Life

La final și în același timp, la început…

Când ai nevoie de final pentru carte, dar îl tot amâni pentru că știi că e dureros și nu ai starea necesară încărcăturii unui asemenea moment. Cu toate astea, îți faci curaj și pornești discuția. Lacrimile de la capătul firului ajung și la tine, iar atunci când afli cum tata și-a recunoscut fratele dezgropat după flaneaua verde și după pletele rămase neputrezite, nu-ți mai trebuie supă cremă de ciuperci de la Ikea, nici ceasul acela scump, nici vacanță la Monaco, nici bucătărie de mii de euro, nici altă pereche de pantofi cu toc, nici măcar un fir de ață… Vrei doar să plângi până scoți tot ca să poți continua.
Azi am încheiat Jurnalul lui Culiță și nu știu de ce, nu mă pot opri din plâns… Sunt împăcată că am reușit să termin, dar nu pot nega că mi-aș fi dorit să fi fost altfel…Și-aș mai vrea din tot sufletul să-mi strâng tatăl în brațe acum. Păstrez îmbrățișarea încă puțin însă…Cică lacrimile eliberează.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *