Ganduri

Salutare! Hello! Bonjour!

Salutare, salutare! Iată-mă din nou pe-aici. Recunosc că m-am gândit la un anumit moment că n-am să mai calc pe „tărâmul acesta”, însă nimic din ce-am crezut de o vreme încoace nu pare să se nimerească. Sunt convinsă că cei care citesc de obicei ce scriu se vor întreba ce-am pățit. Nimic grav, doar că nu am mai avut încredere în mine și în modul meu de a mă face auzită de voi. Ca să n-o mai lungesc, nu mi-a mai plăcut deloc ce am încercat să scriu. Știu și de la ce mi s-a tras asta.
Probabil că unii știți că am început să colaborez cu un studio muzical, pe partea de versuri. Ei bine, am scris destul de mult acolo și uneori, până la formula care să mulțumească pe toată lumea, îmi consumam toate rezervele de energie, imaginație, timp, răbdare etc. Este de la sine înțeles că nu tot ce-mi place mie, place și altora și că viziunea mea asupra unui lucru sau a unui subiect poate fi total diferită față de viziunea celui care are ideea inițială și implicit, puterea de decizie. În fine… Perioada aceasta pare să fi trecut pentru că au reînceput nopțile în care mă trezeam să scriu repede ceva în caietul meu, nelipsit de pe noptieră, de teamă că îmi voi uita ideea până dimineașă. Și dacă mi-aș lăsa și pixul lângă, ar fi absolut perfect…
Apoi, pe lângă treaba cu scrisul, au mai apărut și alte frustrări legate de oamenii din jur. Chiar aveam o discuție interesantă zilele trecute și spuneam că nu poți fi rău, decât cu intenție. Pentru mine nu e plauzibil că nu-și dă seama ce vorbește sau că așa e el/ea. Când ești rău/rea înseamnă că ești 100% conștient de asta. Habar nu am dacă greșesc, însă vorbesc raportându-mă strict la persoana mea. Nu există să fac pe cineva să sufere fără să nu fi avut măcar cea mai mică intenție. Așa că, fazele neasumate mă lasă rece și mă fac să mă relochez cât mai la distanță. Frustrările acestea nu au fost doar vizavi de ceilalți, ci și vizavi de mine. Mi-a fost ciudă că mi-am înghițit din nou cuvintele, că m-am lăsat pradă ușoară, că nu am putut să-mi susțin punctul de vedere și că m-au afectat chestii pe care acum le consider banale. Uneori mi se pare că sunt băbăloaică rău, că nu merit toate cuvintele faine pe care mi le adresează unii dintre voi, că sunt produsul acela din vitrină pe care îl cumpără lumea doar pentru că are un preț accesibil, dar care se strică după puțin timp… Citește în continuare…

Diverse, Life

Tanti Ileană (monolog)

Tanti Ileană, aprinde lumina că mă sufoc! Îmi bate inima asta zburdalnică de simt că-mi iese din piept și-o ia pe dealuri, iar la gât mi s-a încolăcit o dihanie și nu mă lasă să respir. Aprinde măcar o candelă că și-așa cred că mă duc din astă lume! Tanti Ileană, te faci că nu m-auzi? Eu te-am auzit pe matale când gemeai prin somn și strigai că te mănâncă lupii de vie. Te-am trezit și te-am liniștit, tanti Ileană. Ți-am frecat și picioarele cu oțet îndoit cu apă când te-ardea focul pe dinăuntru. Frunze de varză ți-am pus pe obraji când te luptai cu măselele și acum, mă lași să mă chinui? De câte ori nu ți-am adus apă iarna și ți-am săpat drum prin nămeții de doi metri? Lemne ți-am tăiat, tanti Ileană, cu mâinile astea două. Am împărțit cu matale și ultima felie de brânză pusă în saramură. Chiar și ultimele jumări ți le-am adus când mi-ai zis că ai să mori cu gândul la ele. Tanti Ileană, scoală și ajută-mă! Mă taie frigul și mă coase fierbințeala. Îmi clănțăne dinții, îmi crapă ochii și nu mă mai ascultă corpul. Parcă nu-i al meu…
Ce-o fi cu mine, tanti Ileană? Cândva mi-ai spus că sunt cea mai zdravănă femeiușcă pe care ai întâlnit-o, iar matale ai trăit cât pietrele. Unde mi-i puterea acum? La ce mi-a ajutat că am făcut atâta bine dacă nu are cine să-mi aprindă o lumină? Omul meu m-a părăsit și-a mers la cer când Răducu avea doar 4 anișori. M-a lăsat într-o zi de toamnă, când plecase la pădure după lemne. S-a răsturnat cu căruța și asta i-a fost. De-atunci, singură am stat, tanti Ileană, căci alt bărbat nu mi-a mai trebuit. Mi-am crescut copilul cu drag și cu frică. Citește în continuare…

Diverse

Șterge și rescrie! Tu ce ai pe listă?

Fiecare viață de pe acest pământ reprezintă o poveste. Că e vorba despre cea a unui președinte sau a unui cerșetor, povestea le aparține lor și numai lor. Poate că primul a avut tot ce și-a dorit, dar a fost nefericit mai tot timpul, pe când celălalt, deși sărac, s-a simțit de multe ori liber și fericit. Cert este că ambii au avut momente pe care, dacă ar putea să le șteargă și să le rescrie, ar face-o. Cu toții cred că avem.
Cum ar fi dacă, folosind pixul Frixion care împlinește anul acesta 10 ani și care este importat în România exclusiv de Dacris, am putea să facem asta? Tu ce ai pe listă? Ce pagină din viața ta ți-ai dori să scrii din nou?
Ca să prinzi curaj, o să-ți dau propriul exemplu și cine știe? Poate îmi dezvălui până la urmă. Voi avea  răbdare să te ascult. Promit să nu te judec!
Eu aș șterge momentele în care mi-am supărat părinții și câteva în care m-am comportat ca o nepoată răsfățată cu bunicii, răspunzându-le necuviincios și făcând-o pe supărata un timp îndelungat. Am zis eu niște vorbe pe care le-am regretat când era din păcate, tardiv. Aș înlocui aceste momente cu niște îmbrățișări, cu niște seri de dormit împreună și de povestit câte în lună și-n stele. Doamne, am atât de multe lucruri să le povestesc! Evident, dacă s-ar putea, aș șterge data când bunicul Ion și bunica Didina ne-au părăsit… mutându-se pe-o stea și i-aș așeza zâmbitori la masă, la nunta mea. Asta pentru că nu au mai apucat sărmanii și pentru că mi-aș fi dorit extrem de mult să îi am alături. Sunt convinsă că și ei și-au dorit. Pe bunica aș servi-o cu o cremă de whiskey, în amintirea rachiului îndulcit cu miere și mentă, iar bunicului i-aș oferi un dans…Nu am dansat niciodată cu el… Da. Asta aș rescrie din tot ce am trăit până acum.
Citește în continuare…

Life

Ce este 150? Păi…un maxi-taxi. Îl aștept cinci zile din săptămână, iar uneori simt că mi se măresc dioptriile de la atâta privit în zare. Nu vă mai zic de câte ori verific ceasul și câți de „Doamne ajută!” îmi spun în gând. Deja m-am obișnuit cu persoanele care călătoresc alături de mine și cam despre fiecare mi-am făcut câte un scenariu. Sunt vreo șase colegi care coboară la o hală de pe centură. Patru dintre ei sunt mai „domni și doamne”, iar alte două femei sunt mai…marginalizate. Știu eu asta. Am tras această concluzie după felul în care lasă privirea în pământ când se-ntâlnesc, după modul în care se salută, după ierarhia în care se așază pe scaune, după cum vorbesc la telefon, dar și după ordinea în care coboară din mașină și se îndreaptă spre locul de muncă. Citește în continuare…

Ganduri

La ora 18 m-am urcat în metrou. Am bunghit un loc, m-am așezat, mi-am scos cartea din geantă și am început să citesc. Paginile se duceau una după alta, asta și pentru faptul că scrisul era măricel, dar cel mai important, subiectul m-a captivat de la primele rânduri.
Am făcut cunoștință cu Oscar, un băiețel de zece ani și cu Tanti Roz. Când am descoperit cuvântul „cancer”, m-am blocat. Am zis că nu voi putea duce până la capăt lectura cărții. M-am înșelat amarnic. Am descoperit în credințele acestui copil, propriile mele gânduri. Citește în continuare…

Poezie

De-ai ști tu, mamă cum te chem
Din primãveri uitate-n mine
Cum te găsesc în orice semn
Lăsat în urmă, pe vecie.

De-ai ști tu, mamă cum îți cânt
Cu dor în fiecare seară
Și cum adorm mereu plângând
Când parcă glasul tău ma cheamă.

Citește în continuare…

Ganduri

Ridica-te! Ajunge cat vegetezi in pat. Destul cu lamentarile patetice cum ca ti-ai schimbat programul si ti-ai dat viata peste cap. Astea-s prostii si esti constienta ca asa este. Du-te! Iesi afara, respira! Ai vazut macar ce soare a fost azi? Sau la tine e tot innorat si inca mai astepti sa ninga? Citește în continuare…