Life

Du-ma acasa, mai metrou!!!!!!!

Metroul reprezinta pentru mineee…..este cevaaaa…ooohhhhhh!!! Il uraaaasc!!! Cred ca nu voi uita niciodata cum sa ajung de la Piata Muncii pana la Lujerului. In fiecare dimineata(aproape), intru sub lumea subterana cu ochii scaldati de somn si cu aceeasi grija pe care o am mereu: unde mi-am pus cartela? Pasesc in „duruitoare” cu ochii in toate partile. Te rog, Doamneeee!!!! Fii bun cu mine si scoate-mi in cale un loc liber sa mai pot motai putin. Uneori, SEFUL imi asculta rugamintea, alteori, ma lasa sa sprijin o usa sau sa ma plasez pe langa cate unul sau una ,despre care, in simtamintele mele de psiholog, zaresc o coborare apropiata. Tot SEFUL imi arata ca ma insel si mi-i coboara, frate, la aceeasi statie unde imi termin si eu „lupta cu duruitoarea”.
Deja, dupa aproape 3 ani, recunosc si chipul celor pe care ii intalnesc mereu, la aceeasi ora, in acelasi loc, cu aceleasi haine, expresii faciale…cu absolut tot. Nu ne salutam, poate doar din privire. Fiecare isi vede de drumul sau. Si mai stiu si toate modelele si culorile cerceilor de la metrou. Cand uit sa mi-i pun pe-ai mei, acolo solutionez problema. Vedeti ca sunt un om simplu si normal????:-))))))
Nu va mai spun ca tot la metrou, mai vad si eu ce se mai poarta(sa stiti ca mijlocul acesta de transport este folosit de toata lumea: de la sarac-la bogat, de la copii-la batrani, de la fete obisnuite, asa ca mine , pana la tipe sexi si fooooarte cool).
Daaaaa! Eu studiez mult acolo :-))) Pe bune! Citesc ziarul chiar daca nu-l am eu in mana, titluri de carti interesante, descopar jocuri noi pe telefon, ba mai mult, ascult chiar si muzica de la casca vreunui adormit care incearca sa se trezeasca cu un rock autentic, gen- Metallica sau Scorpions. Si sa stiti ca fac si fapte bune, dar sunt fooooaaarte selectiva. Dau locul doar femeilor insarcinate sau batranilor care nu cersesc asta sau comenteaza ca”Tineretul din ziua de astazi, bla, bla, bla…!”Si la batrani nu ma insel niciodata. Ti-i citesc dintr-o privire. Nu sunt rea, dar unii nici nu te lasa sa te ridici ca incep deja sa vocifereze. Mie nu-mi place asa! Nu! Nu! Nu!
In prima luna in care am inceput sa lucrez si implicit, sa folosesc metroul, ajungeam in fiecare seara, fara bani acasa. De ce? Eeeeeehhhh! Cersetorii! Toti ma impresionau: femeile cu pruncii atarnati de gat si cu pancarde „Muritori de foame”, Cei 6 frati de-acasa care stateau(si inca mai stau) cu chirie, iar banii nu le ajungeau nici macar pentru o bucata de paine, talentatul acordeonist care ma facea sa zambesc cu miniconcertele sale frantuzesti, mama-hipopotam cu fiul sau cica rahitic, dar cu jucarii din cele mai scumpe si…oooffff…un domn, de varsta tatalui meu, fara un picior, din pacate, care nu cerea, nu zicea absolut nimic. Dintre toti si toate, acesta din urma, ma mai impresioneaza si astazi. De cate ori il vad(vine doar dimineata), lacrimile mele nu mai stau potolite. Nu pot sa ma abtin. Il simt ca este trist si de asemenea, simt ca nu da putinii banuti pe care-i face pe bautura sau alte netrebuincioase. Cat despre ceilalti…smecherie! Dupa ce primesc cativa lei, direct la aparat si iau cafeluta sau cola de dimineata, insotita bineinteles, de prietena tigarusa!!! Pai, stati asa! Eu nu-mi iau un covrig in fiecare zi(nu ca nu mi-l permit, ci pentru ca nu-i vad rostul intotdeauna), iar voi, parca spuneati ca sunteti muritori de foame, nu de sete!!!
Si uite-asa in fiecare zi. Dur-dur-dur inainte si inapoi. Inchei acum pentru ca trebuie sa-mi fac rasfatul de seara(dus, creme, masaj…de ce va ganditi la prostii, obraznicaturilor?).
Alina va pupa acum pentru ca maine o ia de la capat!!:-))))

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

One Comment

Comments are closed.