Ganduri

Scrisoare către…cancer

 

cancer…O secundă m-am gândit dacă să-ți scriu numele cu literă mare, dar nu cred că meriți asta. De fapt, sunt sigură. Te cunosc. Te-am văzut în vizită pe la atâția oameni dragi. Le-ai lăsat casele goale și sufletele pline de durere. N-ai făcut curat, ci ai deranjat toate lucrurile de la locul lor. Nici măcar nu știi că un musafir educat întreabă dacă poate să te viziteze. Prin urmare, ești și needucat.

Cu ce drept le-ai tulburat echilibrul? Cu ce drept i-ai pus în fața unei hârtii care-i condamna? Cu ce drept ai făcut ca lupta pentru viață să fie una extrem de dureroasă, dar și foarte costisitoare? De ce ai făcut ca existența unui final să fie mult mai dorită? Te-ai gândit vreodată la Mihăiță? L-ai lăsat fără mamă de la 4 ani… Îl crește bunica. Tata s-a recăsătorit și are alt copil acum… El încă o mai așteaptă să se întoarcă. Chiar și copiilor de la grădiniță le spune că mama lui va veni în curând cu multe cadouri și le va da și lor… De nenea Vasile mai știi ceva? Îți zic eu. S-a prăpădit după ce l-ai schilodit. Ajunsese să se roage pentru sfârșit.  Elena încă luptă. Departe de casă, printre străini. De ce? Pentru că șansa ei de a scăpa de tine se află tocmai în Franța. Știi că și-a vândut apartamentul pentru asta? Dar ce-ți pasă ție, când iei fără milă un copil de șase ani. Pe Tudor. Cum care Tudor? Băiețelul acela cu părul blond și cu ochii verzi. Avea o pasiune pentru mașini. Recunoștea orice model. Prima dată l-ai obosit, apoi l-ai amețit. Te-ai legat de capul lui și l-ai lăsat și fără părul frumos în care obișnuia mămica lui să se joace. Când l-ai văzut gol, ai mai lovit încă o dată. Decisiv. Acum, Tudor zâmbește doar din pozele de pe noptiere, oglinzi, pereți, uși, portofel… Tu te suporți? Eu nu te suport. Nimeni nu te suportă. Îmi provoci repulsie. Te-aș închide într-un buncăr din care să nu mai ieși niciodată. M-am săturat să aud de tine la tot pasul. Te hrănești cu oameni. Muști din ei fără milă. Le înghiți speranțele, visurile, iubirile. În urma ta rămâne pârjol. E nevoie de ani mulți sau poate chiar de încă o viață ca să mai poată fi plantată o floare.

De unde vii? Cine te-a supărat atât de tare, încât împrăștii doar haos printre noi? Nu-ți mai căuta casă în trupurile copiilor, femeilor, bărbaților! Acolo nu-i loc pentru tine… Acolo e loc pentru viață… Și-așa ne mor bătrânii, unul după altul.  Mor și copiii. Tot unul după altul… Ce vină au? Te întreb din nou. Ce drept ai tu asupra lor? Ești un străin. Nu mai țintui trupuri în paturi reci sau între pereți pictați cu Mickey Mouse. Scutește-ne! Lasă-ne să ne putem bucura unii de alții! Lasă familiile complete! Să nu mai sufere părinții, bunicii, copiii… Lasă obrajii să fie precum merele coapte, iar baticurile alea mici să fie purtate doar ca un accesoriu, nu ca o necesitate. Lasă femeile să fie femei! Cu sâni, cu ovare, cu tot. Nu ne mai otrăvi! Nu ne mai ciopârți! Nu ne mai despărți! Arde toate lozurile. Te ajut și eu. Asta aș putea face cu mare, mare drag.

M-am întâlnit cu tine de câteva ori. Colcăiai  și rodeai un interior… Te-am tratat cu spatele. Nu-mi pare rău că nu te-am salutat. Nu meriți. De ce? Pentru că eu sunt Alina, cu literă mare, iar tu ești cancer, cu literă mică.

Pleacă! Nu! Mai bine dispari!

 

Culiță, Maria etc…

Share on Facebook49Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *