Ganduri, Life

Tu aștepți începutul de an școlar?

Tu aștepți începutul de an școlar?

Voi fi sinceră și voi recunoaște că din postura de elev, nu am așteptat niciodată cu nerăbdare începutul de an școlar. Cum mă puteam bucura că zilele în care cutreieram drumurile aveau să se termine? Că îmi rămâneau doar sâmbetele de petrecut la bunici, că se retrăgeau către oraș nepoții veniți în vacanță și de care mă mai amorezam ușor, că nu mai pierdeam serile pe gard cu gașca de prieteni, că urma o perioadă luuuungă de trezit dimineața și de respectat un anumit program? Nici măcar mormanul  colorat de rechizite nu mă anima, iar dacă păstram ghiozdanul de anul trecut, tristețea era și mai mare. Cât am purtat uniformă a fost bine, dar când i-au luat locul rochiile și pantofii cu toc, eram clar în depresie. De ce? Pentru că ai mei nu aveau bani de din astea și nici nu cred că și-ar fi dorit să mă vadă îmbrăcată astfel la școală. Dar eu aș fi vrut, căci așa sunt copiii. Dacă văd la alții, își doresc și ei. Pentru că nu se putea, alegeam să visez, uneori cu ochii deschiși, că am fustă de blugi, cămașă în pătrățele, rucsac din piele, penar cu Sailor Moon, pantofi cu toc, inele, lanțuri și brățări cu nemiluita. Pe-atunci nu mă costa nimic să-mi imaginez toate astea. Eram o sfrijită iute, cu o groază de planuri în cap.

Îmi amintesc de asemenea că de fiecare dată, în prima zi de școală, aveam un nod mare în gât și că îmi venea să izbucnesc într-un plâns din acela, cu urlet. Aș fi vrut să mai dureze vacanța măcar o săptămână și să apuc să-mi iau la revedere de la ea cum se cuvine. Știam că urma o perioadă plină cu teste la toate materiile, că începea din nou lupta pentru cel mai bun din clasă, că aveau să mă  zguduie reproșurile cum că n-am repetat destul în cele trei luni de pauză și că situația asta nu mai putea fi schimbată pe ultima sută de metri. Dar eu repetam, făceam aproape zilnic zeci de exerciții, numai că gândul meu era pe bahnă, cu fetele sau la fotbal, în curtea școlii. Asta dacă nu era pe la vreun avric de băiat sau prin camera de curat a bunicii, unde stăteam cu orele, fascinată fiind de revistele vechi de modă sau de cosmeticele mătușii Feli. Mama își bătea gura de pomană, sărmana…Citeam și scriam, însă așa cum îmi plăcea mie, adică doar când simțeam. Fie vorba între noi, nu simțeam prea des, ca și acum de altfel.

Pe bune! Cum să aștept școala cu bucurie? Poate că vă întrebați dacă nu-mi doream să-mi revăd învățătorii sau profesorii. Păi nu. Pe primii îi vedeam aproape zilnic pentru că locuiau și locuiesc în continuare în același sat, iar de ceilalți nu mă rupea vreun dor amarnic.Asta nu înseamnă că nu i-am respectat și prețuit pe fiecare în parte, dar nu am manifestat niciun atașament din acela, aproape bolnăvicios. Fiecare era cu statutul său.  Sunt cât se poate de sinceră. Atunci îmi doream pauză de la toate, să mă joc, să cutreier dealul și pădurile, să cos haine la păpuși, să fac prezentări de modă în șură, să mă ascund de ploaie în căpițe, să mănânc harbuji direct de pe bucata de pământ, să alerg prin colbul fierbinte de pe drum, să ascult melodii de discotecă la radio, să prind cărăbuși și să adorm frântă de oboseală. Abia acum am învățat să-mi fie dor de locuri, dar mai ales, de oameni. Când crești, altfel percepi lucrurile.

Probabil că veți rămâne cu ideea că mie nu mi-a plăcut școala. Ba daaaa! Mi-a plăcut, dar dura vreo lună să mă reacomodez cu ea, în fiecare toamnă. Începutul mi se părea și chiar îl trăiam ca pe ceva dificil. Atâta tot. Sunt convinsă că există și copii care abia așteaptă să-i pășească pragul din nou. Tuturor, le doresc să le fie drumul potrivit și să-l parcurgă cu bun simț (asta pentru că observ cu mâhnire că se pierde ușor, ușor). Să nu uite că educația este cea care îi deosebește, îi înalță, iar în anumite cazuri, îi coboară!

Revenind la emoțiile începutului de an școlar, vă mărturisesc faptul  că au fost plăcute din postura de dascăl. Copil fiind, îmi doream o vacanță continuă, însă adultul ajuns în fața catedrei își dorea să facă lucruri mărețe, pe care niciun alt dascăl nu le-a făcut vreodată. Din acest motiv, debordam de energie, de idei, de entuziasm și de nerăbdare. Pesemne că eram mare de-acum și că undeva, într-o ladă de zestre, lăsasem toate amintirile și tot zbuciumul de copil îndrăgostit de vacanță.

Astăzi, aștept și nu aștept pentru că mi-am petrecut vara cu mine, adult și copil… deopotrivă. Mi-am luat haine noi, iar în weekend merg după rechizite. Nu păstrez ghiozdanul de anul trecut căci nu mă vreau deprimată. Îmi voi cumpăra altul și-l voi umple cu încrederea pe care mi-am recâștigat-o.

Alinușca începe școala!

Share on Facebook89Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *