Ganduri

Mi-e țara…

Mi-e țara călcată-n picioare,
Spurcată de jeguri penale.
Mi-e ciudă și plâng, și mă doare
Că nu știu s-o apăr mai tare…

Bunicu-a luptat pentru pace,
Pe jos s-a întors din război,
Acum e în Cer și își face
O cruce… Și-o-mparte cu noi…

De OAMENI, mi-e țara golită…
Ei pleacă departe de casă,
Sătui de o viață cârpită,
În urmă, familii își lasă.

Sunt lacrimi vărsate cât Nilul.
Copiii rămân să aștepte
Să vină de Paște tăticul,
Din poza în care zâmbește.

Mi-e țara bătută și arsă
De mâini ce nu știu ce e munca
Ori greul de-a pune pe masă,
Cartoful, fasolea și pâinea…

Azi plânge și cerul cu noi,
Nu spală durerea din suflet…
În țară, rămâne gunoi
Și-n inimi, rămâne doar vuiet…

Life

Povești din tren

Aveau aceeași vârstă și amândouă împărțeau același compartiment de tren. Una era brunetă, cu ochii căprui, iar cealaltă fusese în urmă cu șase luni, o roșcată superbă. Doar ochii mai păstrau culoarea cerului senin… S-au privit pe furiș în prima oră în care trenul le-a dus de la București la Buzău, apoi, Irina, cea cu părul negru și prins într-o coadă ce se oprea la mijlocul spatelui, a întrebat-o pe partenera sa de drum dacă se simte bine. Îi părea extrem de palidă, de obosită, ca și cum s-ar fi putut prăbuși în orice clipă. Aura, căci așa s-a prezentat, i-a răspuns că este mult mai bine față de cum a fost cu jumătate de an în urmă, când în timp ce se dădea cu antiperspirant la subraț, a descoperit un nodul cât un bob de mazăre, în partea de sus a sânului stâng. Din acel moment, curcubeul pe care-l avea pictat în dormitor a început să-și amestece cumva culorile și să fie din ce în ce mai greu de privit. Știa că are doar o opțiune: să facă totul pentru a fi bine. Citește în continuare…

Life

Tata #60

Tata nu are facebook și nici nu-i trebuie. Lui nu-i place ideea aceasta de a împărtăși chestii cu toată lumea. De fiecare dată când scriu ceva despre el și află de la unii sau de la alții, îmi spune să n-o mai fac, dar faptul că îmi zice zâmbind, mă face să cred că undeva, prin sertarele personale, se simte gâdilat.
Tata e un om blând. Nu-ți invadează spațiul și nu te bate la cap. Aș putea spune că e puțin timid chiar.
Tata are mereu, cel puțin un spin în palme. Cu acul înmuiat în țuică, se lasă operat.
Tata nu se bucură deloc de un telefon performant cum se bucură de o plută, un fir textil sau orice altceva pentru pescuit. Este atât de pasionat, încât uneori e tare greu de înțeles cum poate să petreacă zile întregi pe malul apei, să nu prindă nimic și tot să nu renunțe. Singura lui legătură cu internetul o reprezintă filmulețele despre pescuit de pe youtube. Stă cuminte în fața ecranului și visează la captura perfectă.
Tata citește. Îi plac romanele istorice, dar și poezia. Nu abandonează o carte dacă nu l-a cucerit de la început. Singura pe care nu a putut să o termine a fost Jurnalul lui Culiță.  După primele 40 de pagini s-a oprit, iar timp de o săptămână, după cum spune mama, a zăcut pe interior. Mi-a promis că o va termina cândva…
Tata are tălpile brăzdate de bătături. Nu a pus preț niciodată pe haine sau pe încălțăminte. A purtat ce a avut. Chiar mă gândeam seara trecută că nu-mi amintesc să fi avut mai mult de o singură pereche  de pantofi, cât timp noi am fost la școală, iar asta înseamnă o perioadă lungă tare.
Tata știe ce e greul în viață. Diferența e că nu s-a plâns și a tras în continuare la aceeași căruță. E drept că din când în când, a mai schimbat calul. Acum nu mai are nici căruță și nici cal. O are pe Francesca, o Dacie veche, de care e tare mândru și datorită căreia nu mai trebuie să depindă de nimeni atunci când îl apucă dorul de ducă pe malul Prutului.
Tata plânge pe nevăzute când golim ograda.
Tata face cam de toate la casa lui și nu-și ia angajamente față de alte persoane dacă știe că nu le poate îndeplini așa cum și-ar dori.
Tata nu mai are părinți, frați sau surori. Ne are doar pe noi și nu vreau să mă pun în pielea lui, când în loc de urări de bine, trimite gânduri către cer.
Tata mănâncă ce-i dai. Nu face mofturi. Când eram mici și ne așezam la masă, credeam că el mânca întotdeauna capul și gâtul puiului pentru că era bărbatul casei. De fapt, doar asta mai rămânea după împărțeală.
Tata nu a făcut scandal acasă niciodată. Am fost feriți de înjurături și de alte treburi pe care le mai vedeam prin vecini.
Tata repara mașini. Gratis. Dacă ar fi să calculeze câți bani ar fi avut dacă ar fi perceput o taxă minimă pentru fiecare mașină reparată, cred că ne-am cruci. Îmi amintesc că odată, a lucrat la mașina unui polițist din vamă și a venit acasă cu o sticlă de whiskey și câteva pachete de biscuiți din aia rotunzi, cu ciocolată pe deasupra și lipiți cu bezea. Îmi scapă numele acum. Băutura a ajuns la doctorița mamei, iar dulciurile acelea mi s-au părut atunci că erau cele mai bune din lume.
Tata iubește enorm animalele. Motanul Romică l-a supus în fel și chip. Păcat că de leneș ce-a fost, l-a călcat o mașină când traversa strada. Acum îl are pe Bățel, o altă putoare cu ochii încrucișați, însă la fel de hoț și de alintat.
Tata o iubește mult pe mama. Nu l-am auzit spunându-i niciodată, dar știu că e așa.
Tata e rău de boală. Durerile lui sunt la nivel astronomic, dar n-ar merge la medic pentru nimic în lume.
Tata a suferit mult când era copil și și-a promis că nu va face nicicând ce a văzut acasă. Și nu a făcut.
Tata sforăie îngrozitor și dă vina pe-a lui parteneră de peste 30 de ani.
Tata nu a visat pentru el. A visat pentru noi.
Tata are un viciu. Fumează mult. Tare rău îmi pare că nu a reușit să se lase!
Tata prețuiește prietenia adevărată. Nu vă pot spune cum suferă după nanu…
Tata aprinde lumânări în seara de Înviere, la mormintele unde știe că nu va veni nimeni și chiar dacă nu merge la biserică, se închină zilnic.
Tata îmi masează picioarele și acum, la 31 de ani.
Tata m-a lăsat ieri să fac ce vreau cu o foarfecă de grădină. I-am chelit un liliac și pentru că aveam planuri mari, a venit și Andreea să mă ajute. A cosmetizat toți crinii, de la rădăcină. Am hotărât împreună cu mama să mai lăsăm floarea de Mărită-mă, mamă  încă un an.  :-))))
Tata mi-a dat ultima palmă când aveam 20 de ani. Pe bună dreptate. M-a găsit călare pe mezină, hotărâtă să-i curm zilele, după ce fusesem în aceeași postură cu ceva minute în urmă. Ne-a servit-o amândurora.
Tata împlinește astăzi 60 de ani, iar pe mine mă apucă disperarea deoarece mi se pare că drumul este de-acum mult mai greu… La mulți ani, tăticule!

Ganduri

Nu am învățat, dar îmi propun să…

Am folosit de multe ori expresia „am învățat să” și mi-am dat seama că de fapt, am utilizat-o greșit. Dacă după ce am spus că am învățat să nu mai am așteptări exagerate de la cei din jur și am avut, înseamnă că n-am învățat nimic, că am ajuns cumva, de unde am plecat. Am mai zis și că am învățat să ascult, dar am comis-o din nou și-am turuit fără oprire peste alții, cu o gura slobodă și dornică de pălăvrăgeală. Și DA, cam tot ce-am afirmat c-am învățat, am contrazis la un moment dat… Până și bunătatea mi-am contrazis-o, nu cu fapta, ci cu gândul, însă tot se contorizează. Să dau vina pe vulnerabilitatea omului în preajma greșelii nu-mi prea surâde pentru că nu mi se pare echitabil și-atunci, cred că voi înlocui „am învățat să” cu „nu am învățat să” și voi continua cu  „îmi propun să”. Mă voi dumiri pe parcurs dacă e o idee mai bună.
Prin urmare: Citește în continuare…

Ganduri

La pas prin mine…

La pas, prin gândurile mele, te-ai rătăcit. Mult prea întortocheate și greu de înțeles pentru tine ți s-au părut, încât ai uitat să menții cărarea și-ai ales drumuri lăturalnice. Nu știai că acestea sunt cele mai periculoase și că te pot înșela oricând, însă de multe ori te fac să simți că trăiești cu adevărat. Ciudat, nu?
Prima oprire ai făcut-o la umbra unui nuc bătrân. Era acel nuc din care am mâncat cele mai faine nuci, toată copilăria mea (coaja extrem de subțire, iar miezul dulce și ușor de ales…).  Era nucul din grădina bunicilor, la capăt de vie și început de lucernă, aproape de pârâul din râpă. Acolo ai stat un ceas și-apoi ai urcat pe cărare, până la fântână, trăgând cu ochiul la mărul din popușoi, cu rol de hat între cele două gospodării vecine. Citește în continuare…

Ganduri

Cum era? Cine ciugulește, nu slăbește.

Sunt Alina Șerban și am descoperit metoda simplă și rapidă de a scăpa de kilogramele în plus. Pe naiba! Poate metoda de a te îngrășa rapid, dar pe asta cred că o știe toată lumea.

Din nou m-au apucat pandaliile. Mă strâng cămășile, iar sacourile îmi vin doar dacă iau o bluză fără mâneci pe sub ele. De rochii nici nu mai poate fi vorba. Mă privesc nedumerite de pe umeraș, iar eu mă cam uit la ele cu ciudă și le evit cât pot de mult. Toată viața m-au stresat și până la urmă-s doar niște cârpe.

Știu, știu. Nu săriți! Despre mișcare este vorba și ăsta chiar nu-i niciun secret, dar așa sunt de puturoasă la capitolul acesta! Păulica mea (bicicleta) nici nu mai vorbește cu mine. I-a fost mai bine când am lăsat-o în vacanță la Bohotin și s-au plimbat cu ea toți cei care au dorit. Chiar zilele trecute îmi spunea EL că îmi va cumpăra o pompă de bicicletă, doar pentru mine. De ce? M-am făcut că nu înțeleg. Și-apoi, câte echipamente sportive să-mi mai cumpăr? De fiecare dată când mă apuc, mă echipez de zici că particip la Olimpiadă. Se și vede că sunt începătoare, atunci când pășesc în sala de sport. Adidași noi, prosopel nemuncit, colanți impecabili, sticluță nouă de apă, ce să mai vorbim… Doamne, și așa sunt de tristă și de urâcioasă când fac asta! Ca o bombă cu ceas, mai exact. Explodez din orice și parcă aștept o dezlegare la ceva bun din partea oricui. Cred că în perioada aceasta tac cel mai mult, dar în mine se fac doctorate întregi în psihologie, medicină, contabilitate și altele. Nu știu cum, dar degetele mele se plimbă numai pe site-uri culinare și-mi alimentează astfel frustrarea. Atunci mă apucă făcutul de plăcinte cu sosuri de vanilie, sufleuri de conopidă, tarte cu ton și spanac, cârnați de casă și multe, dar multe altele.
Aia cu hainele cu o măsură mai mică nu a funcționat în cazul meu. S-au adunat prea multe și am început să le fac cadou. Prin urmare, nu. Momentan, e foarte greu să mă scoți dintr-o pereche de blugi și din tricourile mele negre. Citește în continuare…

Poezie

Veta (Femei și femei)

Cucoana Veta din Bicaz,
Micuță ca un pechinez
Mă mai chema la aragaz
O butelie să-i montez.
Credeam că-i firavă, fricoasă,
Că de nimic n-are habar
Și că stă singură în casă
Ca o găină pe cuibar.
N-avea copii, nici soț n-avea,
Doar porumbei, vreo doi motani…
Și m-a plătit cu o cafea,
Căci rămăsese fără bani.
Fusese mare vânzătoare
La magazinul de la lac,
Dar o durere mare-n șale
I-a pus în ‘93 capac.
S-a pensionat pe caz de boală,
A suferit vreo patru ani,
Apoi s-a apucat de școală,
Căci își făcuse mulți dușmani.
Cum cine? Relu, Costi, Sică
Spuneau că nu o duce capul
Să demonstreze c-o pisică
Ar traversa înot tot lacul.
Vetuța s-a bătut în piept,
A strâns din dinți, și-a mușcat buza.
Studentă e acum la Drept,
Și-i la buget, la Iași, la Cuza.
Învață mult, din zi în noapte
Să-și reclădească viitorul
Și cine știe? Poate, poate
O va păli subit amorul.
Drăguță e, bătrână… nu-i
Și are chiar până și zestre,
Vreo zece perne, vreo doi pui
Și geamuri pentru cinci ferestre.
Acum, eu stau și reflectez
Dacă în loc de butelie,
Un pup pe buze să-i montez
Și-apoi, doar Dumnezeu mai știe…