Ca o lumânare, încet- încet, se sting bunicii noștri… Cu privirea senină și cu mâinile împreunate în rugăciune, își iau rămas bun fără cuvinte. Doar o răsuflare îi mai desparte de un final și-un început. Nu mai plâng de mult. S-a terminat cu lacrimile și cu orice alt fel de suferință. De-acum, se lasă liniștea aici și-ncep viorile să cânte în cer…
Citește în continuare…
Nu știu cum e la alții, dar la noi, ce ne gătește mama este foarte important. Bineînțeles că e foarte bine că ne strângem cu toții la masă, că ne vedem după 5-6 săptămâni, că povestim câte-n lună și-n stele, însă mâncarea ne adună cumva într-un mod plăcut și ne așază laolaltã, în casă ori pe terasă, zâmbitori și extrem de pofticioși. Ciudat? Eu zic că nu.
Gândindu-mă la asta, m-am hotărât să fac un Top 15, cu mâncăruri pe care prefer să mi le gătească mama, numai mama. Sunt convinsă că poftele se vor trezi la fiecare dintre cei care vor citi asta, iar odată cu ele, amintiri multe vă vor cotropi sufletul.
Citește în continuare…
Să fii actor e o magie. Asta am crezut încă de mică și tot asta cred și acum, la 30 de ani, când experimentez cu mare entuziasm încă un vis. De ce? Pentru că nu e la îndemâna oricui să capteze atenția cuiva, fie chiar și printr-o imagine statică și pentru că mi-am promis că voi scăpa de timiditate și că voi reuși să lupt atunci când va fi nevoie, cu toată ființa mea, fără teamă și fără „dacă”.
Citește în continuare…
– Tu cunoști ploaia?
-Cum să nu?
-Pe cea rece de toamnă sau pe cea caldă de vară?
–Pe amândouă. Îmi sunt prietene încă de când eram copilă. Am crescut cu sunetul ploii ce mi-a bătut la fereastră ani la rândul și i-am testat temperatura cu tălpile goale. Aveam până și o băltoacă preferată. Nu m-a speriat niciodată căci am îmbrățișat-o strâns când m-a prins fără umbrelă. Altădată, când am simțit-o ușor irascibilă, m-am adăpostit sub streașină și-am lăsat-o să-și facă mendrele. Se mai răsfață și ea din când în când. E-o șmecheră.
-Și n-ai fost supărată pe ea niciodată?
Citește în continuare…
Există momente când unele lucruri ți se par nedrepte, chiar dacă ești egoist și știi asta. Un astfel de moment mi s-a întâmplat astăzi, când ne-am înfățișat amândoi, soață și soț, la analize.
Intră domnul primul, căci la mine lista nu se mai termina de completat, îi recoltează două fiole de sânge, râde, mai face o glumă cu asistenta, aud printre altele și cuvântul “discriminare”, apoi mă prezint la rându-mi, zâmbitoare toată, un bujor de fată. :-)))) Asistenta se uită pe fișă și-mi spune: “Ar fi cazul să începeți să beți apă!” Și beau apă, cu noduri, în timp ce văd cum domnișoara nu rata nicio culoare de fiolă. 1, 2, 3, 4, 5, 6…12 la număr. “Auziți? Ați mai recoltat atâta sânge cuiva? E ok?”- o întreb ușor speriată. “Sigur că da. Mai rar… ce-i drept. Doamna de ultima dată a și leșinat…Dar nu s-a întâmplat nimic grav. Stați liniștită!” Da…Sunt liniștită, adică țintuită pe scaun, cu un rânjet fals și cu un singur gând: „Hai, Alină că nu mori!”
Citește în continuare…
Trecut-au patru zile greu,
Cu trei diete încercate,
C-o luptă înlăuntrul meu…
Cum să refuz așa bucate?
Mi-am zis că-s slabă, dar la fire
Că mă învinge-un corn cu gem,