De pe web

Stomatologul a reprezentat pentru mine un mare Bau-Bau , așa că, am amânat marea întâlnire până pe la vreo 25 de ani, când o carie a răbufnit și mi-a cauzat niște dureri de neimaginat. Cum mă aflam într-un oraș unde nu cunoșteam mare lucru, m-am documentat pe internet și am ales o clinică mai cunoscută, în speranța că totul va fi altfel față de cum mi se povestise până la momentul respectiv (te doare de mori, sunetul frezei te transpune într-un film horror, mirosul de pilitură te face să vomiți și sufletul din tine, dacă îți scoate vreun dinte, vei simți ca și cum ți-ar trage o mână sau un picior din încheietură, acul cu care îți face anestezia e de fapt cât un topor etc.). Citește în continuare…

Ganduri

Iartă-mă de poți!

N-am mai vorbit de mult cu Tine. Te-am ignorat, te-am lăsat să mă aștepți, am încercat chiar să te fentez uneori, deși știam că nimeni nu Te poate înșela vreodată. Am considerat că m-ai uitat la rândul Tău și m-am purtat copilărește, întorcând mereu capul în direcția opusă. Nu ți-am mai vorbit. Am preferat să fiu mută și să-mi pun greutatea minții pe pernă fără să-ți adresez nici măcar un cuvânt. Știam că greșesc, însă nu mă puteam controla. Eram atât de supărată! Dacă m-ar fi întrebat cineva de ce, nu aș fi știut ce răspuns să-i dau. O țineam una și bună în starea asta de neacceptare. Citește în continuare…

De pe web

Vă mai amintiți de leacurile din plante ale bunicii? De ceaiul din rădăcina Maicii Domnului sau de Coada Șoricelului? De tinctura din Pojarniță ori de alifia cu seu de oaie și cimbrișor? De cea din urmă mă leagă o amintire conform căreia am rămas cu gâtul agățat într-o țepușă de la poartă pentru că mi se lungiseră ochii în așteptarea mamei, iar dorul de dânsa nu mai putea fi stăpânit nici cu poveștile bunicii, nici cu bucatele ei, nici măcar cu datul în bobi sau cu orice alt șiretlic sentimental la care ar fi putut să apeleze sărmana.

Mi-am amintit de aceste lucruri pentru că am aflat că anul acesta, Dacia Plant împlinește 15 ani de activitate, prilej cu care organizează în data de 2 iulie, un concert ce va avea loc în Piața Sfatului din Brașov. Printre artiștii care urcă pe scenă se află și trupa Phoenix. Astfel, compania dorește să sărbătorească alături de oameni și să le mulțumească acestora pentru încrederea acordată în cei 15 ani.
Citește în continuare…

Ganduri

Cu timpul de mână

M-am trezit cu piciorul drept… amorțit. Fir-ai tu să fii de bătrânețe! Asta mi-am zis în gând, dar instantaneu mi-a apărut în minte imaginea bunicii care se chinuie să meargă și care refuză bastonul deoarece încă nu poate accepta că nu mai reușește să se deplaseze ca altădată. Rușine să-mi fie! Ăsta a fost gândul următor. Citește în continuare…

Ganduri

Nu-mi da like din obișnuință

Dacă nu intri pe blog să citești ce scriu, te rog mult să nu îmi dai like pentru că există posibilitatea să nu-ți placă ce am scris. Va fi destul de ciudat în momentul în care vei avea timp să și răsfoiești articolul pe care ai ales să-l placi fără să-l citești, să constați că de fapt, nu ești de acord cu ce vrea să transmită. Eu am făcut asta, dar n-o mai fac. 🙂 Nu am cerut niciodată like and share pentru că, în general, oamenilor, dacă le place ceva cu adevărat, fac cele menționate mai sus și fără să li se ceară. Citește în continuare…

Ganduri

Plesnește-mă să-mi sară muștarul din hot-dog!

Doamneeeee!!!! Doamne, dă-mi voință, Doamne!! Sau măcar un șut în fund și să aterizez într-o sală de sport!
Luminează-mă, hipnotizează-mă de vrei, dar îndreaptă-mi pașii din zona bucătăriei spre ieșire!
Fă-mă ca atunci când merg la Lidl, să plec fără corn cu unt, salam de Sibiu, pâinici de casă, nachos, popcorn și alte cele!
Ascunde-mi ciocolățelele Mars, cașcavalul pane, înghețata cu nuci și borcanul cu bomboane de la botez! Citește în continuare…