în piață. Da. În piață. Avea foarte multe găini și când spun asta, vă rog să vă imaginați o ogradă plină cu păsări. În fiecare sâmbătă seara, bunica pregătea plasa (trăistuța) pe care o umplea cu ouă proaspete, șterse în prealabil cu pestelca-i nelipsită. Duminică dimineața, înainte de răsăritul soarelui, pornea spre târg cu ciomagul în mână. Dacă avea norocul să o ajungă vreo căruță și să o ia și pe ea, era bine. Dacă nu, mergea pe jos fără să dea semne de oboseală.
Ajunsă în piață, își așeza tăcută și cuminte oușoarele pe tarabă. Să nu vă imaginați că începea să strige „Hai la ouă!”. Niciodată. Stătea liniștită, cu mâinile strânse în jurul pieptului și aștepta. Spre sfârșitul târgului, cînd cucoanele ieșeau de la biserică și treceau prin piață, reușea și bunica să-și vândă ouăle.
Poate vă întrebați de unde știu atâtea detalii. Păăăăiiii….aveam o plăcere deosebită să dorm la ea de sâmbătă seara pentru a putea să o însoțesc a doua zi. Cât timp aștepta cumpărătorii, eu dădeam câteva ture bune de piață. Cel mai mult zăboveam la o tarabă cu perdele și prin jurul celei cu mici pe grătar :-))))) Dar să continui de unde am rămas. Bucuroasă că a reușit să facă ceva bănuți, bunica mergea la GrigoStar(un magazin) și cumpăra pâine, un baton de salam de vară și bomboane. Obligatoriu, dar absolut obligatoriu, îmi cumpăra o gogoașă de la cineva care le făcea în casă și deschidea fereastra pentru a le vinde și o înghețată la cornet. Cam atât reușea să cumpere cu bănuții de pe ouă…
Greul începea când porneam spre casă, tot pe jos. Drumul părea atât de lung! Vara ne dogorea soarele, iar iarna ne îngheța gerul. Îmi amintesc că mă așezam la fiecare capră de pod și vărsam câteva lacrimi de prosteală, poate-poate se va încumeta careva să ne ia și pe noi în căruță, evident. Uneori aveam noroc, alteori ba.
Ajunse acasă, rupeam un colț zdravăn de pâine și o felie mai generoasă de salam, iar bunica tăia și o ceapă. Mâncam bine, iar la final, beciul se deschidea pentru o cană cu vin :-))) Sătule,dar mai ales obosite, ne așezam în pat, la televizor, cu bomboanele în poală. Mâncam amândouă până adormeam și numai gălăgia făcută de găini sau de câini ne mai trezea. Bine, se putea să ne mai trezească și bunelu’ când se întorcea la rându-i de la târg. Își făcea intrarea în ogradă cu o suduială, dar asta-i altă poveste. :-)))
Asta mi-am amintit acum vreo două ore, gătind o ștevie cu ou și cu câteva feliuțe de salam rămase singuratice prin frigider.
Dacă ar mai trăi bunica, nici dietă nu aș mai ține. Aș vrea să mă strângă măcar o dată la pieptul ei cald și să îmi mai spună „Alinuța lu’ bunica”…
Luna viitoare se fac 7 ani de când nu mai e și probabil că intensitatea dorului își pune amprenta asupra mea.
Noapte bună, bunico! Gândul meu e la tine acum…

Share on Facebook181Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0