Se trezește întotdeauna primul, iar după ce își alungă somnul cu un duș, face și cafeaua. O savurează în timp ce-și verifică mail-urile și își stabilește programul pentru ziua respectivă. Pe vârfurile picioarelor, pătrunde în cameră și o sărută pe mâini, pe față sau pe oricare locușor găsit descoperit. Îi aranjează părul, îi acoperă picioarele reci și îi pune telefonul la încărcat. Ea îi savurează parfumul, zâmbește larg și îi cuprinde mijlocul asemenea unei copile. E-atât de bine în brațele lui! Nu știe dacă să-l lase să plece la birou sau dacă e mai potrivit să îl păstreze măcar o oră aproape. Îl cunoaște de când era mică. A visat la toate astea, dar niciodată nu a crezut că poate fi iubită în acest mod și că, la rândul ei, va simți același lucru.
Decide să-l elibereze din îmbrățișarea-i strânsă pentru că știe că-și pierde locul de parcare dacă ajunge după ora opt… El o sărută din nou și iese grăbit, având grijă să îi conecteze laptopul la televizor, în caz că EA va dori să-și continue serialul. Cum se poate gândi la atâtea detalii? Uneori, îi anticipează chiar și vorbele. Cine i l-a trimis oare? De pe ce planetă o fi coborât? N-are un răspuns, însă are o inimă arzândă în piept și-un fior viu… Și mai știe că rugăciunile bunicii au fost ascultate. De asta se gândește la dânsa cu mult drag de fiecare dată și-o pomenește seară de seară, înainte de culcare…
După câteva zeci de minute în care doar a respirat și a privit tavanul alb, numărând din nou cele unsprezece biluțe de pe spot, EA s-a ridicat și a mers către baie. Pentru că EL știa că va lua o bomboană din borcanul de pe măsuța din living, i-a lăsat un bilețel sprijinit de acesta:
“Să ai o zi minunată, iubita mea! Ne vedem diseară. Roșu, demisec. Nu-i așa? Te iubesc!”
