Diverse

Șterge și rescrie! Tu ce ai pe listă?

Fiecare viață de pe acest pământ reprezintă o poveste. Că e vorba despre cea a unui președinte sau a unui cerșetor, povestea le aparține lor și numai lor. Poate că primul a avut tot ce și-a dorit, dar a fost nefericit mai tot timpul, pe când celălalt, deși sărac, s-a simțit de multe ori liber și fericit. Cert este că ambii au avut momente pe care, dacă ar putea să le șteargă și să le rescrie, ar face-o. Cu toții cred că avem.
Cum ar fi dacă, folosind pixul Frixion care împlinește anul acesta 10 ani și care este importat în România exclusiv de Dacris, am putea să facem asta? Tu ce ai pe listă? Ce pagină din viața ta ți-ai dori să scrii din nou?
Ca să prinzi curaj, o să-ți dau propriul exemplu și cine știe? Poate îmi dezvălui până la urmă. Voi avea  răbdare să te ascult. Promit să nu te judec!
Eu aș șterge momentele în care mi-am supărat părinții și câteva în care m-am comportat ca o nepoată răsfățată cu bunicii, răspunzându-le necuviincios și făcând-o pe supărata un timp îndelungat. Am zis eu niște vorbe pe care le-am regretat când era din păcate, tardiv. Aș înlocui aceste momente cu niște îmbrățișări, cu niște seri de dormit împreună și de povestit câte în lună și-n stele. Doamne, am atât de multe lucruri să le povestesc! Evident, dacă s-ar putea, aș șterge data când bunicul Ion și bunica Didina ne-au părăsit… mutându-se pe-o stea și i-aș așeza zâmbitori la masă, la nunta mea. Asta pentru că nu au mai apucat sărmanii și pentru că mi-aș fi dorit extrem de mult să îi am alături. Sunt convinsă că și ei și-au dorit. Pe bunica aș servi-o cu o cremă de whiskey, în amintirea rachiului îndulcit cu miere și mentă, iar bunicului i-aș oferi un dans…Nu am dansat niciodată cu el… Da. Asta aș rescrie din tot ce am trăit până acum.
Citește în continuare…

Ganduri

Unde e mama, nu-i durere… (cel mai bun tratament)

Mi-am așezat capul cu grijă în poala ei și am lăsat-o să mă vindece prin mângâieri fermecate de toată durerea ce mă apăsa deja de prea mult timp. I-am simțit bătăturile și asprimea pielii palmelor, dar nu m-a deranjat deloc. Cum să mă deranjeze dovada muncii unui om? Fruntea  și ceafa mi s-au relaxat de la prima atingere, apoi tot corpul mi s-a liniștit. Așa de bine îmi era! Nu m-aș mai fi ridicat nicicând din cuibul ce-mi fusese păstrat cu atâta dragoste încă de dinainte de a mă naște. Uneori, glasul ei face minuni de la depărtare. Doar îl aud și-mi trece tot. De ce? Pentru că-mi șoptește exact ce am nevoie să aud. Cuvintele ei sunt cele mai frumoase din tot Universul, căci sunt cusute cu fir de iubire pură.

Ea știe să-mi oblojească prin vorbele-i blânde toate rănile.
Ea mă repune pe drumul drept și-mi dă putere și merinde pentru a-l străbate până la capăt.
Ea știe să ierte de fiecare dată chiar dacă lacrimile îi fac poteci pe obraji.
Ea nu ține mânie pentru că are un zâmbet ce iese primul la înaintare.
Ea râde colorat.
Ea mai poate un pic când nu se mai poate.
Ea e cel mai bun tratament pentru minte, corp și suflet.
Unde e mama, nu-i durere pentru că a luat-o cu propriile mâini și-a azvârlit-o departe, departe… Citește în continuare…

Ganduri, Life

Tu aștepți începutul de an școlar?

Tu aștepți începutul de an școlar?

Voi fi sinceră și voi recunoaște că din postura de elev, nu am așteptat niciodată cu nerăbdare începutul de an școlar. Cum mă puteam bucura că zilele în care cutreieram drumurile aveau să se termine? Că îmi rămâneau doar sâmbetele de petrecut la bunici, că se retrăgeau către oraș nepoții veniți în vacanță și de care mă mai amorezam ușor, că nu mai pierdeam serile pe gard cu gașca de prieteni, că urma o perioadă luuuungă de trezit dimineața și de respectat un anumit program? Nici măcar mormanul  colorat de rechizite nu mă anima, iar dacă păstram ghiozdanul de anul trecut, tristețea era și mai mare. Cât am purtat uniformă a fost bine, dar când i-au luat locul rochiile și pantofii cu toc, eram clar în depresie. De ce? Pentru că ai mei nu aveau bani de din astea și nici nu cred că și-ar fi dorit să mă vadă îmbrăcată astfel la școală. Dar eu aș fi vrut, căci așa sunt copiii. Dacă văd la alții, își doresc și ei. Pentru că nu se putea, alegeam să visez, uneori cu ochii deschiși, că am fustă de blugi, cămașă în pătrățele, rucsac din piele, penar cu Sailor Moon, pantofi cu toc, inele, lanțuri și brățări cu nemiluita. Pe-atunci nu mă costa nimic să-mi imaginez toate astea. Eram o sfrijită iute, cu o groază de planuri în cap. Citește în continuare…

Povești

Povestea lui Ionuț (fragment)

Două zile până la Crăciun

L-am zărit plângând pe prima treaptă a scării de la magazinul de jucării „Pitulici”. Deși ningea, nu avea căciuliță, mănuși sau fular. Doar o jachetă mult prea mare, o pereche de pantaloni cam scurți și niște adidași fără șireturi. Părul șaten îi acoperea urechile care, la momentul respectiv, mi s-au părut mult prea alungite. Parcă era un mic elf. Ochișorii inundați de lacrimi s-au speriat când m-am apropiat și l-am întrebat:
– Cum te cheamă, puișor?
M-a privit cu o durere de-am simțit că vreau să mă ascund și să plâng până când mă voi evapora.
– Ionuț. Mă cheamă Ionuț.
– Și de-al cui ești tu, Ionuț?
Și-a  înghițit cu zgomot lacrimile care i-au pătruns colțul gurii și cu toată puterea de care era în stare un copil de nouă ani, mi-a spus:
– Nu sunt al nimănui. Sunt singur.

Fără să-mi dau seama, m-am trezit strângându-l pe Ionuț atât de tare în brațe, încât aveam impresia că este cineva pe care l-am așteptat toată viața și de al cărui dor m-am perpelit ani la rândul. El nu a ripostat deloc. S-a făcut și mai mic la pieptu-mi și a închis ochii. Părea că visează și e fericit. Mânuțele i le-am încălzit, dar îmi doream să-i încălzesc și toată disperarea de pe chip. Citește în continuare…

Ganduri

Mi-a spus…

Mi-a spus că-s frumoasă, dar i-am răspuns că sunt cel mult…plăcută.
Mi-a spus că-s deșteaptă, iar eu l-am asigurat că de multe ori o dau grav în bară. Cred că fac asta zilnic.
Mi-a spus că-s amuzantă și l-am poftit să mă viziteze în zilele alea, în care lacrimile mi se contopesc cu vorbele de jale. Ar mai fi și nopțile în care mă zguduie batalioane de încornorați.
Mi-a spus că-s veselă, însă i-am dezvăluit că până și asta se poate mima.
Mi-a spus că-s amabilă și l-am rugat să nu-mi ceară nimic pentru că nu mă aflu într-o stare „amabilicioasă” și-i posibil să-i demonstrez exact contrariul. Citește în continuare…

De pe web

Cadouri personalizate, o idee originală!

Când vine vorba de cadouri, la mine-i tare complicat. Asta pentru că îmi doresc să surprind plăcut prin ceea ce ofer și să nu mă gândesc că al meu cadou va fi dat mai departe la o rudă sau la un prieten. Hai să recunoaștem că mulți facem asta! De multe ori,  alerg zile la rând prin magazine în căutarea darului perfect și ajung acasă cu un tricou sau cu o sticlă de vin, cu nervi, cu sentimentul de neîmplinire și cu teama că sigur nu-i va plăcea. Cert este că mai tot timpul nu e 100% ce mi-am propus să cumpăr. Știți cum e. Pleci cu o listă și te trezești cu alta.

Trecând prin stresul acesta (da, chiar e stresant să găsești un cadou potrivit), am descoperit că o idee foarte bună ar fi să oferi cadouri personalizate. Așa, persoana respectivă va ști că te-ai gândit la ea, că ți-ai dat interesul și că îți pasă. Am descoperit un site care se numește kadoly.ro, de unde poți achiziționa diverse cadouri pentru ea, pentru el, pentru nuntă, pentru botez, pentru serbări, pentru cam toate evenimentele din viața ta. Mi-au atras atenția foarte multe obiecte, printre acestea numărându-se poveștile pictate, articolele handmade, sticlele de vin personalizate și pentru că ador Crăciunul, nu se putea să nu-mi placă ornamentele din lemn, personalizate și ele.  De câte ori am primit un cadou de acest gen, am fost foarte încântată și mulțumită. Chiar Mirabela Dauer spunea zilele trecute, într-un interviu, că un cadou foarte scump te obligă cumva ca tu să vii cu ceva la același nivel. Din acest motiv, dacă primesc sau ofer cadouri personalizate, știu că nu epatez prin preț, ci prin valoarea sentimentală, iar asta îmi oferă confort psihic.

Trebuie să recunosc că pentru noi, femeile, acest site de cadouri online ne este la îndemână. Indiferent că ne trebuie o atenție pentru soț, tată, socru, iubit, șef, coleg, aici găsim cu siguranță ceva care să se potrivească personalității fiecăruia. Toate obiectele sunt de o calitate superioară, iar timpul de livrare este foarte scurt. Ce mi se mai pare interesant este că dacă te afli în pană de inspirație, găsești până și mesaje pe care le poți transmite împreună cu darul pe care l-ai ales ( de la cele motivaționale până la cele pentru persoane care se află în prag de pensionare- Eeei? Cum e asta? Nu-i așa că-i o idee bună? 🙂 ).

Tare-i bine când scutești timp și oboseală făcând doar un click! Evident, teama de a comanda ceva online a existat și la mine, dar despre asta vă voi povesti într-un articol viitor.

Și ca să dau din casă, Răz a fost foarte surprins de globul pământesc care levitează, iar dacă citește acum (sunt sigură că da), îi transmit că îmi doresc și eu un tocător de bucătărie personalizat și lampa asta.


 

Păi cine face cele mai bune coaste de porc cu sweet chili? Dar supa cremă de ciuperci și cu chips-uri din bacon? Îți dai seama cât m-ar ajuta un tocător din acesta? Cumpără-mi-l și-o să vezi (guști). 🙂

Să nu uit! Îi puteți găsi și pe facebook. Spor la cumpărături!

Citește în continuare…

Ganduri

O iei la deal și-ajungi acasă

Locul preferat în care mă conectez cu natura? Pentru mine este foarte simplu să vă ofer un răspuns, deoarece nicăieri nu-i mai bine ca acasă, iar acasă nu e apartamentul în care locuiesc, ci casa părintească. Așa departe, la aproximativ 400 de km de București, într-un sat ce pare că se subțiază de la o lună la alta, cu oameni din ce în ce mai puțini, dar cu o vibrație specială, reușesc de fiecare dată să mă încarc, să mă liniștesc, să mă destresez de tot și de toate. Bohotin se numește locul care reprezintă pentru mine acasă.  Știu că timpurile nu mai sunt la fel și că era în care trăim ne grăbește spre alte direcții, însă eu aș renunța oricând la orice destinație exotică pentru a merge la ai mei. De fapt, nu de puține ori am și renunțat. Încă de când te apropii, cariera bătrână  pare că-și ridică o pleoapă și te salută. Pe muchia Șurpei, o căruță cu câțiva gospodari se întoarce spre casă.  Bahna încă mai găzduiește câțiva copii care au lăsat gadget-urile deoparte pentru câteva ore și au ales o partidă de fotbal, cu tălpile desculțe pe iarba deasă. În partea dreaptă, din cimitirul satului, bunicii trecuți în neființă ne veghează drumul. Citește în continuare…