Ganduri

Salutare! Hello! Bonjour!

Salutare, salutare! Iată-mă din nou pe-aici. Recunosc că m-am gândit la un anumit moment că n-am să mai calc pe „tărâmul acesta”, însă nimic din ce-am crezut de o vreme încoace nu pare să se nimerească. Sunt convinsă că cei care citesc de obicei ce scriu se vor întreba ce-am pățit. Nimic grav, doar că nu am mai avut încredere în mine și în modul meu de a mă face auzită de voi. Ca să n-o mai lungesc, nu mi-a mai plăcut deloc ce am încercat să scriu. Știu și de la ce mi s-a tras asta.
Probabil că unii știți că am început să colaborez cu un studio muzical, pe partea de versuri. Ei bine, am scris destul de mult acolo și uneori, până la formula care să mulțumească pe toată lumea, îmi consumam toate rezervele de energie, imaginație, timp, răbdare etc. Este de la sine înțeles că nu tot ce-mi place mie, place și altora și că viziunea mea asupra unui lucru sau a unui subiect poate fi total diferită față de viziunea celui care are ideea inițială și implicit, puterea de decizie. În fine… Perioada aceasta pare să fi trecut pentru că au reînceput nopțile în care mă trezeam să scriu repede ceva în caietul meu, nelipsit de pe noptieră, de teamă că îmi voi uita ideea până dimineașă. Și dacă mi-aș lăsa și pixul lângă, ar fi absolut perfect…
Apoi, pe lângă treaba cu scrisul, au mai apărut și alte frustrări legate de oamenii din jur. Chiar aveam o discuție interesantă zilele trecute și spuneam că nu poți fi rău, decât cu intenție. Pentru mine nu e plauzibil că nu-și dă seama ce vorbește sau că așa e el/ea. Când ești rău/rea înseamnă că ești 100% conștient de asta. Habar nu am dacă greșesc, însă vorbesc raportându-mă strict la persoana mea. Nu există să fac pe cineva să sufere fără să nu fi avut măcar cea mai mică intenție. Așa că, fazele neasumate mă lasă rece și mă fac să mă relochez cât mai la distanță. Frustrările acestea nu au fost doar vizavi de ceilalți, ci și vizavi de mine. Mi-a fost ciudă că mi-am înghițit din nou cuvintele, că m-am lăsat pradă ușoară, că nu am putut să-mi susțin punctul de vedere și că m-au afectat chestii pe care acum le consider banale. Uneori mi se pare că sunt băbăloaică rău, că nu merit toate cuvintele faine pe care mi le adresează unii dintre voi, că sunt produsul acela din vitrină pe care îl cumpără lumea doar pentru că are un preț accesibil, dar care se strică după puțin timp…
M-a întrebat cineva ce nu-mi place la oameni și-am răspuns așa: Nu-mi place când te analizează după hainele pe care le porți, mașina pe care o ai, suprafața apartamentului în care locuiești,  vopseaua de păr pe care o folosești, magazinele de la care îți aprovizionezi frigiderul, prezența sau lipsa diamantelor de pe verighetă, perdeaua de la bucătărie, odorizantul de cameră, salteaua care e sau nu e de la Dormeo și mai ales, banii pe care îi câștigi. Știți? Suntem tentați să facem comparații, însă uităm de faptul că suntem diferiți și că ce mă mulțumește pe mine poate foarte bine să fie insuficient pentru altcineva. N-am făcut parte dintr-o familie cu posibilități financiare …mari, iar cum trăiesc în momentul de față este cu mult peste  ce-a fost. Cu toate astea, din cauza comparațiilor care apar, am  destul de des senzația că nu e suficient și că trebuie să fac mai mult și mai mult. Asta mă consumă psihic și mă întristează… Oare avem nevoie de toate lucrurile astea de ordin material pentru a fi fericiți? Nu avem nevoie. Puteam și eu să-mi postez cadourile pe care le-am primit de ziua mea, dar iată că am avut nevoie de 32 de ani pentru a înțelege că nu am de ce să fac asta (am făcut, dar nu mai fac) și că tot ce-mi doresc este să greșesc mai puțin decât am greșit până acum.
Este oarecum amuzant că atunci când suntem întrebați ce ne dorim, răspundem că sănătate, iar în mintea noastră se completează automat o listă care implică foarte mulți bani. Nu ne facem analize, dar vrem sănătate. Nu avem grijă ce și cum mâncăm, dar vrem sănătate. Nu facem sport că e mai bine în pat, la Teo Show, însă ne dorim sănătate. Suntem oleacă ipocriți, nu-i așa? Încă mă chinui să-i pun minții mele bețe-n roate și sper să reușesc până la urmă.
Citeam bilanțurile oamenilor la sfârșit de 2018 și așteptările pentru 2019. Multe mi s-au părut doar așa, de ochii lumii. Evident că e bine să ne stabilim obiective clare, dar e ideal să ne și ținem de ele. Eu nu mi-am mai făcut nicio listă. Las lucrurile să se întâmple și-atât. Cât despre ce-a fost, bine că a trecut!

Să nu uit! Nu sunt depresivă după sărbători. Știu că se poartă, dar nu e cazul meu. 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *