Life

Zâmbetul e-o portocală

M-am trezit cu picioarele calde, cu miros de portocală și cu același gând care mă însoțește de câteva zile și pe care îmi doresc să vi-l împărtășesc.
Joia trecută, pe 15 noiembrie, am participat la Gala Zâmbet în Dar, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”  din Iași, în calitate de blogger. Am primit invitația din partea organizatorilor, mai exact, Salvați Copiii- Filiala Iași, iar ce m-a făcut să mă simt copleșită (în sens pozitiv) a fost motivul pentru care am fost aleasă dintr-o multitudine de bloggeri cunoscuți (eu nefăcând parte din această categorie). Se pare că felul propriu și intim prin care exprim ce simt m-a adus aici.  Am hotărât să mă prezint, cu emoțiile aferente, pentru că în spatele acestui eveniment, stăteau de fapt 120 de suflete de copii, care aveau și au în continuare nevoie de ajutor pentru a putea merge la școală. Poate că nu conștientizăm, dar pentru a beneficia de această șansă, un copil are nevoie de aproximativ 2500 de lei pe an. În acești bănuți intră tot ce ține de nevoile firești: rechizite, ghiozdan, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte chestii utile. De unde? Copiii aceștia, ca mulți alții, provin din familii fără posibilități, uneori monoparentale sau nici măcar, cu grija zilei de mâine mereu în ceafă, cu pofte normale (piure cu cărniță, pufuleți cu surprize, suc acidulat cu pai etc.), cu vise sfărâmate odată cu ivirea zorilor, cu planuri demontate de realitatea în care trăiesc, dar cu steluțele acelea speciale în privire, care parcă strigă din spatele măștilor purtate cu demnitate- „Lasă că mă fac eu mare și toate astea vor trece pentru că voi învăța să ajung cineva în viața aceasta!”… Nu îmi este străină deloc această frază. Încă o mai aud uneori. Oamenii aceștia de la Salvați Copiii s-au înhămat la o căruță pe care o trag înainte, în ciuda greutăților pe care le întâmpină și s-au încăpățânat să asigure celor 120 de perechi de ochișori, condițiile propice pentru a nu abandona școala. În Iași există trei centre educaționale Salvați Copiii, iar pe lângă tot sprijinul acordat în vederea menținerii copiilor la școală, aceștia beneficiază și de servicii de asistență socială, psihologică și juridică, precum și de o masă caldă pe zi.
Dar cum până și picătura de apă costă bani, pentru a putea face acest lucru, evident că sunt nevoiți să apeleze la toți cei care își doresc să ajute. La această gală, pe lângă partea elegantă în care invitații au putut să servească un pahar de vin ori diferite gustări, organizatorii au pus la cale și o licitație tăcută de experiențe și lucruri deosebite (am apreciat mult varianta aceasta) și astfel, cei care doreau să contribuie în folosul copiilor, puteau să o facă achiziționând o serie de obiecte: tablouri, piese vestimentare sau de decor, coșuri cu bunătăți, cosmetice, bijuterii etc. Recunosc că mi-a atras și mie atenția un anumit „produs”. Este vorba despre butonii lui Mihail Sadoveanu, însă nu am fost atât de înstărită încât să mi-i pot  achiziționa. Important este că s-a licitat pentru ei și că banii strânși vor umple câteva ghiozdănele.
Cuvântul cheie al acestui eveniment a fost „zâmbetul”, iar pentru asta, am avut plăcerea să urmăresc o piesă de teatru absolut fabuloasă, la care am râs cu lacrimi, uneori pe înfundate, căci greu mi-a mai fost să mă stăpânesc (am avut și o parteneră pe măsură, ce-i drept :-)).  „Cum să distrugi o piesă”, comedia anului 2017 pe Broadway sau ca să citez exact din descriere, „o combinație explozivă de teatru de comedie, pantomimă și improvizație , „accidentată” de efecte de scenă spectaculoase si foarte amuzante. ” Spectacolul acesta este produs de Wonder Theatre București și Grand Cinema @ More.  Regia îi aparține lui George Dogaru, iar din distribuție fac parte Ada Galeș, Cătălin Babliuc, Răzvan Oprea, Andreea Mateiu, Dan Rădulescu și mulți alții, toți extrem de talentați și de profesioniști.
M-am gândit ceva până am găsit formula potrivită prin care să vă povestesc despre această experiență. Aș fi putut să mă axez pe eleganța evenimentului, pe descrierea ținutelor care mai de care mai elegante, pe concertul la vioară oferit de o orchestră strașnică de copii, dar m-aș fi îndepărtat mult de la subiectul principal. Nu am vrut să par înfoiată sau prea plină de sine, dar nici indiferentă. Nu mi s-a cerut să scriu despre asta, ci am fost îndemnată să-mi ascult instinctul și să acționez în consecință. Știu că lucrurile bune nu se fac pe facebook, instagram sau pe blog. Ele se fac la fața locului (cum s-ar spune) și nu se trâmbițează, însă eu mă gândesc că arătând un bine, acesta va atrage alt bine și astfel, poate că ia naștere o luminiță la capătul unui tunel greu de trecut. Nu sunt sigură că m-am făcut înțeleasă… Ideea e că putem să ajutăm dacă dorim, iar dacă nu avem un ban, un zâmbet acolo unde trebuie face minuni. Copiii nu au nicio vină pentru suferințele de pe acest pământ și dacă noi, cei care suntem o țâră mai norocoși, putem să le oferim orice sub formă de zâmbet sau speranță, hai să nu mai stăm doar în fața ecranului!
Și ce dacă facem fapte bune de sărbători (că se tot pune accentul pe aspectul acesta)? Asta să fie unica problemă. Important e să le facem din suflet, nu din obligație. Și da, arată lumii dacă vrei, dar scopul tău să nu fie suta de like-uri pentru că atunci nu mai e vorba de ajutor. E cu totul altceva.
Sunt recunoscătoare că am putut să mă aflu acolo și-o să mă duc peste tot unde voi fi chemată și voi considera că merită. Iar vouă, celor care-mi citiți rândurile, vă mulțumesc din inima mea de Alinușcă sensibilă, care varsă acum câteva lacrimi… E o emoție ciudată, combinată cu un soi de durere pentru toți copiii care n-au simțit încă mirosul portocalei și care se trezesc cu picioarele reci, din cauza frigului.

P.S. Dacă vrei să oferi unui copil un zâmbet sub formă de portocală sau orice altceva, mă poți contacta. Mulțumesc!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *