Ganduri

Povestea celor trei iezi

Povestea aceasta începe în anul 1985, în prima săptămână de toamnă, cu nașterea iedului cel mare: dolofan, cu ochii albaștri și zglobii, cu pielea albă ca spuma laptelui, cu un zâmbet șugubăț și cu un plâns dintre acelea care trezesc până și morții din morminte. El era (și încă mai este) răsfățatul tuturor neamurilor, lumina ochilor bunicilor și gogoșica mătușilor (roiau în jurul lui ca și cum ar fi fost ditamai sultanul), spre invidia și supărarea mea. Și dacă tot am adus vorba despre mine, dați-mi voie să mă prezint! Eu sunt iedul mijlociu, apărut în anul 1987, într-o iarnă cu troiene cât casa și pe un ger teribil. Prima lumină zărită a fost cea a unei lumânări. Da. M-am născut într-un moment în care curentul electric lipsea cu desăvârșire, datorită condițiilor meteorologice, dar nu-i bai căci am fost o adevărată… arătare: slabă, roșie-negricioasă, cu ochii mici și câteva smocuri răzlețe de păr.
Cel de-al treilea ied a sosit pe la sfârșitul verii, în anul 1989 și semăna foarte bine cu primul. Ochii-ochi, gura-gură, părul-păr. :-)))))) Trebuie să recunosc că a fost un drăgălaș care adormea cam peste tot pe unde apuca: pe nisipul din fața porții, în leagănul din curte, în ieslea oițelor, în magazie…oriunde.
Copilăria și-au petrecut-o făcând o serie de năzbâtii, care mai de care mai amuzante, crescând frumos unii cu ceilalți, ajutându-se, dar mai cu seamă, pârându-se. 😀 La capitolul acesta, iedul cel mic era cel mai iscusit. Unde plecau ceilalți doi, vroia și el că de, era mezinul. Din cauza aceasta și-a încasat ceva „ciupituri”…Destule, zic eu :-))))))
La școală, toți trei au fost premianți, chiar dacă s-au remarcat la materii diferite. Primul și ultimul au fost foarte buni la matematică, fizică și chimie, pe când, mijlociului i-a plăcut dintotdeauna să scrie, să compună, să cânte și să picteze.
Anii au trecut, iar fiecare și-a ales câte un drum de urmat. Și de această dată, opțiunile au fost diferite. Nu le-a fost nicicând ușor, dar susținându-se unul pe celălalt și mai ales, putând conta pe sprijinul întregii familii, au avut certitudinea că orice lucru făcut bine sau rău, nu va fi o piedică în calea propriilor aspirații.
Astăzi, fiecare dintre cei trei iezi muncește la îndeplinirea propriului vis. Deși separați de distanță, mențin aceeași apropiere sufletească. Se bucură împreună și plâng deopotrivă, se caută, se ajută, se încurajează, se iubesc. Așa sunt frații, nedespărțiți în toate.
Iar dacă mai aveați vreun dubiu cu privire la identitatea lor, vi-i numesc îndată: Ionuț- iedul cel mare, Alina- iedul cel mijlociu și Andreea- iedul cel mic.
Vă împărtășesc un secret. E mai bine la mijloc, credeți-mă! Degeaba am smiorcăit ani la rândul că nu-s nici mare, nici mică. E o vorbă la noi: sunt numa’ bună! :-)))
Aaaaaaa!!! Să nu uit! Astăzi, iedul cel mare schimbă prefixul. Să ne fii sănătos și să ai parte de îndeplinirea tuturor dorințelor. Noi vom fi întotdeauna lângă tine, iedule! 😀 (O să mi-o iau pentru asta, dar îmi asum consecințele propriilor fapte\afirmații :-)))))
Și-am încălecat pe-o înghețată și v-am spus povestea toată,
Și-am încălecat pe-un pat,
Povestea s-a încheiat!
Ta- naaaaaa!!!!!

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

2 Comments

Comments are closed.