Jurnalul lui Culiță

9 decembrie 1971

Se făcuse aproape noapte, iar Ema abia aștepta să se poată cuibări între perne pentru a continua să citească din jurnal. O mișcaseră mult gândurile lui Culiță, încât își petrecuse mai toată ziua sub amprenta lor.

Înainte de lectură își făcu o cană cu ceai de merișoare. Așa proceda cam în fiecare seară, mai ales că somnul îi cam dădea bătăi de cap în ultima vreme.

Luă carnetul în mână, îi studie din nou coperta și abia acum observă ceva scris, aproape șters. Zâmbi când desluși ca și titlu, “Jurnal intim” apoi, cu mișcări firave, dădu paginile până ajunse la ziua următoare.

9 decembrie 1971 – Bohotin, Răducăneni

Joi – programul e același, cu mici modificări. Continui tratamentul, iau și niște buruieni fierte de mama, dar cred că degeaba. Îmi e tot mai frică de consecințele ganglionului acesta.  Moartea mă pândește și parcă o simt în apropierea mea. Aș vrea să mor, dar îmi pare rău că am trăit așa  puțin și mai mult prin spitale. Tot ce e în jurul meu mă enervează.

Dimineață am ascultat melodia preferată, dar parcă-mi face rău când aud muzică ușoară. N-am mai primit nicio scrisoare. Nimic… Și afară e nasol, dar diseară, fie ce-o fi, tot mă duc la film. Iau cizmele lui Bătrânul.

Fumez iarăși mult – așa parcă mai uit de necaz.

Seara merg la film, însă nu rulează căci nu sunt spectatori. Al dracului sat! Parcă e pustiu și nu mai iese nimeni din casă. M-am plictisit de stat degeaba, dar nici nu prea am ce face. Aștept să treacă sărbătorile și dacă mi-e bine, plec la muncă. Asta dacă nu mă internez din nou…

Oare de ce nu-mi scrie Coca? Nu știu…

Același program zilnic- recitesc “Căpitanul Fracasse” și dorm.

Citește în continuare…

Jurnalul lui Culiță

Jurnalul lui Culiță

Era o zi cum nu mai fusese de ceva timp. Un februarie capricios care începea să dea semne primăvăratice, bătea la fereastră timid. În curtea casei, de sub zăpada fără vlagă, apăreau stingheri primii ghiocei. Se contura un tablou mult așteptat.

Ema își căuta rochia din dantelă albă, primită cadou de la mătușa Feli și dădu astfel peste un carnețel  vechi, prins cu sfoară albastră. Căzuse dintr-o geantă așezată pe ultimul raft al dulapului.

Curioasă, deschise la prima pagină și descoperi un model realizat cu stiloul pe pătrățelele foii. Pe marginea desenului abia se zărea scris, cu o cerneală mai închisă , Mardare Nicolae, în paranteză, Culiță. Spre locul în care se îmbină filele, cu litere mari, scria: “Ferește-te de a te uita în el! Pericol de explozie”. Citește în continuare…

De pe web

Dragii mei, scriam chiar acum câteva zile despre cum se poate să fii fericit cu lucruri sau stări, aparent banale. Poate vi se pare un clișeu, dar chiar așa este. Uneori ai nevoie de foarte puțin pentru a simți că ești împlinit. Drept dovadă, vă las aici o listă cu câteva dintre lucrurile mărunte care mă fac pe mine fericită: Citește în continuare…

Life

Mirosea din nou a primăvară în satul copiilor de-acum mari. Pașii mei căutau aceeași cărărușă de altădată, însă în locul ei, apăruse o șosea înaltă și mult prea îngustă. Noi stăteam pe gard la nenea Lică și croșetam amintiri cândva, iar pe ulița noastră, salcâmii înalți ai domnului Ambrono ne apărau de ploile reci și de căldura dogoritoare și ne amețeau cu mirosul lor când alegeam să ne jucăm cu păpușile pe păturică. Nucul acela bogat a mâncat multă bătaie cu pietre, căci tare bune îi mai erau roadele! Citește în continuare…

Amuzante

Bun. Nu voi fi ipocrită și nu vă voi spune că toată treaba asta cu Valentinul nu îmi dă și mie o stare de bine. Încă de ieri am observat că pe majoritatea posturilor TV se vorbește despre asta, că s-a împărțit țara în două, că se aduc argumente pro și contra acestei zile, iar cineva încearcă să convingă pe altcineva că nu e nevoie de o asemenea ocazie pentru a spune celui drag că îl iubești. Complet de acord. În teorie. Practic, vibrația este una pozitivă. Evident, vorbesc despre cazul nostru. Nu suntem pe genul inimioare, floricele, ineluțe,panseluțe, ci pe feeling. De exemplu, eu i-am scris o scrisoare. Sunt convinsă că îl va încânta foarte mult, iar sticla de rom pentru Cuba Libre îl va da și mai tare pe spate. 🙂 Cât despre el, de obicei mă invită în oraș să mâncăm ceva bun și să testăm o licoare, de regulă, de-a lui Purcari. 🙂 Pe stilul romantic. Anul acesta i-am pregătit o surpriză. Vreau să mă ducă la shaorma. Citește în continuare…

Ganduri

M-am trezit târziu. Am intuit vremea de-afară după culoarea pe care o atribui fiecărei zile. Azi am zis… GRI. Am privit de după draperie parcarea din fața blocului. Trotuarul era ud. Ah! Mai și plouă…Nasol. Tema zilnică: găsirea unui lucru, a unei stări care să mă mulțumească sufletește. Păi…să vedem. La asta m-am gândit ieri, pe asta am făcut-o alaltăieri, cealaltă parcă nu mă satisface complet… Ceva aparent banal, e al dracului de greu de găsit. Tavanul nu-mi dă nicio sugestie. E alb și pătrat…Clar! Azi sunt nefericită. Gândul că va trebui să ies din casă pentru a mă întâlni cu o prietenă îmi dă ceva bătăi de cap, dar mă și pune la treabă. Verific ceasul din 10 în 10 minute și-apoi mă gândesc că…fie ce-o fi, eu nu-mi iau umbrela cu mine. Mi se pare mult prea greu. Mai bine să mă plouă. Am trei umbrele uitate în maxi până acum. Uneori parcă am făcut-o intenționat. Soarta celei portocalii nu o știu nici măcar acum…Unde-o fi rămas? Cine știe?
Cum am pășit afară, frigul și vântul puternic mi-au străpuns întreg trupul și mi-au făcut cadou o durere sâcâitoare la urechea dreaptă. Continui să merg către stație, reproșându-mi tacit că bine mi-ar fi fost cu geaca de iarnă, dar na, paltonașul meu bleumarin mă face mai slabă. Citește în continuare…

Life

Când este dat să se-ntâlnească

Mi-am întâlnit (fizic) jumătatea pe peronul pustiu al unei gări, pe o ploaie rece a unui Aprilie capricios. Avusesem pentru prima dată curajul să îmi tai părul mult mai scurt decât de obicei, să îmi colorez buzele cu un ruj…nepotrivit și să port o geantă tare… neobișnuită. Umbrela în carouri îmi dădea sentimentul de protecție de care aveam nevoie. Pantofii mei mov, recunosc, nu au fost cea mai inspirată alegere, dar eram crudă în ale modei și-aveam impresia că dacă pui TOT ce ai mai bun pe tine, arăți senzațional. Făcusem două dușuri în dimineața cu pricina și mă dădusem cu un parfum împrumutat de la mătușa Feli, Dolce&Gabbana.
L-am recunoscut după zâmbet și după albastrul ochilor, iar mai târziu, mi-am dat seama că aveam să-l recunosc întotdeauna după îmbrățișare. Era curat, cald și mirosea foarte frumos. Mi-a vorbit din prima clipă ca și cum aș fi fost marea lui iubire și mi-a mângâiat mâna timp de șase ore. Mi-a fost rușine să îi spun că mă ustura pielea. Avea cea mai frumoasă voce masculină pe care o auzisem vreodată. Nu era pătrunzătoare, ci…veselă, clară, ca un pansament.
L-am dus la biserică. Știu. Încă se râde pe tema asta, dar așa am simțit. Cred că tot așa aș face și dacă ar fi să dau timpul înapoi. Mi-am dorit să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru omul pe care mi-l scosese în cale. De acolo, am mers să mâncăm. Am comandat degeaba pentru că nu am reușit să înghit nimic. Nici eu, dar nici el. Aveam un soi de tremur lăuntric care nu mă lăsa să fac ce de obicei aș fi făcut cu ușurință. Citește în continuare…