Astazi imi este dor de bunicii mei…de bunicii pe care nu-i mai am…fizic…pentru ca in suflet, o sa-i port toata viata! Si tot astazi ma gandesc la tatal meu si la cat de greu probabil ii este fara parinti si fara frati(toti ai lui au plecat Sus, mai devreme sau mai tarziu, dupa dorinta Lui Dumnezeu).
Bunicul meu a fost un om altfel. Pentru lumea din jur, sever, iute la manie, neiertator, insa pentru mine era bunicul, tatal tatalui meu. Imi vorbea frumos, ma alinta, ma lasa sa stau pe umerii lui si sa-l bat cu palmele pe chelie. Nu m-a certat niciodata desi, boacane am facut destule. Imi amintesc rasul lui si-acum. Nu ne vizita des la noi acasa, insa de cate ori venea, il simteam mandru si multumit. Pe mama o iubea si o respecta mult.Stiu ca m-am aflat printre nepotii lui preferati, alaturi de Nicoleta, chiar daca nu a spus asta niciodata. Nu a apucat sa ma vada invatatoare, nici mireasa(isi dorea lucrul acesta foarte mult).Cu bunica nu se purta tocmai frumos. O mai certa, asa, ca la tara, dar niciodata de fata cu mine! Ooooofff….bunicuta mea!!! Ma incearca lacrimile de cate ori ma gandesc la ea…si-asa imi vine sa ma cert singura pentru momentele in care am suparat-o cu prostiile mele de copil orgolios, inzestrat fix cu caracterul bunicului. N-o sa uit niciodata mirosul ciorbei facuta de ea, outul moale pe care-l mancam cu coada furculitei(doar la ea mancam ou moale , iar de cand nu mai e…nu pot sa-l suport), funditele din aluat de paine, ceaiul de menta, jumarile, vinul cu floare din butoiul gri din plastic, varza murata in cada de vin, tuica indulcita cu zahar, puiul taiat in zi de sambata si facut la gratar…multe si frumoase lucruri.
De asemenea, nu cred ca voi putea uita vreodata povestile bunicii: cu fata care a inghitit un pui de sarpe ascuns intr-o ceapa, cu baiatul care s-a casatorit cu sora sa, cu ursul din padurea fermecata…Adormea saraca spunandu-mi-le, iar eu o param bunicului care striga din camera alaturata: ” Didina, termina povestea fetei!” Si bunica o lua de la capat…blanda, obosita, iertatoare. Tare s-a mai chinuit sa ma invete sa torc si sa impletesc…nimic…un ochi pe fata, unul pe dos…grea treaba, nepriceputa nepoata!
In iernile geroase, isi lua toiagul si pornea prin omatul cat casa pana la noi, cei 3 nepoti, cu o oala plina cu porumb dulce. Si ne strangeam in jurul ei cu castronasele si cu o pofta de nestavilit.
Tare imi este dor de ei…Nu au avut o viata usoara…Sa pierzi doi copii aflati in floarea varstei si sa mai ramai om dupa o asemenea tragedie e lucru mare. Culita si Maria…i-am cunoscut doar din pozele pe care le pastrau cu durere, inramate pe perete. Nu vorbeau despre ei niciodata. Doar pe bunica o mai gaseam plangand,ascunsa in camera de curat… si-atunci imi mai povestea cate ceva.
Bunicii mei dragi!!! Va pastrez in suflet si-n gand ca pe un lucru pe care nimeni, vreodata, n-o sa mi-l poata lua. Va iubesc in continuare, acum cu maturitate, fara pretentii, fara dorinte, fara absurditati. Oriunde sunteti, sper ca nu mai suferiti…
Cu dor nemarginit, Alinuta…

Facebook

0

Twitter

Linkedin