Life

Mi-e dor…și scriu ca să-mi mai treacă

Mi-e dor de primăvara din satul meu, de cărărușa umedă ce se ivea pe lângă gardul lui nenea Lică, de mirosul pământului abia plouat, de priveliștea de pe vârful dealului(Chetriș), de salcâmii înfloriți pe uliță, de boneta mătușii Tița întinsă pe sârmă, la uscat, de cântecele lui Nicușor, de cartofii copți în focul din drum de Mirela și de Liviu, de zdrăngăneala la acordeon a lui Gheorghiță și-a lui Culai, de căpșunile din grădina lui nenea Marian, de expedițiile noastre prin râpa de la Chilaboc sau pe la casele așa-zis bântuite, de urzicile culese de prin păduricea de la Mache, de viorile confecționate din strujeni, de turtele cu brânză sărată, de răcoarea casei când ne adunam seara cu toții, înainte de culcare, de goana prin grădină după chipăruș sau știriță neînflorită pentru animale, de trandafirii aceia de dulceață de la fântâna bunicii, de agudul care despărțea bucata bunicului de pământ de bucata lui ba’  Jănică, de măturatul ogrăzii/drumului, în zilele premergătoare sărbătorilor, de somnul acela odihnitor după o zi de joacă, dar și de treabă, de pâinea mamei făcută într-o oală-minune, de murăturile pitrocite de zeci de ori, de suduielile bădiei Ion Stângaciu, de boboceii de rață și de gâscă, de ghiozdanele ticsite cu gorgoase, de liliacul furat sau de clopoțeii portocalii „împrumutați” din crengile care treceau peste gardul mătușii Rusanda a moșului Buburuz,  de slănina sărată, învelită în coală de ziar, de wc-ul bunicii unde l-am descoperit prima dată pe Michael Jackson, pe un poster așezat strategic pe ușă :-))))))), de unghiile din frunzulițe lipite cu scuipat, de pieptănătura mamei făcută pe la patru dimineața, înainte să plece cu oamenii la câmp, de borșul cu bob, de spălatul butoaielor după ce s-a terminat vinul,  de jocurile noastre frumoase, de persoanele lângă care am copilărit și alături de care am adunat atâtea amintiri vii.
Mi-e dor să pun ceapă în pământ împreună cu mama și să râdem de nenea Cărăuță că nu mai aude bine și nu se mai înțelege cu tanti Sabina. Mi-e dor să culeg stevie proaspătă și pătrunjel verde de la noi, din vie, să îl rog pe tata să vadă dacă s-au ouat găinile( întotdeauna mi-a fost teribil de frică de găini) pentru ca mai apoi, mama să ne pregătească mâncarea aceasta de stevie cu ou și cârnați de la Vișan 😀
Mi-e dor să merg la bunica și să-mi mai spună, pentru a nu știu câta oară, cum am ajutat-o când era bolnavă și i-am făcut ciorbă de cartofi, iar eu să-i spun:” Bunica, era de fasoleee!”:))))))))
Mi-e dor de fotbalul din curtea școlii când tremuram de emoție la gândul că băiatul preferat de atunci mă va alege sa fiu în echipă cu el și cine știe, peste ceva ani, ne vom căsători și vom avea o famile împreună?! Mi-e dor de serile în care stăteam cocoțați pe gard și pierdeam vremea sau de după-amiezile în care ne jucam „Ascunsa” până la miezul nopții! Mi-e dor să mai dorm la bunica Didina( Dumnezeu s-o odihnească în pace!) și ea să taie un pui pentru a-mi satisface mie plăcerea de a mânca rânzica…și mi-e dor și de bunicul!! Tare l-aș mai bate cu mânuțele pe chelie și m-aș mai lăsa alintată de el! Mi-e dor de învățătorii mei și de serbările la care îmi ofereau întotdeauna roluri privilegiate( talentul, dom’le!!!!:-)))), de colegii alături de care am râs muuuult și bine ne-a mai fost! Mi-e dor de serile de sâmbătă în care mergeam la discotecă( la Crăciun, la Paște, la hram și vara, o dată sau cel mult, de 2 ori pe lună:-))))))!
Eeeeee…., mi-e dor de multe lucruri, momente, stări, oameni,  dar acum mi-e dor de tine!!!!! Răzvan, hai acasă!!!!!!!!!

Asta scriam în urmă cu cinci ani. De-atunci, dorurile s-au înmulțit… Nenea Cărăuță și tanti Sabina nu mai sunt, la fel cum nu mai sunt și alții dragi și speciali… Găini nu prea mai cresc oamenii pentru că s-au învățat cu pulpele de la magazin, cărărușa umedă a fost acoperită de asfalt, via din fața casei noastre s-a transformat în livadă, stevia e din ce în ce mai rară, bunicii care au rămas, din ce în ce mai bătrâni și mai secătuiți de putere… Unde-or mai fi oare trandafirii de dulceață, liliacul-copac, clopoțeii și bâzdoagele? Unde?
Satul păstrează, totuși, un sentiment aparte pe care-l simți, poate cu greu, dar care încă se mai zbate. Parcă a fost acoperit de o plasă gri și se roagă să fie descoperit din nou, de noi toți, fiii și fiicele lui…

S-avem o primăvară cu gânduri și fapte bune!