Ganduri

Învăț să învăț

Prima dată m-am gândit să te învâț cum să frămânți aluatul de pâine, cu 500 de grame de făină, un pliculeț de drojdie uscată, apă călduță, puțină sare, dar și o țâră de zahăr. Apoi am zis că mai bine te învăț să coși pe etamină, după modele făcute cu pixul, pe foi de matematică, însă nici asta nu părea o chestie tocmai la îndemână…
Semințe coapte pe plită. Sunt expertă! Nu-ți plac? Bine… Găsim noi altceva.
Ce-ar fi dacă te-aș învăța să vâslești printre greutăți? Nu… Nici eu nu știu… Mi-a intrat apă în barcă de-atâtea ori și m-am scufundat. Noroc că am găsit „diamante”  în adâncuri și mi-au luminat calea până la suprafață… N-am nimerit-o!
Ori poate că ar fi mai interesant să-ți arăt cum se pansează rănile…sufletești. Nu e nevoie de fașă sterilă, să știi… Nici de iod… Îți trebuie doar o vorbă caldă, spusă din esența ta de om bun. O vezi pe a mea? Mi-a pansat-o mama și e aproape vindecată.
Cum se uită dorul? Asta ar fi o lecție tare interesantă! Probabil că mi-ar prinde bine și mie dacă aș face un curs din acesta. Așa n-aș mai simți golul imens de-aici, din piept…, cum se zbate și mă lasă fără aer de cele mai multe ori.
Vrăji! Daaaa! Asta chiar aș putea să te învăț! Cum să transformi o cutie de carton într-o mașinuță sau într-o căsuță? E simplu, căci am făcut vraja aceasta pentru Petrișor, un băiețel crescut de bunici, cu doar 300 de lei pe lună. Cred că a doua oară mi-ar ieși mult mai bine.
Pot să-ți arăt cum să faci baloane din apă și săpun, însă am o vagă bănuială că știi deja să te descurci și singur la capitolul acesta.
Uite, dacă vrei, te pot ridica pe umerii mei să vezi cuibul de vrăbii de pe casă și poți să lași câteva boabe drept cadou…  Ce zici?
O vioară din strujeni! Păcat… Am uitat cum se face. Bunicul știa, dar el nu mai e de-atâția ani și n-are cine să-mi amintească… Îți spuneam mai sus de dor. Acum mă înțelegi?
Ce părere ai dacă ți-aș arăta cum să afumi cârnați? Stai… Ar trebui să te învăț cum se face focul și încă ești prea mic. Apropo! Când ai de gând să te faci mare?
Știu! Te voi duce la vânătoare de gândaci de Colorado. E iarnă… Pică și asta…
M-am gândit mai bine și cred că merg să mai învăț eu câteva lucruri și-apoi mă întorc la tine… Așa am impresia că nu mai știu să fac nimic…

Life

Zâmbetul e-o portocală

M-am trezit cu picioarele calde, cu miros de portocală și cu același gând care mă însoțește de câteva zile și pe care îmi doresc să vi-l împărtășesc.
Joia trecută, pe 15 noiembrie, am participat la Gala Zâmbet în Dar, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”  din Iași, în calitate de blogger. Am primit invitația din partea organizatorilor, mai exact, Salvați Copiii- Filiala Iași, iar ce m-a făcut să mă simt copleșită (în sens pozitiv) a fost motivul pentru care am fost aleasă dintr-o multitudine de bloggeri cunoscuți (eu nefăcând parte din această categorie). Se pare că felul propriu și intim prin care exprim ce simt m-a adus aici.  Am hotărât să mă prezint, cu emoțiile aferente, pentru că în spatele acestui eveniment, stăteau de fapt 120 de suflete de copii, care aveau și au în continuare nevoie de ajutor pentru a putea merge la școală. Poate că nu conștientizăm, dar pentru a beneficia de această șansă, un copil are nevoie de aproximativ 2500 de lei pe an. În acești bănuți intră tot ce ține de nevoile firești: rechizite, ghiozdan, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte chestii utile. De unde? Copiii aceștia, ca mulți alții, provin din familii fără posibilități, uneori monoparentale sau nici măcar, cu grija zilei de mâine mereu în ceafă, cu pofte normale (piure cu cărniță, pufuleți cu surprize, suc acidulat cu pai etc.), cu vise sfărâmate odată cu ivirea zorilor, cu planuri demontate de realitatea în care trăiesc, dar cu steluțele acelea speciale în privire, care parcă strigă din spatele măștilor purtate cu demnitate- „Lasă că mă fac eu mare și toate astea vor trece pentru că voi învăța să ajung cineva în viața aceasta!”… Nu îmi este străină deloc această frază. Încă o mai aud uneori. Oamenii aceștia de la Salvați Copiii s-au înhămat la o căruță pe care o trag înainte, în ciuda greutăților pe care le întâmpină și s-au încăpățânat să asigure celor 120 de perechi de ochișori, condițiile propice pentru a nu abandona școala. În Iași există trei centre educaționale Salvați Copiii, iar pe lângă tot sprijinul acordat în vederea menținerii copiilor la școală, aceștia beneficiază și de servicii de asistență socială, psihologică și juridică, precum și de o masă caldă pe zi. Continue Reading

Life

Nu exist

Nu exist pentru că nu am adidași Balenciaga, tricou sau curea de la Gucci și nu ascult Lino Golden. Mint. Am ascultat din obligație, dar nu mi-a plăcut.
Nu exist pentru că nu (mai)am BMW. Avem un „Prăfuilă”.
Nu exist pentru că nu am băut vin dintr-un pahar elegant, cu picior, pe un rooftop (așa cică se spune mai nou la acoperiș), dar am niște bidoaște de la tata GRO-ZA-VE!
Nu exist pentru că locuiesc pe o suprafață de 65 de metri pătrați. Băi, măcar sunt pătrați! :-))))
Nu exist pentru că nu mănânc scoici, melci, draci, raci. Eu le dau bine cu tochiturile.
Nu exist pentru că nu am vizitat multe țări. Nici la Timișoara n-am fost și-am mai vrut…
Nu exist pentru că nu am geantă Chanel, ci una de la Zara care miroase a șobolan mort și sunt nevoită să o port cu pliculețe de ceai înăuntru, înmuiate în esență de eucalipt.
Nu exist pentru că n-am fost niciodată la LOFT- Mamaia. Eu prefer Neptunul, mai pe familie așa.
Nu exist pentru că nu am lenjerie Calvin Klein, ridicată până în gât, cât să se vadă. De asta mă dor șalili oare? :-))) Continue Reading

Ganduri

Mai stau puțin…

Mai lasă-mă să stau puțin aici, lângă nucul acesta bătrân, care m-a legănat toată copilăria! Vorbim după despre problemele oamenilor mari. Acum vreau doar să stau…cuminte, cu obrazul lipit de scoarța ridată, plouată și arsă de soare, ciobită de vânt și bătută de timp. Nu-mi spune niciun cuvânt! Stai cu mine dacă vrei, iar de nu, mai bine retrage-te în cămăruță, la căldurică. Eu rămân aici, cu dânsul. Să nu-mi aduci mâncare. Îmi dă el din miezul păstrat special pentru ziua aceasta. Știe că nu i-am mai simțit gustul de ani de zile și mi-a pus deoparte.
Hai, du-te! Nu mă aștepta. Ai mâinile reci deja și cel de-al treilea nasture de la jachetă se mai ține doar într-un firicel de ață. Găsești ce-ți trebuie într-o cană din vitrină. Să nu-ți faci griji. Eu rezist mai mult, căci m-a călit dorul.
Știi? Nu ți-am spus niciodată cât de mult am suferit când am plecat… Mi-am oblojit rănile departe de ochii lumii, iar zâmbetul mi l-am transformat în tablou. Când mă simțeam singură, luam o carte în mână și citeam cu voce tare. Îmi pansam astfel, fiecare lacrimă și-mi ușuram clipele grele și apăsătoare. Bunicul m-a învățat asta. Continue Reading

Ganduri

Cu ochii spre cer

Opt iaurturi în frigider, o supă cremă de linte, iar eu nu am luat-o razna de data aceasta. HAȘTAG Rezist! :-))))) Dar nu despre asta vreau să vă povestesc azi, ci despre faptul că am conștientizat că nu am mai privit de foarte mult timp cerul, așa cum o făceam când eram mică. Pe-atunci credeam că dacă aș ajunge pe un nor din acela pufos, aș putea să mă cuibăresc pe el fără să cad și aș înfuleca o tonă de cucurigi, stând la povești cu Doamne-Doamne. Voiam să-i povestesc despre planurile pe care le aveam și mai voiam să-L rog să facă în așa fel încât, atunci când se organizează excursii la școală, să avem bani pentru a merge toți trei. Tot atunci, îmi imaginam cum aș fi aruncat de sus dulciuri, tuturor copiilor necăjiți și cum aș fi manevrat cu fler fiecare ninsoare. Eram sigură că acei nori albi ascundeau în interiorul lor toată zăpada pentru întreaga iarnă. Toate gândurile acestea mă făceau să mă simt tare bine… Dacă îmi lipsea ceva, îmi pica din cer, chiar dacă auzisem de foarte multe ori că nu există așa ceva. Visam, evident. Treceam mai ușor peste neajunsuri, dezamăgiri, mă consolam cum puteam și nu sufeream intens.
Astăzi mă lupt să nu mai iau totul în tragic și să nu mi se mai dărâme toate scuturile când sunt rănită de oameni sau chiar de mine pentru că da, mi-o mai coc și singură. Uneori suntem exagerat de aspri cu noi înșine. Eu sunt campioană la asta, recunosc. Mă zidesc în pereți pentru orice gând sau vorbă aiurea.
Din cauza aceasta ziceam că am uitat cum se poate să te eliberezi printr-o simplă privire aruncată spre cer. Și chiar nu contează dacă e senin sau întunecat. Se mai supără și norii… Ce zici? Privim împreună?

Ganduri, Life

Scrisoare de la mama și tata, în prima zi de școală

Copilul nostru, astăzi ai început școala. Nu știm dacă îți imaginezi câte lucruri vei descoperi. Unele îți vor plăcea mai mult, iar altele mai puțin. Să nu-ți faci griji, căci mama și tata nu te vor presa să fii bun la toate. Pe noi ne interesează ca tu să fii sănătos și vesel în continuare. Te-am privit toată noaptea cum dormeai, iar liniștea de pe chipul tău ne-a mai calmat din emoții. Cât de mult te iubim!
Te asigurăm că îți vom oferi libertatea de a alege. Nu trebuie să faci șah, doar pentru că tata e campion și nici pian, dacă nu te atrage. Suntem mult mai fericiți când te vedem cum îți construiești cazemate în curte și cum te joci cu prietenii, cum alergi în ograda bunicilor după găini sau după Rachiu, camaradul tău necuvântător, botezat astfel de bunicul. Continue Reading

Ganduri

Bucuriile de altădată

N-am mai mâncat agude de ani de zile și nici tijă din aceea dulce, pe care o lăsam fără un rând de pieliță (îmi scapă numele), nici borș cu buruieni sau turte nedospite, nici frunze murate de țelină, nici mere înghețate ori napi cruzi, nici salată de ceapă cu bulion, nici boabe de soia coapte pe plită, nici pui fript în sobă și nici cucurigi făcuți în ceaun, cu untură de la porcul sacrificat de Crăciun. Continue Reading