Ganduri

Unde-i cald și bine…În căutarea fericirii

Azi îmi e toamna parteneră pentru că vreau să lenevesc în pat, până târziu, să stau învelită cu păturica-mantie și să privesc afară, fără o țintă anume. Îmi voi face și-un cappuccino și dacă voi avea chef, voi frământa doi pumni cu făină și voi „confecționa” câțiva papanași. Am o listă lungă de lucruri de făcut, dar pentru că ieri m-am cam obosit, mă fac că n-o văd. Azi. Mâine? O voi lua în plin. Și subiectul noului articol de publicitate mai poate aștepta. Ce nu suportă amânare e „În căutarea fericirii” de Bertrand Russell. M-am făcut că nu o văd destul timp. Asta și pentru că m-am simțit suficient de fericită. Am zis suficient, deci se poate și mai mult. Sunt curioasă, mai ales că această carte mi-a fost recomandată de un om cu adevărat special.
Schimb direcția și vă mărturisesc că mușcatele de pe balconul meu refuză în continuare să îmbrace hăinuțe galbene. Sunt verzi și-au mai înflorit încă o dată, probabil de ciudă. Ploița de duminică le-a binecuvântat, iar vânticelul rece le-a scuturat de toată moleșeala. Citește în continuare…

Ganduri

Cu tălpile goale prin băltoacele de altădată

– Tu cunoști ploaia?

-Cum să nu?

-Pe cea rece de toamnă sau pe cea caldă de vară?

Pe amândouă. Îmi sunt prietene încă de când eram copilă. Am crescut cu sunetul ploii ce mi-a bătut la fereastră ani la rândul și i-am testat temperatura cu tălpile goale. Aveam până și o băltoacă preferată. Nu m-a speriat niciodată căci am îmbrățișat-o strâns când m-a prins fără umbrelă. Altădată, când am simțit-o ușor irascibilă, m-am adăpostit sub streașină și-am lăsat-o să-și facă mendrele. Se mai răsfață și ea din când în când. E-o șmecheră.

-Și n-ai fost supărată pe ea niciodată?
Citește în continuare…

Life

Când este dat să se-ntâlnească

Mi-am întâlnit (fizic) jumătatea pe peronul pustiu al unei gări, pe o ploaie rece a unui Aprilie capricios. Avusesem pentru prima dată curajul să îmi tai părul mult mai scurt decât de obicei, să îmi colorez buzele cu un ruj…nepotrivit și să port o geantă tare… neobișnuită. Umbrela în carouri îmi dădea sentimentul de protecție de care aveam nevoie. Pantofii mei mov, recunosc, nu au fost cea mai inspirată alegere, dar eram crudă în ale modei și-aveam impresia că dacă pui TOT ce ai mai bun pe tine, arăți senzațional. Făcusem două dușuri în dimineața cu pricina și mă dădusem cu un parfum împrumutat de la mătușa Feli, Dolce&Gabbana.
L-am recunoscut după zâmbet și după albastrul ochilor, iar mai târziu, mi-am dat seama că aveam să-l recunosc întotdeauna după îmbrățișare. Era curat, cald și mirosea foarte frumos. Mi-a vorbit din prima clipă ca și cum aș fi fost marea lui iubire și mi-a mângâiat mâna timp de șase ore. Mi-a fost rușine să îi spun că mă ustura pielea. Avea cea mai frumoasă voce masculină pe care o auzisem vreodată. Nu era pătrunzătoare, ci…veselă, clară, ca un pansament.
L-am dus la biserică. Știu. Încă se râde pe tema asta, dar așa am simțit. Cred că tot așa aș face și dacă ar fi să dau timpul înapoi. Mi-am dorit să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru omul pe care mi-l scosese în cale. De acolo, am mers să mâncăm. Am comandat degeaba pentru că nu am reușit să înghit nimic. Nici eu, dar nici el. Aveam un soi de tremur lăuntric care nu mă lăsa să fac ce de obicei aș fi făcut cu ușurință. Citește în continuare…

Ganduri

De ce ziceam cand eram mici: ” Ploua, ploua, babele se oua/ Ploaia s-a oprit, babele-au murit?” 😀 Era un mod banal de a ne amuza si nu in ultimul rand, de a ne bucura de fiecare strop cazut din cer. Tin minte rugaciunile pentru ploaie la care participam alaturi de bunica si mai tin minte cum se trezea gradina la viata odata cu primii stropi aducatori de ” inviere”.
Astazi, recunosc ca nu mi-a placut ploaia. A venit dupa cateva zile cu soare, dupa o primavara mult asteptata si a cam alungat sentimentul de caldura, de verde, de ” cararusa batatorita de pasi”. Ce poti face in zile ca aceasta?Sa lenevesti pur si simplu sau sa faci ce-ti place cel mai mult 😀 Dar cand trebuie sa mai mergi si la serviciu…deja ti se taie tot cheful. Iti iei frumusel umbreluta si prin baltoacele deja formate, frigul care se inteteste si intunericul format din cauza norilor, pasesti posomorat catre locul acela indepartat( astazi mi s-a parut a fi mult mai departe decat de obicei). Offfff…ce mai zi!!!! Noroc ca am ajuns deja acasa si ca ma pot desfata sub plapuma moale si calduroasa cu o tara de messenger, o bucata de blog si un strop de google.Mmmmmm….asa mai merge :D. VA PUP