Poezie

Veta (Femei și femei)

Cucoana Veta din Bicaz,
Micuță ca un pechinez
Mă mai chema la aragaz
O butelie să-i montez.
Credeam că-i firavă, fricoasă,
Că de nimic n-are habar
Și că stă singură în casă
Ca o găină pe cuibar.
N-avea copii, nici soț n-avea,
Doar porumbei, vreo doi motani…
Și m-a plătit cu o cafea,
Căci rămăsese fără bani.
Fusese mare vânzătoare
La magazinul de la lac,
Dar o durere mare-n șale
I-a pus în ‘93 capac.
S-a pensionat pe caz de boală,
A suferit vreo patru ani,
Apoi s-a apucat de școală,
Căci își făcuse mulți dușmani.
Cum cine? Relu, Costi, Sică
Spuneau că nu o duce capul
Să demonstreze c-o pisică
Ar traversa înot tot lacul.
Vetuța s-a bătut în piept,
A strâns din dinți, și-a mușcat buza.
Studentă e acum la Drept,
Și-i la buget, la Iași, la Cuza.
Învață mult, din zi în noapte
Să-și reclădească viitorul
Și cine știe? Poate, poate
O va păli subit amorul.
Drăguță e, bătrână… nu-i
Și are chiar până și zestre,
Vreo zece perne, vreo doi pui
Și geamuri pentru cinci ferestre.
Acum, eu stau și reflectez
Dacă în loc de butelie,
Un pup pe buze să-i montez
Și-apoi, doar Dumnezeu mai știe…