Life

Azi ce fac pentru mine?

Azi ce fac pentru mine?
De șase luni aleg să mă valorizez, să spun NU și asta să nu mă mai afecteze. Nu am scris până acum despre subiectul acesta pentru că încă mai există o urmă de teamă vizavi de judecata celorlalți. Tot de șase luni bifez pe o listă, lucruri pe care mi le-am dorit întotdeauna să le fac și pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-am făcut.
Scriu. Așa cum mă duce sufletul. Scot emoții la suprafață și-mi eliberez mințișoara vicleană. Poate nu o fac precum alții care au mii de aprecieri, dar o fac în primul rând, pentru mine. Nu e doar o modalitate de a-mi ocupa timpul, ci este o metodă prin care mă simt utilă, nu utilizată. Și nu, nu m-am îmbogățit din asta, însă nu mă pot plânge că ar fi păcat.
Învăț. Da, da. Învăț să fiu independentă. Când am plătit impozitul, credeți-mă că m-am simțit ca și cum aș fi câștigat un ditamai concursul. Să nu se înțeleagă că nu mai am ajutor. Nu are nicio legătură. Face parte din procesul de vindecare. Mereu am avut ajutorul omului de lângă mine și-am devenit leneșă și mult prea relaxată. Gata cu asta! Am două mâini și două picioare, am și-un cap zdravăn și mă pot descurca și singură. Satisfacția de după este enormă. Pentru mine, repet.
Scap de timiditate prin teatru. Doamne, nici nu vă puteți imagina ce zace în noi și ce iese la suprafață cu ajutorul exercițiilor de improvizație! Nu pot spune că excelez, însă mă aflu pe un drum care mă validează ca și om pasionat. Timiditatea despre care vă povesteam într-un articol anterior, începe să scape de kilograme.
Mănânc altfel. Nu, nu mai țin diete peste diete. Am hotărât că trebuie să îmi respect ficatul pe care-l bombardam cu prăjeli, carne de purcel, pâine și zahăr. E adevărat că am conștientizat asta abia când am fost pusă în fața faptului împlinit, însă mă bucur că mi-am învățat lecția. Să nu credeți că nu mai mănânc nimic. Mănânc de toate, dar nu oricât și nu oricum. N-am slăbit. Poate se va petrece și minunea asta vreodată. Momentan, mă focusez pe altele.
Dorm din nou. După o perioadă în care nu știam ce să mai iau pentru a putea ațipi măcar trei ore pe noapte, am izbutit să dorm opt ore fără foieli prea mari. Când mintea se relaxează, o face și trupul. Sau invers. Nu mai știu.
Aaaaaa! Iată cum mi-a apărut și următotul aspect. Am învățat să spun „Nu știu”. Dragilor, este în regulă să nu aveți un răspuns la orice. Asta nu vă plasează în rândul celor mai nepregătiți din clasă. Obișnuiam să mă documentez cu o groază de informații, tocmai pentru a nu cădea pradă unei situații în care nu aș fi știut să fac față. E ok să nu știi. Uneori, e chiar mai safe.
Cos. Încă nu am uitat. Dacă vă doriți un semn de carte, let me know. Nu vă costă bani. 🙂
Deși ar părea că am suficient timp la dispoziție pentru a mă și plimba, să știți că parcă e mai dificil acum. De ce? Pentru că nu mai văd plecările ca pe un refugiu. Acum sunt angrenată în niște activități de la care nu-mi doresc să lipsesc nici măcar o zi. Oboseala a dispărut și determinarea cu care fac ce fac (că e mult sau puțin, că e profitabil sau nu, nu mă interesează) este din nou reîmprospătată. Pe mine nu mă fericește un portofel doldora de bani. A trebuit să experimentez și asta pentru a vedea că de fapt, e doar o iluzie a fericirii. Părinții mei nu au avut niciodată mulți bani și acum, când sunt în prag de pensionare și când multe din grijile de odinioară s-au dus, trăiesc la fel de modest, însă într-o armonie și-o înțelegere care pe noi, cei trei iezi, ne îndreaptă pașii spre casă cu mult drag.
Nu mai fac nimic de ochii sau de gura nimănui. Păi de ce aș face?
Răspund când sunt rănită. A ajuns să-mi placă expresia LOR când văd că am și eu glas.
Copilul. Am lăsat pe final pentru că aici se complică puțin treaba, dar voi fi scurtă. Când? Cum de nu? Dar de ce? Cât mai durează? Este fix treaba mea și a soțului meu.
Să nu credeți acum că mi-a fost ușor. Nicidecum. M-au zguduit remușcările, de ce-urile, dacă-urile, poate-urile, dar a trecut. Acum s-a lăsat pacea.
Un OM frumos mi-a zis de dimineață că adevărul este numai și numai al meu și că prima datorie pe care o avem în viața aceasta este față de noi. Mi-a încărcat bateriile.
Și ca să răspund la întrebarea de la început, azi voi căuta să cumpăr un pistol…de jucărie. Nu e chiar pentru mine, însă mă ajută. La ce? Vă zic spre sfârșitul lunii. V-am pupat. :-*

Share on Facebook49Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

2 Comments

  1. Daniela Burdia

    E bine, e foarte bine! Stii, eu cand am devenit vegetariana, nu lacto , ci raw vegana, multi ma intrebau …oarecum acuzator…vai, dar e bine? dar n-o sa te imbolnavesti? mananci numai verdeturi?? si multa ironie…ma trasformasem intr-un fel de ierbivora desueta…o rumegatoare . Eu am zambit si am suportat cu stoicism , as zice, toata ploaia aceasta de semne de intrebare ale semenilor mei care uneori se vroia usoara…alteori era mai cu grindina…Intrebari de genul: dar familia? ai supsu familia la acest regim nebunesc?? Eu: nu, fiecare in casa mea mananca ce considera ca i se potriveste, eu ma ocup de propriul meu stil de alimentatie. Apoi: vai , ai slabit! esti bolnava? pune mana si mananca! Deci era mai bine sa se sparga peretele ca sa intru eu intr-o camera, sa respir greu dupa trei trepte urcate si sa astept de azi pe maine sa ma imbolnavesc de inima sau diabet sau mai stiu eu ce…daaaa, mult mai bine, nah…macar nu eram…bolnava… Nu, nu sunt bolnava, sunt un om care a ales pentru sine ce i s a potrivit ca sa se simta el insusi, un om care a ales indiferent de ceea ce cred ceilalti. Felul in care sunt este adevarul meu, care mi se potriveste acum, maine nu stiu, poate-mi cresc aripi si invat sa zbor , sau poate invat sa traiesc doar respirand ..cine stie?? Astea sunt alegerile mele , eu le traiesc, eu le suport consecintele, e treaba mea si atunci…draga mea Alina, de ce sa ne intereseze ce -si doresc altii pentru noi? Ei sa-si doreasca pentru ei, in functie de limitele lor, de asteptraile lor, de rezistenta lor si sa ma lase pe mine in treaba mea, cu rumegatul meu, cu granitele mele, cu luptele mele si pe tine…cu ale tale. Te pup!

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *