Ganduri

Când se stinge lumina/ When the blazing sun is gone

 

Când se stinge lumina, rămân doar eu. Eu cu gândurile mele… și cu Dumnezeul meu cu părul lung și alb, cu ochii albaștri și cu mantia lui imaculată. Atunci respir cumva altfel și de multe ori realizez lucruri pe care ar fi trebuit să le înțeleg mai ușor sau mai repede. Îmi aud bătăile inimii și-mi dau seama că a mai trecut o zi în care am trăit, am existat. Cele câteva stele pe care le observ pe cer, din patul meu , par să-mi fie aliate în lupta pentru cucerirea somnului suprem. Doar par, căci domnul cu pricina se lasă tare greu cucerit și le mituiește de fiecare dată cu acadele colorate și cu gust de Cola. Am încercat să-l atrag cu ceaiuri aromate, liniștitoare, cu lumânări parfumate, cu băi calde în care am pus picături răzlețe din uleiuri esențiale de eucalipt, cuișoare sau lavandă, însă e încăpățânat și nu vrea să se lase. Poate că nu am destul șarm și nu mă place. Până la urmă, nici eu nu-l plăceam când îl aveam în program și nu mă puteam ridica de sub păturică înainte de ora stabilită. Să vrea oare răzbunare? Eu vreau împăcare. Pașnic îmi e felul și strânsă îmi e îmbrățișarea. Hai s-o dăm la pace că mi-au îmbătrânit pleoapele și-a început să se și vadă! Iartă-mă dacă ți-am fost vreodată infidelă și te-am trădat cu seriale până spre dimineață ori cu vreo carte seducătoare!
Nu mai zăbovi prin păduri sărăcite de vânt și prin case abandonate! Vino la mine! Te aștept cu potroacă. Abia am terminat-o și-i fierbinte, dar până te descalți de vise, se răcește. De fapt, poți intra și pe fereastră.  Te-oi pomeni în acatistul pentru vii și-ți voi ura doar de bine. Mi-oi pune chiar și neamurile să facă asta. Fii bun și adoarme-mă sub plapuma grea de-atâtea gânduri! Vii? Cum când? When the blazing sun is gone
Eu îmi așez capul pe pernă și mai vorbim mâine, da? Să-ți pui singur potroacă și să mănânci câtă vrei…

Citește în continuare…

Poezie

Coboară cerul

Coboară cerul peste noi
Și trage luna mai aproape
Să-mi spună ea cu mii de șoapte
Ce-nseamnă dragostea în doi.

În păr să faci la stele casă,
Pe umeri să-mi ajungi timid
Ca ploaia pe teren arid
Să-mi uzi rochița de mireasă.

Citește în continuare…

Povești

Povestea lui Ionuț (fragment)

Două zile până la Crăciun

L-am zărit plângând pe prima treaptă a scării de la magazinul de jucării „Pitulici”. Deși ningea, nu avea căciuliță, mănuși sau fular. Doar o jachetă mult prea mare, o pereche de pantaloni cam scurți și niște adidași fără șireturi. Părul șaten îi acoperea urechile care, la momentul respectiv, mi s-au părut mult prea alungite. Parcă era un mic elf. Ochișorii inundați de lacrimi s-au speriat când m-am apropiat și l-am întrebat:
– Cum te cheamă, puișor?
M-a privit cu o durere de-am simțit că vreau să mă ascund și să plâng până când mă voi evapora.
– Ionuț. Mă cheamă Ionuț.
– Și de-al cui ești tu, Ionuț?
Și-a  înghițit cu zgomot lacrimile care i-au pătruns colțul gurii și cu toată puterea de care era în stare un copil de nouă ani, mi-a spus:
– Nu sunt al nimănui. Sunt singur.

Fără să-mi dau seama, m-am trezit strângându-l pe Ionuț atât de tare în brațe, încât aveam impresia că este cineva pe care l-am așteptat toată viața și de al cărui dor m-am perpelit ani la rândul. El nu a ripostat deloc. S-a făcut și mai mic la pieptu-mi și a închis ochii. Părea că visează și e fericit. Mânuțele i le-am încălzit, dar îmi doream să-i încălzesc și toată disperarea de pe chip. Citește în continuare…

Ganduri

Bunicule, tu numeri stelele de pe cer cand mergi la culcare?
Bunicule, tu ai gustat vreodata un ananas?
Bunicule, tu ti-ai pregatit vreodata ghetutele pentru Mos Nicolae?
Bunicule, cate pisici ai avut cand erai mic?
Bunicule, de cate ori ai fugit de la scoala?
Bunicule, care este locul in care ti-ai fi dorit cel mai mult sa ajungi? Citește în continuare…