Life

"Să-i punem minții bețe-n roate!"

Stăteam îngândurată în mașină și așteptam să se facă 10:45 și să intru. Priveam în gol pe geam cum viscolul se juca pe stradă, când deodată, am observat cum o doamnă mai în vârstă ajuta un bărbat să coboare de la volanul mașinii și să se așeze în căruciorul cu rotile. După ce s-a așezat, au pornit prin zăpada moale către clădirea unde aveam și eu să intru. Am observat că au uitat portbagajul deschis și-am decis să-i prind din urmă pentru a le spune. Poarta pe unde intraseră s-a încuiat în urma lor, așa că, nu i-am ajuns. După trei-patru minute, am reușit să intru. Doamna mai în vârstă m-a poftit în interiorul casei, eu am întrebat-o dacă am intrat unde trebuie, iar dumneaei mi-a răspuns că da. I-am zis de portbagajul mașinii, mi-a mulțumit și-a zis că va rezolva de îndată ce îl va ajuta pe L să intre. Mi-a spus să mă simt ca acasă și să mă așez unde consider. Am ales o cameră micuță, decorată în stil englezesc, cu patru tablouri reprezentând cele patru anotimpuri, cu două lampadare, unul mai mare și altul mai mic, un fotoliu, o canapea cu două locuri, una sau două pernuțe, un dulăpior alb ce semăna mai mult a noptieră, cu un șervet crem așezat sub formă de romb. Perdeaua și covorul erau de asemenea în nuanțe maronii.
Am stat cuminte câteva minuțele, frecându-mi mâinile și încercând să-mi maschez oarecum emoțiile. Am zâmbit când mi-am dat seama că m-am așezat pe fotoliu și-am conștientizat că acela nu este locul meu. Dintr-un pas, am ajuns pe canapeaua predestinată atâtor suflete și minți.
În pragul ușii a apărut un domn zâmbitor…în scaun cu rotile. Mi-a întins mâna pentru a face cunoștință și-atunci am înțeles totul, dar mai important decât atât, am început din prima secundă să cred că totul va fi bine.