Ganduri

Tinicheaua asta nu-mi mai trebuie!

Mi-a picat coroana. S-a rostogolit în hău, dar încă o mai pot zări. Credeam că-s regină. De fapt, eram o slujitoare a propriului orgoliu. Palatul meu încăpea între patru pereți de culoarea migdalei și cu toate astea, îmi părea enorm. Acolo puneam la cale toate bătăliile și tot acolo îmi oblojeam rănile sau îmi sărbătoream victoriile. Târziu am înțeles că luptele le-am avut tot în același loc… Cearșaful verde îmi era câmpul, ușa-scut, tavanul era cerul, fotoliul- loc de reîntregire și de împăcare, fereastra-punte, iar icoana îmi era paznic. M-au protejat punându-mă întotdeauna în spate… Cum ar fi fost oare dacă aș fi avut curaj să stau în față?
Mi-am adunat cioburile gândurilor care s-au spart și ele. Într-o secundă s-au împrăștiat prin toată camera. Ce necaz pe capul meu! Sper să le fi găsit pe toate și să-mi cârpesc din nou interiorul. Cu ce le lipesc? Cu optimism, cu hotărâre și cu vorbe…din acelea speciale. Poate dacă le cânt, se vor prinde mult mai bine. Ce păcat că nu-s muzicală deloc! Aș fi vrut să-mi simplific sarcina puțin. Vezi tu? Nici asta nu-i bine. Drumul fără obstacole e pentru cei norocoși. Unde mai pui că nu e și cel mai potrivit?  Lasă! O să muncesc mai mult și-o să mă bucur când voi fi din nou întreagă.
Deschid fereastra și ușa, însă nu pentru a intra cineva, ci pentru a putea eu să ies.
Coroana?Hmmmm…Parcă mă tentează, ce să zic? Din păcate, sunt fricoasă și nu pot coborî până la ea. Sunt multe altele fără de care nu poți trăi. Tinicheaua asta nu-mi mai trebuie!

 

Share on Facebook28Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *