Ganduri

Nu am învățat, dar îmi propun să…

Am folosit de multe ori expresia „am învățat să” și mi-am dat seama că de fapt, am utilizat-o greșit. Dacă după ce am spus că am învățat să nu mai am așteptări exagerate de la cei din jur și am avut, înseamnă că n-am învățat nimic, că am ajuns cumva, de unde am plecat. Am mai zis și că am învățat să ascult, dar am comis-o din nou și-am turuit fără oprire peste alții, cu o gura slobodă și dornică de pălăvrăgeală. Și DA, cam tot ce-am afirmat c-am învățat, am contrazis la un moment dat… Până și bunătatea mi-am contrazis-o, nu cu fapta, ci cu gândul, însă tot se contorizează. Să dau vina pe vulnerabilitatea omului în preajma greșelii nu-mi prea surâde pentru că nu mi se pare echitabil și-atunci, cred că voi înlocui „am învățat să” cu „nu am învățat să” și voi continua cu  „îmi propun să”. Mă voi dumiri pe parcurs dacă e o idee mai bună.
Prin urmare:
Nu am învățat să mă feresc de răutăți, dar îmi propun să le tolerez mult mai bine și să nu le mai las să mă afecteze la fel de tare ca până acum.
Nu am învățat să am încredere în oameni, dar îmi propun să le dau și a doua șansă.
Nu am învățat să maschez o lacrimă cu un zâmbet pentru că m-au dat ochii de gol, dar îmi propun să plâng fără teama de a fi judecată pentru asta.
Nu am învățat să aștept trei secunde în plus, însă îmi propun să zăbovesc măcar una.
Nu am învățat să mai rămân, dar îmi propun să nu o mai iau la sănătoasa atât de repede.
Nu am învățat să accept că în spatele unui aparent bine, poate fi mult rău, dar îmi propun să cercetez mai adânc.
Nu am învățat să-mi temperez ridicatul părului de pe cap când sunt atacată, dar îmi propun să mi-l aranjez repede și blând la loc.
Nu am învățat să țin la distanță ce-mi face rău, dar îmi propun să-mi construiesc un gard pentru urgențe majore.
Nu am învățat să nu mai schimb subiectul și să par naivă sau prostuță, pentru a-l proteja de o situație penibilă pe cel care alege să mă considere sac de box, dar îmi propun să mă apăr.
Nu am învățat să pierd fără să sufăr, dar îmi propun să găsesc lucruri pozitive și pentru locul doi.
Nu am învățat să nu mă mai ofer întotdeauna prima pentru a ajuta, dar îmi propun să aștept să văd dacă mai sunt și alți binevoitori.Unde-s mulți, se zice că-i mai simplu.
Nu am învățat să fiu mai puțin insistentă, dar îmi propun să mă opresc la două rugăminți, invitații.
Nu am învățat să refuz fără să mă simt vinovată, dar îmi propun să-mi acord și experiența aceasta uneori.
Nu am învățat să mă bucur din tot sufletul pentru mine, dar îmi propun să mă apreciez un pic mai mult.
Nu am învățat să mă trec în propriile rugăciuni, dar îmi propun să nu mă mai critic atât de aspru.
Nu am învățat să mă uit în oglindă mai mult de 10 secunde, însă îmi propun să mă privesc mai atent.
Nu am învățat să nu mă mai tem de sunetul telefonului, dar îmi propun să nu-l mai țin tot timpul pe silent.
Nu am învățat să nu-mi mai fac scenarii tragice, dar îmi propun să scriu mai multe povești cu final fericit.
Nu am învățat să accept că oamenii au libertatea de a crede în ceva în care eu nu cred (și invers), însă îmi propun să nu-mi mai bat capul, încercând să schimb mentalități.
Nu am învățat să nu-mi mai fie frică de funcționarii publici, dar îmi propun să plătesc impozitul tot eu și anul acesta.
Nu am învățat să nu mă mai doară o părere negativă despre ce, cum, cât scriu, însă îmi propun să mă gândesc de fiecare dată la drumul greu pe care l-am parcurs până am reușit să-mi scot personajele la lumină. Nu m-am plâns și n-am zis nimănui cât a fost de dificil. Am sperat întotdeauna că va exista cineva care va considera că merit și cu pași mici, am pornit la drum.
Nu am învățat să nu-mi mai fie frică de cancer, dar îmi propun ca data viitoare când voi mai fi pusă în situația în care am fost (deși îmi doresc enorm să nu mai existe o astfel de dată viitoare), să am puterea să-i ofer lui prăjitura pe care nu am mai putut s-o mănânc. De fapt, îi voi dărui orice prăjitură pe care și-o va dori…
Nu am învățat să nu mai spun uneori (când mă alint) că nu prea sunt fericită, dar îmi propun să mă uit în jurul meu și să realizez că e o absurditate. Poate-mi dau și una peste gură. Aș cam merita.
Nu am învățat să nu mai fiu copil, dar asta NU-MI propun să învăț vreodată!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *