Nu am știut asta despre mine, dar acum pot afirma că da, sunt o timidă în lumea asta plină de tupeiști. Mi se îmbujorează obrajii și-mi tremură picioarele de simt că voi cădea în orice moment. Cuvintele potrivite îmi rămân suspendate undeva, prin zona gâtului și scot doar niște încercări de propoziții fără sens. În acele momente mă simt dezgolită, vulnerabilă, ca un joc Darts. Nu-mi pot controla nici mimica feței. De asta afișez uneori o față tâmpă care parcă seamănă cu o mască de clovn. Tot în acele momente, sunt excesiv de amabilă și de binevoitoare. N-aș putea spune nu niciunei rugăminți. Cred că lucrul acesta nu e bine că l-am dezvăluit, dar mă conformez. Până la urmă, sunt doar un om care nu-și dorește să iasă în evidență prea mult. Citește în continuare…
Îs timidă, da’ mă vindec!
