Nu costă bani, dar mă face fericită

Am și eu o bucurie, pe lângă alte bucurii cu care mă alintă viața. Primesc mesaje de la oameni mari sau mici, în care îmi spun că mi-au cumpărat cărticelele și-mi mulțumesc pentru starea pe care le-a transmis-o o anumită povestioară.
Eu nu sunt scriitoare, dragii mei. Sunt( cel mult)autoare. Fac această precizare pentru a lămuri pe toată lumea. De fapt, sunt un om căruia îi mai tresare mintea uneori, când se chinuie să adoarmă și nu reușește. Știți voi…Când toată lumea visează, eu sunt trează. Exact ca în noaptea aceasta. M-au năpădit grijile legate de spectacolul de sâmbătă și-mi aleargă replicile prin cap, mai ceva ca un roi de albine.

Vă spuneam că-mi scriu oamenii. Știți? Unii dintre ei nu-mi mai spun Alina, ci bunicuța Alina ori Alinușca. Pentru mine, e terapie pură acest lucru. De fiecare dată, mă încarcă pozitiv și-mi simt interiorul puțin gâdilat. Bine, puțin mai mult. E tare plăcut să știi că ești apreciat! Nici nu vă imaginați cum mă emoționez atunci când primesc poze făcute de persoane cunoscute sau nu,  cu ale mele cărticele, la diferite târguri, prin librării, depozite etc. Mi s-a întâmplat să-mi trimită și poze în care copiii îmi strâng cărticica în brațe. Cele mai frumoase declarații pe acest subiect au fost cele în care mi se mărturisea că în fiecare seară, puiul adoarme după ce i se citește Văcuța Florica. Da, aceasta este una dintre cele mai îndrăgite povestioare. Bineînțeles că au apărut și chestii comice. De exemplu, bunicuțelor li s-a cerut să facă gogoși cu magiun de prune, lapte cu tăiței de casă ori să le spună nepoților, povești nemaiauzite de nimeni. Nu cred că s-au supărat. Până la urmă, asta fac bunicile, pe lângă multe tone de alte lucruri. Citește în continuare…