De pe web

Pentru astea și pentru multe altele, vă mulțumesc!

Când spun sau gândesc ceva referitor la părinții mei, nu am cum să nu mă emoționez și să nu mă simt vulnerabilă. Ei sunt pentru mine cel mai bun medicament. Mă vindecă de toate bolile, stările, temerile, confuziile. Tot ei îmi dau cele mai adevărate îmbrățișări,cele mai apăsate pupăceli și cele mai realiste sfaturi. Toate acestea le primesc gratuit din partea lor. Nu-mi cer nimic. Nici măcar mulțumire. De aceea, m-am gândit să fac o listă cu câteva dintre lucrurile pentru care aș dori să le mulțumesc, așa, simplu și din sufletu-mi de copil iubitor, sensibil, neascultător uneori, impulsiv, pesimist, însă atât de recunoscător pentru cei ce-i sunt mamă și tată. Citește în continuare…

Jurnalul lui Culiță

Jurnalul lui Culiță

Era o zi cum nu mai fusese de ceva timp. Un februarie capricios care începea să dea semne primăvăratice, bătea la fereastră timid. În curtea casei, de sub zăpada fără vlagă, apăreau stingheri primii ghiocei. Se contura un tablou mult așteptat.

Ema își căuta rochia din dantelă albă, primită cadou de la mătușa Feli și dădu astfel peste un carnețel  vechi, prins cu sfoară albastră. Căzuse dintr-o geantă așezată pe ultimul raft al dulapului.

Curioasă, deschise la prima pagină și descoperi un model realizat cu stiloul pe pătrățelele foii. Pe marginea desenului abia se zărea scris, cu o cerneală mai închisă , Mardare Nicolae, în paranteză, Culiță. Spre locul în care se îmbină filele, cu litere mari, scria: “Ferește-te de a te uita în el! Pericol de explozie”. Citește în continuare…

Life

Mirosea din nou a primăvară în satul copiilor de-acum mari. Pașii mei căutau aceeași cărărușă de altădată, însă în locul ei, apăruse o șosea înaltă și mult prea îngustă. Noi stăteam pe gard la nenea Lică și croșetam amintiri cândva, iar pe ulița noastră, salcâmii înalți ai domnului Ambrono ne apărau de ploile reci și de căldura dogoritoare și ne amețeau cu mirosul lor când alegeam să ne jucăm cu păpușile pe păturică. Nucul acela bogat a mâncat multă bătaie cu pietre, căci tare bune îi mai erau roadele! Citește în continuare…

Ganduri

De fiecare dată când îmi spune cineva că îi place cum și despre ce scriu, capăt așa…un soi de încredere și îmi zic că poate nu e în zadar. Recunosc faptul că îmi place să readuc amintiri la viață, să șterg praful de pe ulcelele rămase în dulapul minții și să lipesc la loc, file pierdute de-a lungul anilor.
Probabil ați observat că sursa mea de inspirație (îmi permit să zic asta) este reprezentată de perioada copilăriei. Păi, da! Vremurile acelea au fost și vor rămâne sfinte pentru mine. Dacă aș putea, aș retrăi toate câte mi s-au întâmplat atunci. Citește în continuare…