Life

Femeie

Femeie, ești obosită. Ai dreptul ăsta, nu te jena! Este de-ajuns cât ai făcut până acum și nu te judecă nimeni dacă îți iei un răgaz și te așezi pe prispă, cu capul sprijinit în palme. Poți ofta adânc sau poți plânge cu sughițuri. N-o să te obrăzească nici copiii, nici soțul, nici… măcar eu. Ai sufletul construit asemenea unui burete. Absorbi cu ușurință apa, dar din păcate, și murdăria. Încerci să n-o bagi prea mult în seamă, însă ea stă pitită și te face să suferi când te aștepți mai puțin. Citește în continuare…

Poezie

Tu…(versuri altfel)

Tu iei forma tuturor gândurilor mele bune.
Ești călătorul cel mai drag din lume.
Îmi ești prezent în toate
și-mi speli adâncurile de păcate.
Nu mă cerți, doar mă ierți.
Nu mă acuzi, doar cu ploi de vară tu mă uzi.
Nu mă bântui ca-n povești… Tu doar mă locuiești
Cu privirea, cu trupul,
așa cum își primește mortul pământul.
Nu-mi iei haina, nu-mi tai părul,
doar îmi hrănești cu miere dorul.
Nu mă-nvinețești cu pumnul…
Tu mă săruți întotdeauna primul…
Pe frunte, pe buzele uscate,
pe ochi, pe gât, până se face noapte.
Culoare îmi pui pe chip
Tu, om mare, doar cu degetul mic
îmi schimbi norii de pe cer
și-mi pui grijile-n cuier.
Visuri îmi clădești cu palmele,
În pereți îmi zidești doar urmele.
Tu mă dai în leagăn până sus,
Până-acolo unde durerile nu-s.
Nu vorbești prea mult, nici prea puțin,
Ci-mi umpli din când în când, paharul cu vin…

Diverse, Poezie

Smarando (din colecția Femei și femei)

Smarando, ți s-a diluat privirea
De plâns, de dor, de zbucium greu,
Căci el ți-a înșelat iubirea
Cu Doina de la „Ceapeu”.

L-ai prins chiar tu, în fapt de seară
Cum îi ducea salam și suc
Și l-ai iertat, Smarando, iară
Când ți-a jurat că-i doar un truc.

Ai auzit apoi, de la vecina
Că l-a văzut la florărie…
Smarando, spune tu, a cui e vina
Că ai tăcut și-ai plâns în vie?

Puteai să îl gonești de-acasă,
Să îi strângi într-o pungă toți nădragii,
Dar ai ales să-l pui la masă
Și să-i înmoi chiar și posmagii.

Smarando, nu te teme de singurătate!
Ești așa tânără și jucăușă!
Fă-i vânt cât încă se mai poate,
Să meargă la cea care parcă-ar fi mătușă.

Nu-i mai deschide poarta, fată dragă!
Ia bate niște cuie lângă ea,
Când o sări, durere el să tragă,
Iar tălpile să-i sângereze-anapoda.

Să plece singur, șchiopătând amar,
La Doina să îi pună fașă.
Așa cum ai făcut tu, an de an,
Să-i calce ea acum cămașă!

Life

Moșii de iarnă o aveau pe bunica…

Trecea bunica prin troiene în fiecare an, la Moșii de iarnă, să aducă nepoților, zeamă caldă de găină, plăcintă cu nucă, dar și cu brânză sărată de oi, porumb dulce, fiert și câte un bănuț, după cum îi mergea vânzarea la ouă. Toate erau puse în farfurii frumos pictate și alese cu grijă de dânsa, de la piață.  Noi o așteptam cu nerăbdare încă de când se crăpa de ziuă, precum cei trei iezișori din poveste, întrebându-ne dacă nu cumva avea să lipsească în anul acela. Ea nu lipsea…Venea cu trăistuța plină, ajutată de-un ciomag care-o ferea de eventuale căzături ori de vreun câine rămas nelegat. Era tare vitează! În preajma ei nu te temeai nici măcar de strigoii despre care auzisem pe-atunci că ar fi cele mai de temut dihănii. Încă de  cum ajungea, punea olicioara cu borș pe plită și începea împărțeala. Eu, cu ochii la bucățile de carne, parcă abia așteptam să gafeze și să nu-mi pună cea mai bună bucățică. Dacă greșea, se scotea cu rânzica pe care, știa sărmana că doar mie mi-o poate da. În caz contrar, putea citi pe fața mea dezamăgirea, iar figurile de copchil răsfățat ieșeau la înaintare. Mă bosumflam și refuzam să mai comunic…o perioadă. De sufletul Mariei, al lui Culiță și-al străbunicilor pe care nu i-am cunoscut, primeam pomana. Apoi începeam să mâncăm cu poftă, dar ghimonul de fată, în propria-mi persoană, tot cu privirea prin farfuriile celorlalți era. Nu care cumva să nu fie egale porțiile sau să fi primit altul vreo firimitură-n plus. Recunosc că și acum mai fac asta, din obișnuință. Citește în continuare…

Poezie

Aneto

Aneto, ți-ai pus șorțul
Cu roze și cu maci,
Dar cum se face oare
Că mă privești și taci?

Nu vezi că sunt flămând
Și că mă sting ușor
Când tu te uiți zâmbind
La Vladimir, cu dor?

Hai să fugim în lume!
Palat eu o să-ți fac.
Aneto, hai cu mine,
Nu mă lăsa să zac!

Te las să-mi fii stăpână
Și-o să te-ascult în toate!
Îți fac cheptar din lână
Și vestă cu mușcate.

Aneto, am strâns leafa
Pe șase luni jumate
Și ne ajută mama
Ca să fugim la noapte.

Te-aștept lângă fântână,
Unde-mi spuneai cândva,
Sub acel clar de lună
Că eu sunt viața ta.

Ce mi-ai făcut tu mie?
Din om, doar umbră sunt…
Aneto, hai cu mine,
Nu mă lăsa să plâng!

Poezie

Bunele

Bunele, te-am visat aseară
Cu vorba-ți lungă și-aurită.
Tu mă-nvățai, bunele, iară
Să fiu în viață fericită.

Aveai cojocul pus în cui,
De-afară parcă tu veneai.
Aș vrea, bunele, dar n-am cui…
Să-i gâdil nasul cu un pai.

Pe masa ta, de lângă pat,
Bunica îți pusese ceai.
Îmi pare rău că am visat
Și că de fapt, tu nu erai…

Mi-e dor să mă alinți cu drag,
Să desenăm flori pe pereți,
Să m-așteptați din nou în prag,
Tu și bunica, zâmbăreți…

Bunele, ți-am făcut ilic
Și mi-aș dori să pot s-ajung
Să ți-l aduc, căci tare-i frig,
Dar drumul până-n Rai e lung…

Ganduri

Diminețile cu EL (Povești cu EL și EA, fragment)

 

Se trezește întotdeauna primul, iar după ce își alungă somnul cu un duș, face și cafeaua. O savurează în timp ce-și verifică mail-urile și își stabilește programul pentru ziua respectivă. Pe vârfurile picioarelor,  pătrunde în cameră și o sărută pe mâini, pe față sau pe oricare locușor găsit descoperit. Îi aranjează părul, îi acoperă picioarele reci și îi pune telefonul la încărcat. Ea îi savurează parfumul, zâmbește larg și îi cuprinde mijlocul asemenea unei copile. E-atât de bine în brațele lui! Nu știe dacă să-l lase să plece la birou sau dacă e mai potrivit să îl păstreze măcar o oră aproape. Îl cunoaște de când era mică. A visat la toate astea, dar  niciodată nu a crezut că poate fi iubită în acest mod și că, la rândul ei, va simți același lucru.
Decide să-l elibereze din îmbrățișarea-i strânsă pentru că știe că-și pierde locul de parcare dacă ajunge după ora opt…  El o sărută din nou și iese grăbit, având grijă să îi conecteze laptopul la televizor, în caz că EA va dori să-și continue serialul. Cum se poate gândi la atâtea detalii? Uneori, îi anticipează chiar și vorbele. Cine i l-a trimis oare? De pe ce planetă o fi coborât? N-are un răspuns, însă are o inimă arzândă în piept și-un fior viu… Și mai știe că rugăciunile bunicii au fost ascultate. De asta se gândește la dânsa cu mult drag de fiecare dată și-o pomenește seară de seară, înainte de culcare…
După câteva zeci de minute în care doar a respirat și a privit tavanul alb, numărând din nou cele unsprezece biluțe de pe spot, EA s-a ridicat și a mers către baie. Pentru că EL știa că va lua o bomboană din borcanul de pe măsuța din living, i-a lăsat un bilețel sprijinit de acesta:

“Să ai o zi minunată, iubita mea! Ne vedem diseară. Roșu, demisec. Nu-i așa?  Te iubesc!”