Ganduri

Plesnește-mă să-mi sară muștarul din hot-dog!

Doamneeeee!!!! Doamne, dă-mi voință, Doamne!! Sau măcar un șut în fund și să aterizez într-o sală de sport!
Luminează-mă, hipnotizează-mă de vrei, dar îndreaptă-mi pașii din zona bucătăriei spre ieșire!
Fă-mă ca atunci când merg la Lidl, să plec fără corn cu unt, salam de Sibiu, pâinici de casă, nachos, popcorn și alte cele!
Ascunde-mi ciocolățelele Mars, cașcavalul pane, înghețata cu nuci și borcanul cu bomboane de la botez!

Fă-mă, Doamne… înțeleaptă din nou!
Scutură-mă bine de toată lenea asta parșivă!
Găsește-mi costumația sport că tare am impresia că intenționat nu o mai găsesc!
Obișnuiește-mă ca în loc de evidentele coșmaruri, să mă trezesc făcând abdomene fără oprire sau chiar să fug prin casă de nebună!
Aleargă-mă c-o ploaie bună!
Zguduie-mă să-mi sară celulita și pofta de de toate!
Pișcă-mă când mă apucă foamea pe la 11 noaptea!
Plesnește-mă să-mi sară muștarul din hot-dog!
Golește-mi corpul și umple-l cu apă! Satură-l, Doamne!
Vindecă-mi mintea pentru că a luat-o razna!
Redă-mi motivația și încrederea!
Șterge-mi, Doamne, pozele cu mâncăruri din telefon!
Pune-mi un gogoșar în mână, în loc de un Mc puișor!
Pune-mi ușă blindată la gură și la ochi!
Înlocuiește purcelul cu broccoli! Îndrăgostește-mă de siloz, Doamne!
Scoate-mă afară! Întrerupe curentul și fă să dispară Bravo, ai stil! Aaaaaa!!! Și Food Network!
Aruncă-mă într-o horă care să dureze cel puțin zece minute!
Bombardează-mă cu mesaje motivaționale, care să funcționeze!
Aruncă-mi tricourile bărbătești și lasă-mă să-mi smulg părul de pe cap când voi vedea cum mă strâng toate celelalte haine!
Toate astea, fă-le, Doamne… cu blândețe, că tare-s sensibilă și slabă de înger! …

Ps: Bineînțeles că nimeni nu îmi va rezolva problemele. Cum bine zice vechea zicală, „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă!” Așa că, ies din păpușoi și merg iar pe cărare. Cu un măr în mână. Punct! 🙂

 

Share on Facebook156Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0