Azi mi-am pus pantofii cu toc și-am stat așa vreo patru ore. Am periat covorul încălțată astfel, am pregătit și-un puișor pentru cuptor, am întins chiar și rufele pe uscător, dar cel mai tare este că am terminat de scris…ceva. Despre subiectul acesta, în altă postare, curând.
Am fost întrebată de multe ori ce fac cu atâția pantofi și nu prea am avut un răspuns. Parcă mi-a fost rușine pentru că majoritatea oamenilor mă văd purtând încălțări cu talpă joasă. Pur și simplu, îmi plac. Atât. Nu știu să ofer mai multe explicații deși, dacă sap adânc în copilărie, realizez că au existat destule momente în care îmi doream sandale ca ale Nicoletei, pantofi ca ai Bogdanei, cizme ca ale Iuliei și din lipsă de bani, evident, nu le-am avut. Au fost și câteva Crăciunuri când Moșul a încurcat sacul și… Tot ce se cumpăra la noi acasă, era înmulțit cu trei. Prin urmare, cred că am suferit ceva… Du-te, gândule! Nu-mi strica dispoziția!
Cum procedez când las garda jos: îi iau, îi bibilesc, îi dau cu spray special, îi așez pe raft în funcție de culoare și-apoi, din când în când, îi curăț și stau cu ei la povești. Ca o senilă, știu. Îmi asum asta. Și ca să vedeți cât de tare m-au supus, pe cei pe care-i țin în cutie, din lipsă de spațiu, îi mai schimb la o anumită perioadă cu cei de pe raft. Să nu se supere. Le cumpăr până și odorizante de cameră pentru că, ce să vedeți?
No slides are available in this gallery
Le-am făcut căsuță. În debara! Uite-așa cobor eu două etaje după murături, numai să fie ei fericiți și nederanjați.
Când aveam serbări, îi scoteam la plimbare. Acum, văd lumina zilei doar dacă avem vreo nuntă, dacă îmi trebuie în spectacole sau la vreun eveniment mai pretențios. E tare ciudat! Nu știu cum se face, dar mereu ajung să aleg aceleași trei perechi de pantofi… Două perechi negre și una crem. Probabil că picioarele mele hotărăsc asta, căci au început și ele să mă bombardeze cu semne de bătrânețe.
Să nu vă gândiți că am plătit o avere pe ei. Am pantofi sau cizme pe care am dat 30 de lei. Iată-le! Sunt 37, eu port 38, dar la prețul acesta, pot să mă și strângă puțin că nu mă supăr. :-)))))I-am pus acolo, la păstrare. Cine știe? Nu vânez reducerile, dar dacă-mi pică, nu mă dau la o parte. Nu-i aleg cu cap, nu. Îi aleg după… cum îmi fac piciorul, nu după cum se simte „dumnealui”. E adevărat că am și primit cadouri de acest gen deoarece au mai aflat și alții despre țigla mea lipsă. Mulțumesc! Știu și cum se numește asta în termeni psihologici, însă aleg să nu-mi bat capul. Mi-ar fi plăcut să-i pot împrumuta surorii mele, dar cum ea trăiește pe picior mare, n-a fost să fie.Da… Uite-așa le-am mai zis azi o poveste cu miros de Lenor și gust de usturoi. Tare asocierea, nu?:-))) Luni, duc o pereche băbească în oraș și-o urc pe scenă. Să-mi fie blândă, zic.
Continue Reading
