Zilele trecute l-am auzit pe Răzvan spunând părinților lui că se simte tare bine când se gândește că a scăpat de stresul școlii și brusc, am constatat că eu sunt încă foarte înrădăcinată în aspectul acesta. De 21 de ani sunt stresată că începe școala! La început a fost din vina primelor emoții de școlar, apoi din cauză că reușeam să conștientizez că nu e chiar floare la ureche, mai târziu pentru că am urât faptul că a trebuit să stau departe de casă 4 ani pentru a putea deveni ce sunt astăzi, iar de 10 ani mă aflu în fața catedrei cu aceleași stări. Păi cum așa? Păi…e foarte simplu. Citește în continuare…
Lună: septembrie 2015
Povestea celor trei iezi
Povestea aceasta începe în anul 1985, în prima săptămână de toamnă, cu nașterea iedului cel mare: dolofan, cu ochii albaștri și zglobii, cu pielea albă ca spuma laptelui, cu un zâmbet șugubăț și cu un plâns dintre acelea care trezesc până și morții din morminte. El era (și încă mai este) răsfățatul tuturor neamurilor, lumina ochilor bunicilor și gogoșica mătușilor (roiau în jurul lui ca și cum ar fi fost ditamai sultanul), spre invidia și supărarea mea. Și dacă tot am adus vorba despre mine, dați-mi voie să mă prezint! Citește în continuare…