M-am trezit târziu. Am intuit vremea de-afară după culoarea pe care o atribui fiecărei zile. Azi am zis… GRI. Am privit de după draperie parcarea din fața blocului. Trotuarul era ud. Ah! Mai și plouă…Nasol. Tema zilnică: găsirea unui lucru, a unei stări care să mă mulțumească sufletește. Păi…să vedem. La asta m-am gândit ieri, pe asta am făcut-o alaltăieri, cealaltă parcă nu mă satisface complet… Ceva aparent banal, e al dracului de greu de găsit. Tavanul nu-mi dă nicio sugestie. E alb și pătrat…Clar! Azi sunt nefericită. Gândul că va trebui să ies din casă pentru a mă întâlni cu o prietenă îmi dă ceva bătăi de cap, dar mă și pune la treabă. Verific ceasul din 10 în 10 minute și-apoi mă gândesc că…fie ce-o fi, eu nu-mi iau umbrela cu mine. Mi se pare mult prea greu. Mai bine să mă plouă. Am trei umbrele uitate în maxi până acum. Uneori parcă am făcut-o intenționat. Soarta celei portocalii nu o știu nici măcar acum…Unde-o fi rămas? Cine știe?
Cum am pășit afară, frigul și vântul puternic mi-au străpuns întreg trupul și mi-au făcut cadou o durere sâcâitoare la urechea dreaptă. Continui să merg către stație, reproșându-mi tacit că bine mi-ar fi fost cu geaca de iarnă, dar na, paltonașul meu bleumarin mă face mai slabă. Citește în continuare…
Când este dat să se-ntâlnească
Mi-am întâlnit (fizic) jumătatea pe peronul pustiu al unei gări, pe o ploaie rece a unui Aprilie capricios. Avusesem pentru prima dată curajul să îmi tai părul mult mai scurt decât de obicei, să îmi colorez buzele cu un ruj…nepotrivit și să port o geantă tare… neobișnuită. Umbrela în carouri îmi dădea sentimentul de protecție de care aveam nevoie. Pantofii mei mov, recunosc, nu au fost cea mai inspirată alegere, dar eram crudă în ale modei și-aveam impresia că dacă pui TOT ce ai mai bun pe tine, arăți senzațional. Făcusem două dușuri în dimineața cu pricina și mă dădusem cu un parfum împrumutat de la mătușa Feli, Dolce&Gabbana.
L-am recunoscut după zâmbet și după albastrul ochilor, iar mai târziu, mi-am dat seama că aveam să-l recunosc întotdeauna după îmbrățișare. Era curat, cald și mirosea foarte frumos. Mi-a vorbit din prima clipă ca și cum aș fi fost marea lui iubire și mi-a mângâiat mâna timp de șase ore. Mi-a fost rușine să îi spun că mă ustura pielea. Avea cea mai frumoasă voce masculină pe care o auzisem vreodată. Nu era pătrunzătoare, ci…veselă, clară, ca un pansament.
L-am dus la biserică. Știu. Încă se râde pe tema asta, dar așa am simțit. Cred că tot așa aș face și dacă ar fi să dau timpul înapoi. Mi-am dorit să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru omul pe care mi-l scosese în cale. De acolo, am mers să mâncăm. Am comandat degeaba pentru că nu am reușit să înghit nimic. Nici eu, dar nici el. Aveam un soi de tremur lăuntric care nu mă lăsa să fac ce de obicei aș fi făcut cu ușurință. Citește în continuare…
Mă numesc Alina și am 30 de ani.
Dacă tot am scris de 29, hai să scriu și de 30.
Nimic deosebit în legătură cu acest număr, dar ceva totuși diferit. În ziua cu pricina, recunosc că am avut predispoziția de a vorbi urât. Nu cu cei din jurul meu, ci așa, singură într-o încăpere, unde aș fi repetat niște cuvinte păcătoase până m-aș fi săturat. Apoi aș fi râs. Mult și tare. Din păcate, nu am avut timp de așa ceva. Ca la zile de naștere: telefoane, mulțumiri, pregătiri, răspuns la mesaje, cadouri, surprize, etc. Nu am vrut să fac nimic special la 30 de ani. Nu traversez nicio criză legată de cele trei decenii. Nu am timp să mă gândesc la asta pentru că mi-am făcut un dar mai neobișnuit. Am acceptat să mă descopăr, să îmi educ mintea, să îmi vindec fricile, să îmi trezesc „vocile mute” și să continui, doar că… altfel. Citește în continuare…
Întâmplări din 150
Ce este 150? Păi…un maxi-taxi. Îl aștept cinci zile din săptămână, iar uneori simt că mi se măresc dioptriile de la atâta privit în zare. Nu vă mai zic de câte ori verific ceasul și câți de „Doamne ajută!” îmi spun în gând. Deja m-am obișnuit cu persoanele care călătoresc alături de mine și cam despre fiecare mi-am făcut câte un scenariu. Sunt vreo șase colegi care coboară la o hală de pe centură. Patru dintre ei sunt mai „domni și doamne”, iar alte două femei sunt mai…marginalizate. Știu eu asta. Am tras această concluzie după felul în care lasă privirea în pământ când se-ntâlnesc, după modul în care se salută, după ierarhia în care se așază pe scaune, după cum vorbesc la telefon, dar și după ordinea în care coboară din mașină și se îndreaptă spre locul de muncă. Citește în continuare…
"Să-i punem minții bețe-n roate!"
Stăteam îngândurată în mașină și așteptam să se facă 10:45 și să intru. Priveam în gol pe geam cum viscolul se juca pe stradă, când deodată, am observat cum o doamnă mai în vârstă ajuta un bărbat să coboare de la volanul mașinii și să se așeze în căruciorul cu rotile. După ce s-a așezat, au pornit prin zăpada moale către clădirea unde aveam și eu să intru. Am observat că au uitat portbagajul deschis și-am decis să-i prind din urmă pentru a le spune. Citește în continuare…
Cum va fi mâine?
Toată săptămâna trecută m-am frământat gândindu-mă dacă am ceva de scris cu privire la anul 2016. Câte lucruri bune mi s-au întâmplat și câte rele? Ce reușite am avut și mai ales, de câte ori am dat-o în bară? Ei bine, nu am nimic de comentat pentru că așa cum a fost,așa s-a dus. Am umplut ceva bălți cu lacrimi, m-am simțit împinsă spre prăpastie, am scos ceva cuțite din spate și-am încasat destule vorbe goale și viclene. Dar ce credeți? Sunt la fel cum m-am descris acum câțiva ani: un zâmbet și-atât.
Sunt pe zi ce trece tot mai convinsă că omul este direct răspunzător de fericirea sau de nefericirea celorlalți oameni. Mama mea mi-a spus acum ceva timp că păcat mare e atunci când lacrimile unui om sunt provocate de tine. Nu mă refer aici la cele de fericire. Sunt convinsă că m-ati înțeles. Citește în continuare…
Autoplesneală
Știi pentru ce trebuie să fii recunoscătoare? Știi? Răspunde!
Pentru viața ce ți-a fost dată și de care te plângi uneori. Ți-e greu…Ție? Altora le este cu adevărat greu. Sunt oameni care mănâncă din gunoaie, iar tu ai pofte „franțuzești”. Unii dorm pe bănci, sub cerul liber, iar tu vrei saltea Dormeo. Citește în continuare…